CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Grobianul Tudose si-a dat emisia. Ii da cineva si demisia?

1 comentariu / 5649 vizualizări / 12 ianuarie 2018

Realizatorul Mihai Gâdea, la Antena 3, către primul ministru, în spinoasa problemă a românilor obligați să meargă lunar la ANAF pentru a-și declara veniturile independente: ”200.000, 300.000, 500.000, trebuie să se ducă lună de lună la ghişeu ca să completeze formularul ăsta?”. Răspuns Mihai Tudose: ”Nu se duc la acelaşi ghişeu toţi odată!”.

După asemenea răspuns, Gîgă a crăpat de invidie, Bulă s-a aruncat de pe bloc, Garcea s-a înverzit, iar Dorel și-a întrerupt, șocat, munca. A fost doar o mostră din regalul de extremism, prostie, agramatisme, lipsă de logică, grobianisme și chiar de declarații capabile să pericliteze relațiile externe ale țării oferit de premierul de Brăila în două emisiuni la care a participat în ultimele două zile, la Antena 3 și la Realitatea TV.

Pentru declarația complet iresponsabilă, care va face turul mapamondului, privind necesara spînzurare a cetățenilor maghiari care ar îndrăzni să înalțe steagul secuiesc, primul ministru al Românie, Mihai Tudose, ar trebui să demisioneze urgent, după prezentarea de scuze publice. Idem și pentru sugestia la fel de iresponsabilă a reintroducerii pedepsei cu moartea.
Iar dacă nu vrea, să fie demis prin orice mijloace.

Pentru restul declarațiilor sale de cocalar al politicii din respectivele emisiuni, din care vă oferim un best of mai jos, să-l judece colegii lui de IQ mai sus invocați. Pe Corneliu Vadim Tudor și pe Gigi Becali i-a surclasat, oricum, de la mare distanță.

SINTEZA DECLARAȚIILOR PREMIERULUI ȚĂRII CARE VA PREZIDA, ANUL VIITOR, UNIUNEA EUROPEANĂ

Antena 3:

”Textele alea psihologice sunt despre cum să vedem dacă dansăm frumos, că nu afli nimic după ele. L-a întrebat, am întrebat şi eu alţi poliţişti „Domne, e vreunul care a picat testul ăsta?” Cică a picat unu pe scări când se ducea să dea testul…”.

”Băieţii ăia care au ţinut-o sub preş îi iau pe listă şi cu măsurile luate. Adică dezbrăcaţi de uniformă şi trimişi la un procuror în vizită. Fără foarte multe figuri de balet în zona asta. Iertaţi-mă, dacă nu dăm nişte exemple foarte clare şi curăţăm foarte brutal sistemul, cu panseluţe şi cu puf nu merge”.

”Eu cred că şi pedeapsa cu moarte pentru anumite infracţiuni este puţin(…) Domnule, hai măcar să stabilim că pentru lucruri de genul ăsta închisoarea pe viaţă e partea cea mai dulce. Şi, şi aici, iertaţi-mă, nu înţeleg de ce trebuie să plătim noi, contribuabilii? Dar, repet, ştiu că o să mă coste foarte mult chestia asta că politica mondială e să nu mai facem injecţii letale. Dar nici să închidem ochii la nişte monştri şi să fim umani”.

”Bătrâni călcaţi în picioare şi omorâţi pentru 10 lei din pensie. Copii abuzaţi în lift. Dumnezeule mare. Că la fundul altuia, iertaţi-mă, e simplu. Domne, stai un pic, dar ia pune-te tu în cazul în care cineva din familia ta păţeşte aşa ceva. Păi nu te uiţi după topor?”

”Domne’ haideţi să fim umani cu cei care sunt oameni.”

”Eşti şef la Poliţie, eşte şmecherul planetei.”

”Eu repet ce am mai spus: stau în funcţia asta atâta timp cât simt că pot să fac ceea ce simt că trebuie să fac bine.”

”Domne’, eu nu spun că am dreptate. Dar eu aşa o simt. Dacă se consideră că nu am dreptate, păi înseamnă că trebuie să plec acasă fiindcă simt greşit.”

”Vă dau o veste proastă, legat de o veste bună.”

”M-am cam săturat de tot felul de abţibilduri de astea.”

”Domne’ şcoala e jumate pentru interni, jumate pentru civili”

”Nu mă sună nimeni de nicăieri să-mi spună: bă, ştii, ia-o mai la dreapta un pic! Ocoleşte pomul ăsta un pic şi nu pune mâna pe cana aia!”

