Iată o întrebare la ordinea zilei pe care suntem obligaţi să ne-o punem. Şi care face toţi banii. Tema este lansată de cel mai îndreptăţit personaj. De unul dintre conducătorii de prim-rang ai Direcţiei de Informaţii Externe. Securitatea din care a făcut parte şi Traian Băsescu. Silvian Ionescu a fost unul dintre conducători. Şi, un timp, chiar ofiţerul său de caz. Iar legăturile au continuat şi după 1989. Ei bine, chiar Silvian Ionescu îl acuză pe Traian Băsescu pentru că a făcut poliţie politică.
Legea, aşa strâmbă cum este ea, îi sancţionează pe cei despre care se consideră că ar fi făcut poliţie politică. Dar îi lasă în plata Domnului pe ceilalţi. Pe cei care au fost ofiţeri şi şi-ar fi făcut, deci, doar datoria, vezi Doamne, faţă de stat. Aşa se face că, până în prezent, de câte ori CNSAS-ului i s-a pus o întrebare, răspunsul instituţiei a fost, invariabil, acelaşi. Şi anume că, Traian Băsescu nu ar fi făcut parte din Securitate, ca poliţie politică. Acum totul este dat peste cap.
Silvian Ionescu şi-a respectat jurământul. Timp de douăzeci şi cinci de ani. El nu a suflat o vorbă despre celălalt statut al lui Traian Băsescu. Nu este vorba de calitatea sa de comandant de navă. Nici de calitatea sa de ofiţer acoperit la Anvers şi în alte părţi. Acum, este pusă în discuţie o a treia calitate, cea de turnător. De persoană care a dat note informative despre colegii săi. În aceste note informative erau relatate, conform lui Silvian Ionescu, mici potlogării făcute de aceştia, minuscule acte de contrabandă, dar şi atitudini pe care oamenii le aveau faţă de politică Partidului Comunist Român. Este fix definiţia dată chiar de lege, aşa cum este legea, a “calităţii” de informator al Securităţii, ca poliţie politică. Cum spuneam, Silvian Ionescu şi-a respectat jurământul şi, nici astăzi, el nu pune în pericol siguranţa naţională pentru că nu devoalează misiunile importante pe care Traian Băsescu le-a primit de la mai marii Securităţii şi care aveau, în general, ca obiect contrabanda cu armament, în numele statului român, în zone supuse embargoului ONU, făcut cu ajutorul unor nave care, oficial, transportau cu totul şi cu totul altceva. Şi nici nu devoalează, Silvian Ionescu, motivele reale care au condus la incendierea de către Traian Băsescu a radei portului francez Rouen. Episod despre care, cu puţin whisky în nas, mi-a relatat chiar mie, într-o emisiune transmisă, în direct, cu mulţi ani în urmă, la Prima TV.
Dar pentru a înţelege mobilul posibil al acestei senzaţionale dezvăluiri – dacă nu mă înşel prima în istoria României, făcută chiar de ofiţerul de caz al unui agent de securitate – este poate bine să ne punem întrebarea: ce a determinat reacţia lui Silvian Ionescu? În definitiv, cel puţin aparent, el a fost un apropiat şi un protejat al lui Traian Băsescu de-a lungul ultimilor douăzeci şi cinci de ani. Cu ajutorul lui Băsescu, Silvian Ionescu a deţinut unele funcţii de conducere în Partidul Democrat şi a fost, în două rânduri, numit prefect. În anii ’90, dar şi după, în mediile informate s-a vorbit, destul de mult, despre această legătură. Câte ceva a transpirat şi în presă. Numai că Silvian Ionescu nu a suflat o vorbă. Am putea presupune că s-a temut de Traian Băsescu. Care devenise un personaj puternic după ce i-a făcut vânt lui Petre Român şi a preluat conducerea Partidului Democrat. Şi, mai târziu, după ce a câştigat funcţia de Primar General al Capitalei. Era un om din ce în ce mai susţinut de “sistem”. Adică, de noua Securitate. Ce să mai vorbim de perioada prezidenţială. Care a durat nu mai puţin de zece ani. Traian Băsescu, sau cel puţin aşa a crezut el, reuşise chiar să încalece “sistemul”. Şi să-l aibă la degetul mic. În aceste condiţii, cum ar fi îndrăznit Silvian Ionescu să-l atace? Şi să-l denunţe public? Şi de ce ar fi făcut-o?
