CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Gata! Suntem pe avarie!

6 comentarii / 1919 vizualizări / 12 iulie 2021

Cu ultima ispravă a Guvernului Cîțu am depășit cota de avarie. Împrumutul de acum câteva zile, de 3,5 miliarde de euro, ne-a pus capacul. În total, datoriile României trec binișor de 100 de miliarde de euro, un munte de bani pe care nu l-am mai datorat niciodată în istorie și care depășește 50% din Produsul Intern Brut. Automat, intrăm în austeritate. Apoi într-o criză din care nu ne mai pot scoate decât asasinii economici. Care vor proceda ca la carte.
Mă întreb dacă nu care cumva aceasta a fost misiunea deloc imposibilă, dimpotrivă, îndeplinită cu mult succes de către Guvernul Ludovic Orban și Guvernul Florin Cîțu. Îndatorarea României până la un punct de la care să fim la discreția băncilor și fondurilor de investiții. La peste 50% datorie publică din Produsul Intern Brut totul se va scumpi, rând pe rând, de fapt viața se va scumpi, și putem să spunem adio pentru mult timp de aici înainte oricăror creșteri de venituri. Intrăm în mod obligatoriu în austeritate. Mai este necesar un singur pas, încă câteva miliarde, și România va depăși linia roșie. Începând din acel moment, care este foarte aproape, austeritatea va degenera în curbă de sacrificiu. Ce înseamnă asta?
Asupra pericolului unei curbe de sacrificiu am avertizat și eu și alții cu mult timp înainte. În esență, curba de sacrificiu mută responsabilitatea restituirii uriașelor datorii contractate la bănci și fonduri de investiții exclusiv pe umerii cetățenilor. Să fiu mai explicit. Băncile și fondurile de investiții nu vor sta cu mâinile în sân, așteptând ca noi să binevoim să ne plătim datoriile cu dobânzile aferente, în condițiile în care nu vom mai avea de unde să facem aceste plăți. Într-un scurt interval de timp, guvernele, oricare vor fi acelea, vor fi obligate să încerce pe toate căile rostogolirea datoriilor. Cu alte cuvinte, vor contracta noi împrumuturi pe termen scurt și la dobânzi din ce în ce mai mari, împrumuturi de urgență, pentru a încerca să plătească datoriile scadente. Rostogolirea într-un asemenea ritm a unor împrumuturi disproporționat de mari față de Produsul Intern Brut al unui stat conduce la colaps. Vine momentul când pur și simplu nimeni nu ne mai împrumută, indiferent de dobândă. Vine momentul când bancherii, fondurile de investiții și instituțiile financiare internaționale vor pune condiții draconice. Când ai datorii pe care nu poți să le plătești și ți-e foame, ce poți să ma faci pentru a supraviețui? Vinzi din casă. Urgent. Vinzi orice. Și la orice preț. Numai să-ți umpli burta încă o zi. Acest sistem financiar bancar nu este cu nimic mai sofisticat decât în exemplul de mai sus. Sistemul va impune vânzarea masivă pe prețuri de nimic a activelor statului. Și a infrastructurii esențiale. Aici intervin așa-numiții asasini economici. Un stat care nu se mai poate ridica de la pământ este ștrangulat și forțat să-și cedeze toate resursele. Pe termen lung sau chiar definitiv. Statutul de colonie al României va fi astfel consacrat.
Iar colonie înseamnă o forță de muncă și mai ieftină. Mai multă pauperizare, dar și mai multă depopulare a României.
Pentru a înțelege mai bine cum funcționează asasinatul economic, voi recurge la un exemplu la îndemână. În scurt timp, România va fi condamnată de Curtea de Justiție de la Washington la plata unei penalizări în cuantum de între 4 și 5 miliarde de euro către așa-zișii investitori canadieni, care au mimat intenția de a exploata aurul de la Roșia Montană pe bază de cianuri. Otrăvind și distrugând în mod ireparabil întreg mediul înconjurător. Aceștia au avut o licență de exploatare dată în condiții ilegale, dar nu au avut niciodată o licență de mediu. Victor Ponta, pe atunci prim-ministru, încercând să facă slalom printre miile de protestari pro și contra exploatării de la Roșia Montană, nu a avut încotro și a permis instituirea unei comisii parlamentare de anchetă. Aceasta a lucrat mai serios decât orice altă comisie parlamentară de anchetă din istoria recentă. A constatat în final, consultând toți experții disponibili, că expoatarea de la Roșia Montană pe bază de cianuri pune în pericol un sit arheologic de mare valoare și distruge iremediabil mediul înconjurător. Fără ca statul român să beneficieze la schimb de vreun avantaj. În final au fost descoperite și probate nu mai puțin decât șase infracțiuni majore, iar dosarul a fost predat spre cercetare procurorilor. Care, pe vremea faimosului binom, nu au acționat în niciun fel. Între timp, Băsescu, în calitate de președinte, Ponta, în calitate de premier și alți mahări ai statului român au jucat ping pong politic, lansând fel de fel de informații, care creșteau programat sau scădeau programat valoarea acțiunilor pe bursa din Toronto, îmbogățind o serie de persoane, care nu făceau numic altceva decât să lucreze într-o conivență secretă și perversă cu mai marii statului român. Iar punctul culminant l-a atins Victor Ponta când, în repetate rânduri, a afirmat public, în calitatea sa de prim-ministru, că, dacă statul român va fi acționat în judecată, va pierde miliarde de euro. Ceea ce s-a și întâmplat. Iar la Curtea de Justiție de la Toronto ce argument mai bun ar putea fi utilizat în procesul de acuzare al României, decât aceste afirmații ale unui premier în funcție? În concluzie, probabil vom amâna sau vom arunca chiar la gunoi procedura de recunoaștere a sitului de la Roșia Montană drept patrimoniu UNESCO și va trebui să oferim sumă colosală de bani unora care nu ne-au adus niciun fel de beneficiu. Este practic un asasinat economic încununat de succes.
Multiplicați vă rog acest exemplu și veți înțelege unde este împinsă România. Atâta vreme cât, în ciuda insistențelor opoziției și societății civile, cele două Guverne, Orban și Cîțu, au refuzat cu obstinație să explice de ce s-au împrumutat cu sume colosale de bani și ce au făcut cu acești bani, suntem îndreptățiți să-i acuzăm de complicitate la subminarea economiei naționale. Au acționat practic ca unelte ale prădătorilor de țară. Iar misiunea lor, iată, a fost îndeplinită. Finalul e doar la un click distanță. Iar clickul va fi dat pe bursele externe. România ca o pradă. (Sorin Roșca Stănescu)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