”Iar eşti securist, iar eşti corupt, iar nu ştiu ce dracu ai făcut, iertaţi-mi dicţionarul.”

”Bă, dacă nu te potoleşti, te facem! Dicţionarul exact ăsta. Bă, nu mă potolesc!
Sunt destul de greu de teleghidat totuşi. Acum mă cam ştiţi de o vreme. Destul de greu de trimis după fentă.”

”Nu sunt al cuiva. Punct. Al nimănui, de nicăieri. Că e vorba de servicii sau că e vorba din partid. Al lu’ unu de acolo!”

”Opoziţie care vorbeşte numai tâmpenii, iertaţi-mă, şi aruncă ţara în aer cu mesaje aiurea, mi se pare chiar iresponsabilă câteodată.”

”Am sunat la ANAF, n-am fost foarte politicos, recunosc, chiar aveţi un fost coleg care era martor şi tot îmi spunea să o las mai moale, să nu moară cineva de inimă la celălalt capăt al telefonului.”

”Am zis: eu nu mă pricep, dar găsiţi-mi o variantă care să nu provoace atâta nemulţumire. Bine, nu o să fie nimeni fericit, fiindcă o manoperă trebuie să fie”.

”Am spus şi eu: băi avem ăia care lucrează la un angajator, o societate, o persoană juridică, e mai simplu, opreşte-i frate banii şi nu îl mai ţine pe drumuri.”

”Dacă la un om i se poate uşura viaţa pe chestia asta e bine să o facem.”

”România s-a bătut cu pumnul în piept că e foarte şmecheră, că organizează ei o grupă de la Campionatul European de Fotbal, 2020.”

”Domnule, avem o oportunitate extraordinară să ne facem şi de rîs.”

”Băi, eu nu prea mă pricep la fotbal, nici tu, nu se prea pricepe niciunul. Dar nu la fotbal din ăla… să jucăm fotbal în curte, la partea de management de fotbal.”

”Fotbalul oricum este altceva, adică totul la un loc.”

”Cu soluţia respectivă s-a discutat în decembrie, domne’ un om extraordinar, care nu s-a aruncat la ştiuca la linguriţă, că e un peşte celebru în ultimul timp.”

”Băi, potoliţi-vă suntem normali, fiţi normali, noi trebuie să fim timoraţi de ce aţi făcut voi pentru sport şi pentru România.”

”România, ştiţi, este republică. Nu putem avea rege altcineva, el a fost rege, a fost regele Mihai da?  Regina, nu ştiu cine, iertaţi-mă, dar e cam republică pe aici. Putem să ne proclamăm oricine, ne facem o fundaţie şi ne proclamăm rege.”

”Păi încoronare la ce? Că nu ai jucăria.”

”Mai revendicăm în continuare? Am avut o epifanie? Ne-am mai adus aminte că am mai avut o gară?”

”De ce lu’ ăsta trebuie să-i dau un palat şi, nu ştiu, să-şi plătească serviciile-suport de vreo 29 de oameni?”

”Ar trebui ca toţi să fim stânşi în jurul aceloraşi idealuri comune”

Realitatea TV:

„Fără a minimaliza sau ignora subiectul, eu cred că nici prea mare importanță nu trebuie să le dăm fiindcă părerea mea este că asta va fi anul ăsta. O încercare din asta de băț prin gard ca noi să sărim la ei, ca ei să aibă de ce să sară înapoi la noi și așa mai departe și din anul centenarului să devină anul lăturilor cu vecinii. Cele trei mari partide de care spuneți, mari cu ghilimele… haideți, domnule, că sunt pe acolo pe la ei prin curte… nu trebuie ignorați, nu trebuie nici tratată cu… cu… foarte superfluă problema, dar atâta timp cât vorbiți cu mine ca și prim-ministru voi avea aceeași atitudine ca atunci când au încercat să ridice un steag la nu știu ce zi. Deci le-am transmis foarte clar că dacă steagul ăla flutură în vânt, toți cei responsabili de-acolo flutură și ei lângă steag… și că dacă vor să-l expună, vor găsi o sală unde să-l pună sub o sticlă. Dacă tot au manifestări muzeale…”. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Un comentariu

  1. Cel „mai democratic stat” , am numit aici USA, are in legislatie pedeapsa cu moartea. Pentru unii, chiar este necesara o astfel de masura…

Scrie un răspuns la livia Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998