Ei bine, un motiv a existat. El transpiră chiar din declaraţiile pe care Silvian Ionescu le face pe pagina lui de Facebook. Începând din momentul în care s-a simţit suficient de puternic, Traian Băsescu nu s-a mai comportat ca un subaltern disciplinat al ofiţerului său superior, care a fost Silvian Ionescu, până în decembrie 1989. Dimpotrivă. A început să-l umilească sistematic pe acesta. Încercând şi reuşind să-l domine. Ani de-a rândul, Silvian Ionescu, altă dată unul dintre conducătorii de temut ai Securităţii externe a României, un personaj în faţa căruia Băsescu stătea în poziţie de drepţi şi transpiră, a fost umilit şi batjocorit de fostul său subordonat care, în acelaşi timp, îl ţinea în lesă, oferindu-i un os de ros pe banii statului român.
Evident, încrengătura este mult mai mare, iar Silvian Ionescu nu a ezitat să deschidă câteva ferestre care fac conexiunea şi cu alţi foşti ofiţeri superiori din Securitate, aflaţi şi ei, înainte de ’89, în relaţie cu Traian Băsescu şi, ulterior, cu familia acestuia. Evident, nu ne putem aştepta de la Silvian Ionescu să trădeze un secret bine păzit şi să ne vorbească despre legăturile reale dintre Traian Băsescu şi un omolog de-al său sovietic, şi el pus într-un post similar, sub acoperire, tot la Anvers, tot şef al unei agenţii economice aflată chiar în vecinătatea sediului lui Traian Băsescu. Şi, în fine, şi el, ca şi Traian Băsescu, traficant de arme, în acest caz în numele statului sovietic, tot în zone supuse embargoului. Cât de departe a mers însă această colaborare? A adus ea oare vreo atingere securităţii statului român de atunci? Asta este greu de ştiut. Iar dacă Silvian Ionescu ştie sau ar fi ştiut, probabil se va feri să ne spună. Pentru că ar mirosi, din orice perspectivă am privi lucrurile, a trădare.
Mărturia publică a lui Silvian Ionescu, ţinând cont de statutul şi calitatea pe care acesta le are, este mai relevantă decât orice ne-ar spune, vreodată, CNSAS. Este, pur şi simplu, o dovadă. O dovadă pe care procurorul general al României nu are dreptul să o ignore. Ceea ce afirmă Silvian Ionescu demonstrează, nici mai mult, nici mai puţin, că Traian Băsescu a comis mai multe falsuri în acte publice. De câte ori, în calitate de funcţionar public şi, ulterior, de Primar General al Capitalei şi de preşedinte al României, a declarat, sub semnătură, în înscrisuri oficiale, că nu a colaborat cu Securitatea, ca poliţie politică. Păi dacă şi-a turnat colegii, aşa cum scrie, negru pe alb, Silvian Ionescu, atunci înseamnă că a făcut poliţie politică. Şi, automat, a comis un fals în acte publice. Adică, mai multe.
Este un caz tipic în care procurorul general al României are datoria să se autosesizeze şi să declanşeze cuvenita anchetă. Este un caz tipic în care o persoană, dacă se demonstrează că a comis, de mai multe ori, falsuri în declaraţii, trebuie să răspundă, plătind această infracţiune cu anii de puşcărie pe care îi va decide o instanţă judecătorească. (Sorin Roșca Stănescu)