O succinta cercetare a istoriei coruptiei din ultimii 20 de ani ne arata ca acest concept, dincolo de faptul ca a fost utilizat in exces, s-a transformat si intr-un fel de minge de ping – pong. In sensul ca, intotdeauna, intr-un fel a fost utilizat cuvantul de catre putere, in alt fel de catre opozitie si intr-un al treilea fel de catre societate in ansamblul ei. In fine, in plan intern exista un anumit fel de coruptie dar care este perceputa deseori altfel in plan extern. De cate ori ruptura, intr-o directie sau alta, a devenit stridenta, au avut loc rasturnari politice de amploare.
Cand, sub primele administratii Iliescu, coruptia incepuse sa se institutionalizeze – cazul Bancorex fiind la acea data doar fata vazuta a aisbergului – s-au creat premizele victoriei unei alternative politice. Care a protestat si a denuntat coruptia. Asa a ajuns CDR la putere. Dar CDR nu si-a demonstrat decat partial eficacitatea in lupta anticoruptie. Guvernele CDR nu au stiut sa construiasca instrumente si mecanisme adecvate de prevenire, de devoalare si de atacare a acestui fenomen, care atenteaza atat la finantele publice, cat si la buzunarul cetateanului. Astfel incat la putere s-a intors din nou regimul Iliescu. Atunci cand tema coruptiei a fost atacata in mod convingator atat in plan intern, cat si in plan extern – tot diferit – s-au creat din nou premizele unei rasturnari politice. Utilizand convingator si virulent tema luptei anticoruptie, Traian Basescu a reusit sa vina la putere. Acum, regimul Basescu pare si el cocosat sub monstrul numit coruptie.
Culmea este ca Presedintele Traian Basescu se mira. Se mira atunci cand politicienii din statele democratice ataca cu insistenta tema coruptiei in Romania. A coruptiei institutionalizate. Se mira si atunci cand adversarii sai politici din tara utilizeaza arma cu care el a castigat alegerile in urma cu 6 ani. Se mira si atunci cand ii cad sub nas rezultatele cercetarilor de piata. Din care reiese ca Guvernul PD-L, partidul si anturajul sau sunt dezavuate si din motive de coruptie. Oare de ce se mira? Sa facem recurs la evenimente relativ recente. Timp de 4 ani, Presedintele Romaniei, ca persoana si ca institutie, s-a aflat in razboi cu Guvernul Tariceanu. Din arsenalul artileriei grele pe care seful statului a utilizat-o, acuzatiile de coruptie au constituit arma sa preferata. Si intrucat o plasase pe Monica Macovei in fruntea Justitiei, aceasta, dincolo de faptul ca a distrus practic institutia, a clamat si ea, din inalta pozitie detinuta, aceleasi acuzatii. Iar acuzatiile erau adresate nu oricui, ci Guvernului. Cu alte cuvinte, erau acuzatii vizand nu orice fel de coruptie, ci coruptia institutionalizata. Cea mai periculoasa forma a acestui flagel.
Nici nu are importanta, din aceasta perspectiva, cat de reale sau cat de ireale erau asemenea acuzatii. Nici macar raportul dintre adevar si minciuna. Esential este ca timp de 4 ani, la modul cel mai explicit, autoritatea numarul 1 a statului roman, institutia prezidentiala, a incercat sa demonstreze lumii intregi ca in Romania coruptia s-a institutionalizat. Culmea este ca acest fenomen a continuat si dupa instalarea la carma Palatului Victoria a presedintelui – jucator. Acum, vocea sa suna si mai strident. Traian Basescu lasa impresia ca se acuza pe sine de inalta coruptie.
Cum ar fi trebuit, in aceste conditii, sa reactioneze clubul european al sefilor de state? Puteau sefii de state sa-l contrazica pe seful statului roman?
Evident, acestia au pus un diagnostic eronat pentru ca au primit mesaje eronate. Si la fel de evident este ca si mesajele celor doua tabere politice sunt tot alterate. Singurul diagnostic corect este cel oferit de populatie. Dar despre asta maine. (Sorin Rosca Stanescu – www.sroscas.ro)