CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9487 RON DOWN | 1 USD = 4.3767 RON DOWN | 1 GBP = 5.8121 RON DOWN

Este cineva care stinge lumina?

3 comentarii / 2449 vizualizări / 13 ianuarie 2016

Două ştiri de primă mărime au fost, în mod straniu, omise în ultimele zile. Ele, pur şi simplu, nu au trecut sticla. Un domn Hassan Awdi, în legătură cu care a existat un uriaş scandal penal şi mediatic anii trecuţi, a câştigat, definitiv, procesul împotriva statului român. Şi, în cursul acestei săptămâni, domnul Dacian Cioloş i-a plătit acestuia daune în valoare de 8 milioane de euro. Al doilea caz este mai recent, dar deznodământul a venit tot în cursul acestei săptămâni. A fost aşa-numitul scandal Lukoil. Revelaţia procurorilor a fost taxată de presă drept cea mai mare escrocherie din România modernă. Un dosar taxat drept beton, s-a finalizat în justiţie. Justiţia a restituit cauza. Ajungând la concluzia că probele sunt subţiri. Iar rechizitoriul este făcut pe picior. Din păcate, cum se vede cu ochiul liber, cele două eşecuri, ambele avându-şi originea în munca unor procurori, sunt trecute cu vederea. Deşi, prejudiciile, în ambele situaţii, sunt uriaşe. Şi atunci, mă întreb, există cineva care stinge lumina? Sau altfel spus, trebuie stinsă lumina?

Hassan Awdi, cetăţean american de origine libaneză, împreună cu neamurile lui a fost anchetat dur şi condamnat pentru două afaceri. CFR Mesagerie şi Rodipet. Ele erau într-un fel legate. Hassan Awdi a decis să intre în afacerea distribuţiei de presă. Distribuţie care se făcea, atât prin reţeaua Rodipet, cât şi cu ajutorul CFR Mesagerie. Asta s-a întâmplat după ce Rodipet, societate de stat, aflându-se în mari dificultăţi financiare, nu a putut fi privatizată aşa cum a dorit iniţial Guvernul, cu ajutorul puternicului trust francez Hassett. Asta fiindcă s-a opus, şi pe bună dreptate, mai multe case de presă. Motivul invocat, şi anume că preluarea de către Hassett a Rodipet ar fi creat concurenţă neloială, întrucât societatea franceză dispunea deja de publicaţii româneşti, a avut câştig de cauză.

Dar Rodipet dădea faliment. Punând astfel în pericol întreaga presă scrisă. În aceste condiţii, premierul Adrian Năstase a recurs la planul B. A oferit, pur şi simplu, Rodipet-ul Clubului Român de Presă, care dispunea, în acea perioadă, şi de un Departament al Proprietarilor. Pe care îl conduceam chiar eu. CRP, după ce a analizat situaţia, a respins oferta premierului. Adevărul este că sub comunism, Rodipet a dobândit un număr uriaş de locaţii pentru amplasarea de chioşcuri, circa 3000, dar, în condiţiile în care neexistând concurenţă, nu au existat nici autorizaţii sau decizii de atribuire a respectivelor locaţii. După decembrie 1989, când s-au format trusturi de presă în întreaga ţară, când presa locală a dezvoltat ea însăşi reţele de chioşcuri, Rodipet şi-a pierdut, treptat, poziţiile privilegiate, devenind o formă fără fond.

În aceste condiţii, premierul Adrian Năstase, a recurs la varianta C. La privatizarea printr-un alt investitor. Care s-a nimerit a fi domnul Hassan Awdi. Clubul Român de Presă a fost consultat şi şi-a dat acordul în anumite condiţii. La rândul său, statul român şi-a asumat şi el îndeplinirea anumitor condiţii. Şi astfel a avut loc privatizarea Rodipet.

Nu după multă vreme însă, Hassan Awdi şi unul dintre fraţii săi a făcut obiectul unor investigaţii şi, apoi, a unor cercetări penale. Nu cunosc prea multe detalii. Ştiu însă două lucruri. Unul: Rodipet s-a prăbuşit de tot, iar afacerea, aşa cum a fost ea iniţiată de Hassan Awdi, s-a dus pe apa sâmbetei, cu toate investiţiile făcute de acesta, blocată fiind de anchetă procurorilor. Şi doi: Hassan Awdi a reuşit, cum-necum, să părăsească România şi a încercat, pe diverse cai, să-şi susţină cauza.

