La un an și mai bine de la moartea misterioasă a comandorului Eser Șahan, fost șef al spionajului militar turc și atașat militar la Washington, văduva sa româncă se declară confuză: ”Nu știu nici acum dacă a fost crimă sau sinucidere”. De un singur lucru e sigură, acela că ce s-a întîmplat în Turcia în aceste zile a fost orice, numai lovitură de stat autentică nu.

În februarie anul acesta, cînd se împlinea un an de la dispariția comandorului (colonel) Șahan, fost șef al serviciului de informații al forțelor navale turce, găsit împușcat în cap pe o bancă din parcul Moghioroș, a venit rezoluția de la parchet privind decesul: sinucidere prin împușcare. Un an, atît le-a luat procurorilor români să ancheteze cazul, deși dosarul nu e deplin închis, dintr-un motiv oarecum inedit.

Într-un dialog cu Inpolitics, Carmen Șahan, soția comandorului, povestește că mai are un singur lucru de rezolvat cu procurorii, anume să recupereze arma acestuia. ”Mi-au spus că mi-o dau, dar au cerut o hîrtie oficială din care să rezulte că am permisiunea familiei din Turcia să recuperez această armă, pentru că ea a devenit parte a moștenirii și era nevoie de acest demers. Din păcate nu am reușit pînă acum să obțin acest document, iar după ce se închide definitiv dosarul nu mai pot revendica pistolul, așa mi-a spus inspectorul de caz. Din acest motiov, dosarul nu e încă închis complet”.

Eser Șahan nu obișnuia să umble cu arma la el; în seara cînd a murit, Carmen a observat atît lipsa lui, la o oră cam înaintată, cît și a pistolului, ceea ce i-a produs temeri. ”Am sunat la poliție și am anunțat că s-a făcut tîrziu și el lipsește, iar peste vreo o oră altcineva a sunat la 112 și a spus că e un bărbat mort, pe o bancă din parc” povestește ea.

Crimă?

Sinucidere?

”Vă rog să mă credeți că nu am nici cea mai vagă idee. Putea fi și una și alta. Eser era, în ultima săptămînă de viață, într-adevăr, ceva mai îngîndurat ca de obicei, nu știu de ce, dar nu era omul care să facă un asemenea gest. Am trăit 12 ani zi de zi împreună, l-am cunoscut bine. Am văzut aseară la Antena 3 un documentar în care se spunea că a fost spion șef la Washington, el a fost atașat militar, ceea ce e altceva, totuși. M-a bulversat foarte mult repunerea acestei povești pe tapet, foarte-foarte mult, m-a dat peste cap, se spunea că ar fi fost aliat cu cei doi polițiști turci care au prinși anul trecut… Mă rog, chiar dacă ar fi fost spion eu nu aș fi avut cum să știu detalii. Sunt multe lucruri pe care eu nu le știu, pentru că eu am apărut acum 12 ani în viața lui și el avea deja o carieră solidă în spate. Pot să spun, însă, că nu avea prieteni în România în afară de cei de la ambasadă și de prietenii mei, nu se ducea la întîlniri conspirative, nu vorbea cu niciun turc, nu umbla cu arma la el…Lucrurile sunt destul de încurcate. În orice caz, vă spun sigur că nu avea nicio legătură cu cei doi turci care fuseseră capturați la noi și expulzați ulterior în țară, absolut nicio legătură.
Chiar și azilul politic l-a cerut în România abia după șapte ani, cînd au venit cei de la poliția din Turcia peste el, în 2012, cînd au fost arestați 77 de participanți la lovitura de stat din 1997. Abia atunci a decis să ceară azil politic”.

Carmen Șahan pare cu adevărat speriată: ”Pe undeva mi-e frică, mie și copilului meu, relansarea poveștii ăsteia chiar poate să ne facă rău, noi primim pensie de la statul turc și mă pot trezi cu ea tăiată dacă nu se liniștește treaba asta”.
Femeia povestește că băiețelul lor a suportat foarte greu pierderea tatălui: ”Copilul meu trăiește fără tată și va crește fără tată, credeți-mă că în fiecare zi vorbește cu el la un telefon imaginar”.

E categorică, totuși, atunci cînd spune despre evenimentele din Turcia: ”Asta nu a fost lovitură de stat, chiar și un copil de clasa întîi o organiza mai bine, nu se apuca o facțiune de 5 oameni să răstoarne un regim și încă regimul lui Erdogan, care e puternic și nu are scrupule. Nimeni nu-și asumă un asemenea risc fără șanse de reușită. Dedesubtul e simplu: mai scapă Erdogan de niște oameni care îi stăteau în coastă. Erdogan n-are nicio limită, aia e problema”.

Carmen Șahan nu exclude posibilitatea ca uciderea soțului ei să fi fost un avertisment către cei ispitiți de ideea unei noi lovituri de stat, un mesaj ca să înțeleagă că nu ar fi nicăieri și niciodată în siguranță: ”Oameni au dispărut și or să tot dispară, nu e nimic nou”. Totuși, per ansamblu, nu crede într-o legătură reală între moartea comandorului și tentativa de puci de vineri. ”Acum ce facem, la fiecare lovitură de stat în Turcia dezgropăm morții? La lovitura de stat la care a participat soțul meu au mai fost atîția, de ce de ei nu s-a legat nimic și trăiesc și azi?”.

De altfel, cînd au fost prinși cei doi turci, la noi în țară, Carmen a văzut la televizor și și-a chemat soțul să vadă și el, ”dar nu a fost interesat, sunt sigură că nu avea nicio legătură cu ei”.

”Sunt convinsă că soțul meu a văzut multe la viața lui și îmi pare rău, acum, că nu a apucat să îmi spună mai multe din cariera lui, deși mi-a promis, la un moment dat, că într-o zi o să-mi povestească anumite lucruri. Îmi pare rău că nu am vorbit, că nu am comunicat mai mult cu el. Pe de altă parte, atunci cînd l-am cunoscut, prin intermediul unor prieteni, nu bănuiam că lucrurile vor avea o asemenea evoluție. De la distanță, pare interesant, dar cînd începe să te afecteze nu mai e chiar așa… Cîteodată mă gîndesc că dacă aș fi știut, poate aș fi stat deoparte, nu m-aș mai fi implicat în relația asta. Acum, nu mai contează, nu vreau decît să trăiesc, să am liniște și să îmi pot crește copiii. Și așa am telefonul ascultat, de vreun an și jumătate, uneori nu pot vorbi la el, aud zgomote ciudate pe fundal, ca și cum s-ar derula invers o înregistrare. Nici nu știu dacă mă ascultă ai noștri, ori ”ai lor”. Nu au decît să mă asculte, dar măcar să mă lase să vorbesc…” mai spune văduva comandorului turc. (Bogdan Tiberiu Iacob)