În plină criză, pe care o recunoaște și pe care a provocat-o, președintele Klaus Iohannis își ia un scurt concediu. După care intră în prelungiri. Liderul PNL, cel mai demis premier din toate timpurile, Florin Cîțu, o ține gaia-mațul cum că el s-ar da de trei ori peste cap și ar rămâne încă ani de zile la Palatul Victoria. Iar acoliții îi țin isonul. Liderul opoziției, Marcel Ciolacu, propune un plan suprarealist, ca să nu-i spun nerealist, de ieșire din criză. Și acesta este doar începutul.
Aparent, nimeni nu se aliază cu nimeni. Și nu poate fi construită în niciun fel o majoritate paramentară. Și, pornind de la această imagine absolut halucinantă, acum, când România traversează nu mai puțin decât cinci crize, pe care le-am enumerat cu un alt prilej, marii jucători politici se resemnează și se gândesc fie la alegeri anticipate, fie la suspendarea președintelui, fie și la una și la alta și, în fine, fie și la jonglerii constituționale nemaiîntâlnite. Mă văd obligat să încerc să judec lucrurile la rece, beneficiind de faptul că nu sunt partizanul niciunei tabere politice.
Încerc mai întâi să demontez un raționament aparent logic, susținut cu obstinație de liderul PSD. Acesta este pe bună dreptate supărat, pentru că, după ce partidul pe care-l reprezintă a câștigat alegerile parlamentare, Klaus Iohannis s-a încăpățânat să nu-i permită să tragă lovitura de începere a jocului. Adică să-i delege dreptul, de altfel legitim, de a fi primul partid investit de președinte cu șansa de a construi în jurul său o majoritate parlamentară. De aici și o concluzie logică la fel de adevărată. Și anume că intenția explicită, care de altfel a fost și declarată ca atare, a președintelui Klaus Iohannis, a fost de a nu-i mai permite „ciumei roșii” să desemneze un premier. Apreciindu-se că cei patru de până atunci nominalizați de acest președinte au fost de ajuns. De la acest păcat inițial, de care indiscutabil se face vinovat Klaus Iohannis, iată, Marcel Ciolacu comite o extrapolare, emițând supoziția că nici acum președintele nu ar proceda altfel. Și, în aceste condiții, de ce să se mai străduiască domnia sa să negocieze cu celelate partide pentru formarea unei majorități și scoaterea României pe această cale din criză? Cu atât mai mult cu cât trăim în plină furtună la nivel global și național și, în aceste vremuri, pilotarea navei numită România se poate dovedi o treabă riscantă. În schimb, din opoziție poate fi obținut un bun punctaj electoral pe seama unui guvern lipsit de prea multă susținere parlamentară sau chiar minoritar. Acest tip de raționament a generat un scenariu de-a dreptul halucinant. Marcel Ciolacu propune, nici mai mult nici mai puțin, decât alcătuirea unui guvern format din tehnocrați, susținut de toate partidele, cu viață scurtă, de doar câteva luni, urmând ca, din capul locului, să existe o înțelegere asumată inclusiv de către președintele Klaus Iohannis, conform căreia în primăvară, când se presupune că trece sau se diminuează urgia, să fie declanșate alegeri parlamentare anticipate. Acest scenariu nu rezistă, indiferent din ce perspectivă l-am analiza.
1). Un guvern de tehnocrați, care să zicem că s-ar putea găsi, furnizat de toate partidele parlamentare și susținut politic de către acestea, nu are sub nicio formă capacitatea de a lua deciziile necesare pentru a scoate România din cele cinci crize în care se află. Pentru că, oricum am suci-o pe o parte și pe alta, nu are legitimitate, nu are credibilitate, iar în spatele lui se află un conglomerat de partide cu politici diferite, care cel mai adesea se bat cap în cap, dar și cu interese diferite, pe care nu au deloc intenția să le suspende în cele câteva luni. La ce presiuni formidabile va trebui să reziste prezumtivul guvern de tehnocrați, când fiecare partid se va da peste cap să-i vâre pe gât mii de protejați, care se vor înghesui să apuce cât mai mult din cașcaval? Ce tehnocrat va risca să-și compromită imaginea pentru doar câteva luni de guvernare?
2). Scenariul anticipatelor este și el o Fata Morgana. Se vântură în mod stupid ideea că, la porunca liderilor politici, parlamentarii tuturor partidelor ar fi dispuși să demisioneze la pachet cu parlamentarii neafiliați și cu cei ai minorităților naționale Să admitem prin absurd că așa ceva chiar s-ar întâmpla. Și că, de dragul interesului național, toate aceste persoane ar fi dispuse să se sacrifice. Ei bine, nici măcar în această ipoteză Parlamentul nu se dizolvă. Dimpotrivă. Rămâne cu toate efectivele intacte. Pentru că, în conformitate cu Legea Fundamentală, când un parlamentar demisionează, îi ia automat locul următorul de pe listă. Și tot așa. Rămâne teoretic în picioare următorul scenariu. Cel conform căruia președintele României se apucă să facă jonglerii constituționale și să numească, cândva în primăvară, după ce guvernul de tehnocrați ar demisiona, doi candidați de premieri, care să se prefacă cum că formează câte un guvern, guvernele respective urmând să cadă în Parlament. În această situație, conform Constituției, pe care iar se pare că nu a citit-o nimeni dintre cei care lansează asemenea proiecte, președintele poate, dar nu este deloc obligat, să dizolve Parlamentul, urmând ca astfel să se declanșeze alegerile anticipate. Care ar avea loc cândva în vara anului următor. Dar de ce ar face președintele Klaus Iohannis așa ceva? Ce interes are el, în plină cădere liberă a PNL, să cheme cetățenii la urne? Și cine îl poate forța?
3). Aici intervine o nouă ipoteză fantasmagorică, prin care promotorii acestui scenariu încearcă să umple găurile de șvaițer la care m-am referit mai sus. Și anume suspendarea președintelui. Cine ce ar avea de câștigat, în ipoteza în care, în primăvară, prezumtivul guvern de tehnocrați ar demisiona, dar președintele s-ar încăpățâna să nu întreprindă pașii către anticipate, iar PSD ar declanșa suspendarea acestuia? Nimeni! În primul rând, pentru că suspendarea nu ar fi posibilă fără o majoritate în Parlament. Ori majoritatea nu există. Dacă nu există azi, de ce ar exista mâine? Prin urmare, președintele Klaus Iohannis nu poate fi șantajat. Și astfel se prăbușește castelul de nisip al anticipatelor.
Nu mai rămâne în picioare, la o analiză cât de cât atentă și făcută cu bună credință și în respect față de interesul public, decât inițierea și desfășurarea de negocieri între partidele politice, astfel încât, în final, să poate fi degajată o soluție, de preferat o majoritate parlamentară, fie ea și anemică. În acest scop, rolul de primă vioară îi revine, conform Constituției, președintelui României. Azi, acesta este prezent la o întrunire a Consiliului Europei. Dar mâine? Dar poimâine? Dar sâmbătă? Dar duminică? De ce președintele Klaus Iohannis pierde atâta timp prețios? Ce încearcă el să facă, cumpărându-și acest timp, în vreme ce țara arde? Cum este posibil să-și ia, în asemenea momente cruciale pentru soarta României, o pauză? În definitiv, el este responsabil pentru situația în care s-a ajuns. De ce nu acționează? De ce a declarat senin că lasă timp partidelor să se gândească? Ce și-a imaginat? Că până acum partidele nu s-au gândit? Că au fost în recreație? Își ia președintele o pauză, fiindcă a muncit prea mult? Sau pur și simplu încearcă să uneltească în mod netransparent și să vină în fața românilor care l-au ales a doua oară cu o soluție surpriză? Cu o soluție miraculoasă? Dacă în loc să medieze, lucrează pe sub masă, atunci avem de-a face cu un președinte ticălos. Și nici nu vreau să mă gândesc la așa ceva. Dar el iese șifonat și în caz contrar. Adică și în ipoteza în care și-a luat pur și simplu o pauză, vrând să profite de un weeked prelungit după ce, săptămâna aceasta cred, a mai făcut o nevăzută, dând fuguța într-un târg din Germania, pentru a-și atârna la rever o nouă tinichea. Ce fel de președinte avem? Și închei punând și următoarea întrebare, încă și mai dură. Ce fel de lideri de partide avem? Incapabili să găsească o soluție? Incapabili ca, într-un asemenea moment, extrem de critic, pe care nu știm încă cum îl va traversa România, să se dovedească a fi bărbați de stat? Sau în fruntea partidelor se află doar fătălăi?

P.S.: Atenție mare! Starea de alertă nu mai poate fi prelungită de un premier interimar. Proiectul legii bugetului, care trebuia să fie gata, nu a fost finalizat și riscăm ca, până în vara anului viitor, să nu avem buget într-un moment extrem de critic pentru economia României. Iar Guvernul nu mai poate emite, începând din data de 20 ale acestei luni, niciun fel de act, pentru că, începând din 20 octombrie, nu mai avem nici măcar ministru interimar de Justiție și, prin urmare, nimeni nu mai poate aviza documentele Executivului. Huo! (Sorin Roșca Stănescu)