Am observat, în urma comentariilor la una din recentele „pastile SRS”, că mulți dintre cei care au ascultat-o nu au înțeles conținutul. Este vina mea? Da și nu. Nu, pentru că abordarea unei teme atât de complexe nu se poate face într-un singur minut. Da, pentru că a fost inadecvată tema pentru „Ia pastila SRS!”. În consecință, în cele ce urmează, îmi voi expune punctul de vedere asupra acestei teme incendiare.

Tema pensiilor speciale. sau de serviciu, sau nerușinate, cum sunt ele denumite, preocupă cel puțin 185 de familii în care există beneficiari ai acestor venituri, îi preocupă pe toți ceilalți cetățeni pe care societatea nu îi răsplătește astfel, preocupă Guvernul, care este nevoit să scoată anual peste 1 miliard de euro în plus pe care nu prea îi mai are, și, mai nou, preocupă Comisia Europeană care ne-a pus o condiție fermă pentru aplicarea PNRR în sensul eliminării acestui sistem. Dar în ce constă sistemul? Și ce ar trebui reformat?

Sunt opt categorii de pensii speciale, Curtea Constituțională a României stabilind că șapte dintre acestea pot fi eliminate. Excepția, desigur discutabilă, o constituie judecătorii și procurorii.

Cum s-a ajuns aici? Cum s-a ajuns în situația ca nu mai puțin de 185.000 de pensionari să dețină drepturi mai mari decât ceilalți cetățeni, fără a fi respectat în cazul lor principiul contributivităţii? Nu este greu de explicat. Sunt o serie întreagă de salariați, în special din rândul unor instituții de forță ale statului – Armată, Interne, servicii secrete etc., putem include aici și o parte a Justiției – care au o serie de obligații și restricții suplimentare în comparație cu alți cetățeni. Pentru că ei își asumă respectarea acestor restricții, societatea a găsit de cuviință să-i recompenseze creându-le grile speciale de venituri, cele mai multe dintre acestea nefiind impozitate ca în cazul majorității masei salariale. Prin urmare, aceștia nu respectă principiul contributivităţii, un principiu sacrosanct în statele democratice și, în consecință, în UE. De aici, una dintre consecințe sunt aceste pensii speciale pe care Comisia Europeană, și nu numai, ne cere să le desființăm.

Această cerință poate fi îndeplinită. Dar cum? Un contract de muncă, fie el și în cazul unor militari sau lucrători ai serviciilor secrete, este un act juridic bătut în cuie între stat și salariat. Cu alte cuvinte, cel care a ales de pildă cariera militară și-a asumat din capul locului o serie întreagă de privațiuni în schimbul unui venit suplimentar și al unor avantaje după ieșirea la pensie. Nimic din ceea ce li s-a acordat acestor oameni, pe drept sau pe nedrept, abuziv sau nu, nu poate fi luat înapoi. În consecință, dacă se reformează acest sistem, o atare reformă trebuie să meargă cel mult în sus și niciodată în jos. Schimbarea sistemului nu trebuie să lipsească nici pe angajatul în asemenea instituții speciale și nici pe pensionar de o parte din banii pe care îi primește în prezent. Dacă s-au creat inechități, și s-au creat, ajustările trebuie să meargă în sus.

În consecință, cum trebuie să procedeze Guvernul și Parlamentul? În primul rând să modifice sistemul de salarizare, nu pentru trecut, pentru că acest lucru este imposibil, ci pentru viitor. Are militarul sarcini suplimentare față de alți cetățeni și își asumă riscuri și restricții suplimentare? Dacă da, el trebuie, prin contractul încheiat cu statul, să primească lunar o sumă corespunzătoare de bani care să fie supusă impozitării, dar după impozitare să rămână în buzunar cu cel puțin atâția bani câți are în prezent. În felul acesta, va fi pus în aplicare principiul contributivităţii universale. Iar pensiile vor fi și ele raportate la cuantumul integral al salariului. E valabil pentru toate categoriile de cetățeni arătați astăzi cu degetul cum că ar fi privilegiați.

Mai puțin pentru câteva categorii de persoane cărora li se aplică eticheta de beneficiar al unor salarii și al unor pensii nerușinate. Într-adevăr, salariile la stat nu pot fi mai mari decât salariul președintelui. Tot ceea ce depășește, fie ca salariu, fie ca venit total, cuantumul salariului președintelui, trebuie impozitat într-o asemenea măsură încât raportul să redevină echitabil între diversele categorii de angajați. Când oamenii sunt revoltați și vorbesc despre venituri nerușinate, se referă în special sau aproape exclusiv la persoane care dețin sau au deținut poziții de conducere în diferite instituții de forță și s-au pensionat strecurându-se printre articolele de lege sau normele de interpretare a acestora și au ajuns în final să obțină pensii mai mari decât veniturile de dinainte de pensionare. Ceea ce este cu adevărat scandalos. Dar și această situație poate fi rezolvată în mod constituțional.

În concluzie, eu cred că se impune o reformă profundă a sistemului de salarizare pentru toate categoriile de bugetari și o reașezare echitabilă a sistemului de pensii.