6 Comentarii

  1. 17 milioane de romani (sau cati om mai fi in tara), ne uitam ca prostii la 23 de imbecili (ministrii) in frunte cu imbecilul sef cum devalizeaza tara, fara sa scoatem un sunet. Pai ce urmeaza? Sa fim vanduti la taraba. Asa popor de prosti nu cred ca mai exista pe lume.

  2. Ministrul de Finanțe Florin Cîțu și premierul Florin Cîțu, autorii majorării datoriei guvernamentale, în curând la 60%, au acționat sub atenta supraveghere a SRI, ministru și premier cu mapă profesională avizată de SRI.

    Chipurile, Florin Cîțu motivează oficial majorarea datoriei guvernamentale pentru necesitatea relansării economiei prin investiții de stat.

    Practic, vorbim despre un fost băiat de la bancă, iar în realitate Florin Cîțu este un libertarian autodeclarat, pe persoană fizică, opera lui agramată făcând referire în clar despre aruncarea banilor pe geam prin așa-zise investiții ale statului.

    La ora asta știm că Florin Cîțu investește 2 lei într-o economie care produce 0,5 lei.

  3. Bey tataie. Despre cine a lansat politica sa imprumute bani ca sa plateasca pensii si salarii la asistati, nimicuta, nimicuta?

    • Pesedeaua a redistribuit pensii și salarii fără să afecteze datoria publică raportată la PIB, deci mănânci căcat de securist prost ce ești.

      Cuie Mîțu se împrumută pur și simplu pentru furt pe față (așa-zise investiții, practic, transferuri către bidoanele SRI) și pentru atingerea limitei de îndatorare.

      • Da da, hai la procesul lui Valcov si intreaba-l ce-a facut pesedeaua cu banii sa vezi ce-ti raspunde ala.

        • Pesedeaua a menținut ponderea datoriei guvernamentale raportat la PIB, deci orice căcat ai tu de mâncat la ordin tot o dejecție a propagandei securiste pentru proști ca tine rămâne.

Scrie un răspuns la Cine zice ala este Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998