Multi cititori ai demersului meu analitic, care este postat pe diferite site-uri, se intreaba si ma intreaba ce argumente am atunci cand lansez scenariul prabusirii, in urmatoarele luni, a regimului Traian Basescu, in urma unei greve generale. Pe buna dreptate. Este surprinzator sa auzi astazi pe cineva lansand ideea solidaritatii la romani.

Pentru ca o greva generala inseamna solidaritate. Si cine i-ar putea chema pe oameni la aceasta forma de protest? Sindicatele? Mai au ele suficienta credibilitate? Nu cumva discordia semanata cu grija de Presedintele Traian Basescu va bloca orice initiativa de acest fel? Sa raspund.
Nu stiu daca in momentele in care urmeaza sa fie postata pe diferite site-uri aceasta analiza, Mubarak va mai fi sau nu sef al statului egiptean. Si nici nu conteaza prea mult. Ceea ce conteaza e modul in care s-au derulat evenimentele, pana acum, in nordul Africii. Ce s-a intamplat acolo? A existat un regim autocratic. Nu chiar o dictatura. Dar nici nu a existat o democratie. Ci o schimonosire a democratiei. Cam ca la noi. Cu o deosebire esentiala. In Egipt, exista capitalism. Exista o economie functionala de piata. A carei buna functionare, insa, este amenintata de grupurile de interese nelegitime, in fruntea carora s-a plasat Mubarak. Cu alte cuvinte, exista coruptie. Ca la noi. Iar coruptia este institutionalizata. Ca la noi. Institutionalizata fiind, ea este dirijata din epicentrul puterii politice. Ca la noi. Iar in epicentrul puterii politice este Mubarak. La fel cum la noi, in epicentrul puterii politice, este Traian Basescu. Supusii, adica cetatenii egipteni, si-au pierdut speranta intr-o viata mai buna. Intr-un viitor mai bun. Din cauza nu numai a coruptiei, ci si a dispretului cu care sunt tratati de catre conducatori. Ca la noi. Exista insa si deosebiri? Si daca da, de unde incep ele?
Egiptul nu face parte din Uniunea Europeana. In schimb, se comporta ca un partener de nadejde al Statelor Unite. Din aceasta perspectiva, inca nu am ajuns la deosebiri. Pentru ca si in Egipt, la nivelul puterii politice, exista o stare de obedienta fata de marele licurici. Fara doar si poate, Mubarak este perceput drept omul americanilor. Ca si seful serviciilor secrete, inscaunat mai deunazi in functia nou creata de vicepresedinte. Deosebirea esentiala este ca egiptenii, popor vechi cu o istorie formidabila, chiar adus astazi la sapa de lemn, nu umbla cu privirea intr-o doara. Egiptenii nu stau cu capul plecat. Si, in ciuda regimului politienesc, le-a sarit tandara. E singura deosebire. Pare esentiala, dar nu e.
In Egipt, protesteaza, daca stam sa ne gandim bine, zeci de mii de oameni. Nu sunt mai multi. Dar protestul lor este lipsit de echivoc. Este ferm. Si este pe deplin impartasit de restul populatiei. Si iata ca marele licurici si-a luat mana de pe Mubarak. Mubarak a demis guvernul. Dar nu este suficient. Si-a scos familia din tara, dar nu este suficient. Mubarak trebuie sa o taie. Sa lase locul altui conducator.
In Romania, sunt coapte absolut toate conditiile pentru un scenariu asemanator. Sper din tot sufletul nu identic, adica nu cu victime. In rest, scanteia poate porni de oriunde. Ea poate fi spontana. Nu este indispensabil rolul vreunui lider sindical. Scanteia, odata aprinsa, se va generaliza. Regimul Basescu se prabuseste repede.
Singura intrebare esentiala este daca partidele din opozitie se misca suficient de repede, pentru a prelua puterea asa cum au promis. In baza unui proiect ferm, pe termen lung. Si al unui algoritm neconflictual. (Sorin Rosca Stanescu – www.sroscas.ro)