În cele din urmă, Hassan Awdi a câştigat definitiv procesul intentat împotriva statului român, care stat român a fost condamnat să-i plătească acesteia, cu titlu de despăgubiri, circa 8 milioane de euro. Fapt care s-a întâmplat chiar în această săptămână.

Al doilea caz este soldat şi el cu un eşec răsunător al unor procurori. În cazul Lukoil, instanţa a stabilit, în mod definitiv, că dosarul a fost prost instrumentat. Ştie toată lumea ce înseamnă asta, aşa că nu mai insist. Cauza este restituită, iar procurorii, presupun alţii, dacă doresc să mai continue, trebuie să-şi suflece mânecile şi să se apuce de treabă, luând-o de la zero.

În cazul Hassan Awdi, statul român nu a pierdut doar 8 milioane de euro. Ci mult mai mult. În primul rând, pentru că, în final, una dintre societăţile sale şi-a dat obştescul sfârşit şi nu a mai fost în măsură să aducă vreun ban la buget. Şi în felul asta sucombă mai repede şi presa scrisă. Apoi, ar trebui luate în calcul costurile anchetei şi expertizelor efectuate. Probabil uriaşe. Pe undeva, ele pot fi regăsite, poate, în voluminosul dosar al cauzei.

Dincolo, la Lukoil pagubele trebuie că sunt mult mai mari. O societate uriaşă, înregistrată în România, cu o forţă de muncă pe măsură, a suferit grave prejudicii care au fost şi sunt nu numai de imagine. Ancheta împotriva Lukoil a condus la blocarea conturilor societăţii comerciale şi, în bună măsură, la blocarea activităţii. Măsura instituită de procurori a adus prejudicii mari acestei societăţi, pe care ne putem imagina că acţionarii vor dori să le recupereze cumva. Şi nu le vor putea recupera decât de la statul român. Se adaugă costul, şi el mare, al anchetelor propriu-zise şi al expertizelor. Costul suportat de stat pe parcursul derulării procesului. Întrucât, totul trebuie luat de la zero, banii respectivi pot fi consideraţi pierduţi.

Să tragem linie şi să punem câteva întrebări de bun simt. Sunt toţi procurorii vinovaţi pentru ceea ce s-a întâmplat? Poate fi instituţia Procuraturii demonizată, pornind de la aceste eşecuri? În principiul, nu. În principiu, sunt vinovaţi, în primul caz, doar acei câţiva procurori şi judecători care au administrat cauza, iar în cel de-a doilea caz, procurorii care au răspuns de anchetă Lukoil. Dar prejudiciul, iată, în ambele situaţii, îl suportă întreaga societate. Şi nici nu am aflat că vreunul dintre cei vinovaţi de incompetenţă, de rea-voinţă sau de abuz ar fi suferit vreo consecinţă. Ori, în aceste condiţii, în imaginarul colectiv este de presupus că eşecul se poate răsfrânge împotriva instituţiei ca atare. Ori, acest efect pervers mi se pare mai grav decât eşecul în sine al celor două dosare.

De aceea, mă întreb, dacă este cineva care stinge lumina. În sensul că, s-ar putea, şi asta ar fi extrem de grav, să existe forţe interesate, din interiorul “sistemului”, să acopere faptele grave ale unor procurori. Încercând, în mod greşit, să protejeze astfel instituţia. Astfel încât, la întrebarea a doua, dacă este bine să se stingă lumina, răspunsul meu este nu. (Sorin Roșca Stănescu)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

3 Comentarii

  1. romania did not respect the contract with me . romania paid 13 million euros to its lawyers to fabricate penal files on me and send to icsid but they lost . I won 11.1 million euros , romania paid only 10.7 million euros . CFR messageries is made by the prosecutors who family had to pay rodipet 200000 euros . all the accusations were presented to icsid but they were rejected .

  2. jaf la drumul mare. au „operat” și foarte mari ziariști . știu bine povestea constituirii Clubului Român dePresă. a fost un fel de bursă a sifoanelor pentru șprițuri jurnalistice…

  3. Awdi nu era doar afacerist. opt milioane nu acoperă decât parțial șpăgile presarilor „cuminți” , ascultători și serviabili hă! hă” hă decretă Băse

Scrie un răspuns la hassan awdi Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *