CURS VALUTAR
1 EUR = 4.8806 RON UP | 1 USD = 4.8447 RON UP | 1 GBP = 5.7514 RON DOWN

Ex-seful SIE, imperativ: Romania sa sustina pozitia Frantei pentru incetarea razboiului

3 comentarii / 3308 vizualizări / 28 iunie 2022

Fostul cap al SIE, gen.Silviu Predoiu pune un verdict dur situației provocate de războiul din Ucraina: se vrea continuarea conflictului în beneficiul producătorilor de armament, liderii UE sunt gafeuri și nu au viziuni, iar teza că Rusia a atacat neprovocată s-ar putea să nu fie complet reală. România ar trebui să susțină poziția Franței, care reclamă negocieri diplomatice pentru stoparea cît mai curînd a războiului, mai spune el.

”Liderii UE sunt istorici doar prin gafe”

Întrebat într-un interviu luat de Ionuț Cristache dacă Summitul NATO de la Madrid, în derulare, e unul istoric, Predoiu a răspuns:

”Istoric poate fi doar contextul în care se desfășoară acest summit, pentru că nu am mai avut un conflict în Europa de asemenea proporții din 1940. Dacă summitul va fi istoric, rămîne de văzut. Personajele care au participat la summit nu sunt cele mai ”istorice”, unele au șansa să devină istorice prin gafele pe care le-au făcut sau prin alte minuni, în ultima vreme. Ne va afecta oricum viața, nu avem cum.
Ce se întîmplă în Ucraina e un eșec al serviciilor de informații, rolul nostru era să prevenim conflictul. Semnele existau, trupele s-au comasat acolo din mai-iunie 2021”.

”Zelenski e un simbol; despre simboluri, ca și despre morți, numai de bine!”

Statutul de candidat la aderarea la UE ajută Ucraina doar din punct de vedere al imaginii, nu la modul concret, mai susține fostul spion-șef.

”În momentul de față, Zelenski e un simbol; despre simboluri, ca și despre morți, numai de bine! Este simbolul răspunsului la o agresiune nedreaptă și neprovocată, cel puțin declarativ. Pînă la sfîrșit. La sfîrșit, cînd se va trage linia, vom vedea în ce măsură a fost total neprovocată. Dar pînă atunci, asta este…
Pe parcurs, s-ar putea ca ucrainenii să constate că statutul de membru UE presupune o grămadă de lucruri cu care nu au fost învățați. Respectarea minorităților, recunoașterea limbilor naționale ale acestora, învățămîntul în limba lor, o grămadă de lucruri care țin de corupție, de statul de drept”.

Care e prioritatea lui Zelenski, Donbas și Crimeea, sau pacea și salvarea de vieți?

”Ar trebui susținută poziția Franței, care încurajează un dialog, nu așa cum eronat se spune că încurajează ideea ca Ucraina să accepte compromisuri. Haideți să înceapă un dialog, haideți să-i așezăm față în față. În primele trei săptămîni, agresiunea rusă a fost secondată de dialogul între cele două părți, foarte curînd se creaseră premisele întîlnirii între cei doi lideri; apoi ucrainenii au început să primească armament și din a el moment, poziția lor s-a radicalizat de la o zi la alta.
În mod evident, din punct de vedere politic, o cedare de teren, recunoașterea statutului Crimeei, Donbasului, pentru Zelenski ar însemna sfîrșitul. Depinde ce pune mai întîi în față: viețile celor 100 de soldați care la mor pe zi, plus milioanele de refugiați, plus distrugerea țării sau obținerea unei păci ca premisă pentru un dialog? Despre asta e vorba. Depinde ce priorități are. Prioritatea ar trebuie să fie așezarea lor la masă. De la o zi la alta va fi mai greu să se facă o înțelegere între părți”.

”Războiul din Ucraina e un joc periculos pe pielea noastră, a europenilor”

Predoiu mai spune și cine beneficiază de pe urma războiului:

”O spun americanii în presa lor că marii cîștigători sunt companiile producătoare de armament. O spunea zilele trecute șeful statului major al apărării din Marea Britanie, că le vor trebui ani de zile pînă vor compensa armamentul transferat în Ucraina, ceea ce înseamnă comenzi majore pentru companiile producătoare de armament. Mi se pare că este un joc foarte periculos pe care îl facem pe pielea noastră, a europenilor și în special a celor aflați în prima linie. În acest conflict, România nu e nicăieri decît geografic. Am văzut că ne mulțumeau ucrainenii pentru livrările de armament, pentru sprijin. Nu știu dacă o făceau ca să ne ajute sau ca să ne încurce…Noi nu avem nicio poziție, suntem de acord cu tot ce spun alții, la Bruxelles, uitînd că în UE suntem și noi. Am văzut că se spune că Putin și războiul sunt responsabili pentru că avem inflație. Păi hai să luăm măsuri, să fim de partea celor care propun să încheiem războiul. UE la momentul acesta are o garnitură de lideri care sunt în primul rînd birocrați și abia apoi politicieni, ceea ce înseamnă că sunt lipsiți de viziune. Iar la noi avem aceiași politicieni fără viziune” conchide generalul. (B.T.I.)

foto: https://choice.npr.org/

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

3 Comentarii

  1. Nu se poate reproșa nimic discursului generalului Silviu Predoiu. Are dreptate. Mai puțin la capitolul vinovăției serviciilor de informații. Dacă unii lideri au fost bine informați și totuși au dorit ca acest război să pornească?

  2. Decât cum te cheamă. Ceea ce nu făceai când îl atacai pe generalul Predoiu sub acoperire, folosind nik-uri de împrumut, diversionist, şi postând ca „Gheorghe pe stil nou“:
    https://inpolitics.ro/fost-cap-al-sie-despre-decaderea-romaniei-in-ochii-aliatilor-nu-ne-mai-consulta-nimeni-pentru-ca-nu-mai-existam_1828695982.html

  3. Dacă la punctul 1 din statut are ca scop „însănătoşirea neamului românesc în toate domeniile“, inclusiv religios, că cică acolo e o bubă mare (a noastră sau a lui Vasilică Militaru), la punctul 2, după ce statuează că „Neamul Românesc“ sunt toţi cetăţenii români, scopul „marii“ asociaţii a lui Militaru e:
    „conştientizarea cetăţenilor români, apartenenţi ai neamului românesc, că este necesar să accepte convieţuirea paşnică şi constructivă a indivizilor şi colectivităţilor aparţinând altor neamuri“
    (din cei 3 membri fondatori – preşedinte Militaru Vasilică; secretar Militaru Luminiţa; membru Pipirigeanu I. C. – au rămas activi doar cei doi Militaru).
    Iniţial apăruse la Bacău (de unde-i Militaru) „Asociaţia pentru Tineret Neamul Românesc“ cu scopul declarat „să reunească tinerii cetăţeni români şi străini, fără deosebire de rasă, sex sau religie…“. De ce şi-ar propune cineva sa activeze ca să-i aducă pe străinii de altă rasă, culoare şi religie să se unească cu tinerii români?

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată.