Guvernare haotică: reforma Ciolacu – schimbare din temelii, ministrul Predoiu – băgat sub pulpana premierului
3 comentarii / 2762 vizualizări / 24 august 2023
Premierul Marcel Ciolacu a ieșit azi public cu două mesaje din care rezultă limpede două lucruri: primul, că guvernarea e haotică, iar al doilea că în guvernele României din ultimul deceniu există un personaj care beneficiază de o protecție misterioasă în orice situație complicată în care s-ar afla, și nu au fost deloc puține: Cătălin Predoiu.
Să o luăm metodic.
Mai întîi, premierul Ciolacu a făcut azi din nou un anunț ”epocal”, în sensul că marea reformă nu se mai face prin cele trei OUG-uri mult trîmbițate de săptămîni bune, ci printr-un pachet de legi pentru care guvernul își va asuma răspunderea în parlament.
„Vreau să anunț că Guvernul își va asuma răspunderea în fața Parlamentului pe pachetul legislativ care vizează reforma aparatului de stat, măsurile de echilibrare fiscală și cele pentru combaterea evaziunii. Îmi voi pune mandatul pe masă în Parlament pentru reforme și dreptate socială. Trebuie să separăm apele și românii să vadă cine vrea cu adevărat să facă reforme și să ducă această țară înainte și cine se opune și luptă pentru privilegii și pentru bogați. Eu cred că aceasta este calea și vă anunț că voi merge înainte cu fermitate”, spune Marcel Ciolacu.
Formularea cu mandatul pe masă e una metaforică, în fapt, guvernul ar cădea dacă o moțiune de cenzură depusă la asumarea răspunderii ar avea succes, în caz contrar, legile se consideră adoptate.
Ce nu a explicat premierul e de ce i-a luat atît timp ca să înțeleagă ceea ce presa și diverși specialiști au avertizat de mult, anume că OUG-urile lui ar fi fost neconstituționale și ar fi încălcat și Codul Fiscal.
Un al doilea mesaj al premierului e dedicat tragediei de la 2 Mai și gafelor procedurale ale Poliției. După 5 zile de muțenie, Marcel Ciolacu anunță, ritos: ”Cătălin Predoiu are mână liberă să facă curățenie de sus până jos”.
„Am văzut primele demiteri în scandalul tânărului drogat care a omorât doi studenți în stațiunea 2 Mai. Acesta a fost înțeleg parte din rezultatul anchetei Corpului de control al Ministrului Afacerilor Interne care a stabilit anumiți responsabili direcți de această tragedie. Însă, mai este o parte de vină – cea morală și de sistem, pe care văd că nu și-o asumă nimeni. Aici nu vorbim doar de simple greșeli personale, ci despre lucruri grave care arată că sistemul nu a funcționat într-o situație banală, a unui ins oprit în trafic. Din păcate, prin modul în care au acționat, dar și prin comportamentul ulterior – anumiți șefi din poliție au devenit complici morali la crimă! Îi transmit domnului ministru Cătălin Predoiu că are mână liberă să facă curățenie de sus până jos”.
Anunțul premierului îl face scăpat pe primul care trebuia demis, anume însuși ministrul de Interne. Informînd că Predoiu are mînă liberă la măsuri, Ciolacu îl pune, de fapt, la adăpost, lăsînd clar de înțeles că ministrul trebuie să rămînă în funcție.
În acest fel, cel mai longeviv ministru post-decembrist, nu neapărat și cel mai performant, reușește, din nou, să lase impresia că beneficiază de o protecție enigmatică, grație căreia scapă neatins din orice clinci. (B.T.I.)
Predoiu e ministru la interne de câteva săptămâni. De ce să-și dea demisia? E la fel de puțin vinovat ca Ponta sau Piedone de incendiul de la Colectiv. (Și de data asta oamenii lui Johannis nu mai au poruncă să zbiere “Corupția ucide“.)
sugi belimea
Acest peltic Predoiu care cum spunea personajul lui Caragiale,citez aproximativ”ca tot romanul impartial,cu toate partidele,cu toate guvernele,ma intelegi”,a petrecut cred ca 20 de ani ca mnistru fiind in functie inainte de a veni Basinescu la putere,care la numit ministru al justitiei nu a facut nimic.Ultima performanta ca ministru a calcat in picioare Constitutia Romaniei subjugand deciziile CCR legislatiei Europene(de fapt recomandari) si a adus SRI-ul in justitie ca pe vremea protocoalelor din vremea baschetbalistei Keovesi . Acum a venit la interne unde este un viespar de interese de neimaginat,ca sa ce?Vom muri si vom vedea!!!!!????(e un banc cu evrei)