Miliardarul Dan Voiculescu încearcă să resusciteze un pseudo-proiect, brevetat în trecut de un alt miliardar, Dinu Patriciu, respectiv crearea unui partid al tinerilor, care să preia puterea la viitoarele alegeri. Necazul e că mulți dintre viitorii miniștri și parlamentari sunt încă la debutul facultății și li s-ar putea suprapune, la un moment dat, sesiunea parlamentară cu cea de examene. „Guvernanții” de peste trei ani abia au împlinit majoratulPe blogul personal, Voiculescu anunţă, pompos, revoluţionara ofensivă a tinerilor, sub egida unui proiect intitulat „Guvernarea 2012″. Aceşti tineri, marii strategi politici de mâine, ne spune onorificul PC, vor conduce ţara într-un viitor apropiat, şi vor călăuzi România spre un viitor luminos. Lăsându-se purtat de val, Voiculescu pare să uite un detaliu: viitorii miniştri din 2012 au în prezent nu mai mult de 20-23 de anişori, vârstă la care ar putea avea pasiuni mai fireşti decât revoluţia politica. Deşi însumează doar vreo 20 de primăveri, fiind în cel mai bun caz la anii studenţiei, „copiii” lui Voiculescu se descriu cu mândrie, drept „oameni de afaceri”, „analişti politici”, „marketeri” sau „activişti”. La o analiză mai serioasă a paginilor personale de Internet ale juniorilor care gestionează proiectul „Guvernarea 2012″, descoperim că aşa-zisa lor independenţă politică este doar de fațadă. Pe scurt: majoritatea puştilor care visează să conducă România sunt nişte activişti frenetici ai tineretului conservator, care discută politică virtuală cu tătucul lor pe linie de partid, Dan Voiculescu. Cruciada copiilor, varianta Dinu PatriciuTrâmbiţarea unei ofensive a tinerilor – intelectuali, mici întreprinzători şi oameni de afaceri – care vor schimba deodată tot răul în bine, nu este nici pe departe o idee inovatoare. În urmă cu aproximativ şapte ani, peste noapte, românii şi mass-media s-au trezit cu un nou partid, apărut netam-nesam, pe plaiurile mioritice: Uniunea Pentru Reconstrucţia României (URR). Preşedintele Uniunii era un tânăr afacerist, Cosmin Alexandru, secondat de alţi patru colegi, care se prezentau drept oameni de afaceri, preocupaţi de salvarea României din marasmul tranziţiei. În afara celor patru, maxim cinci, lideri URR care se prezentau regulat la întâlnirile cu presa, nimeni nu prea a mai văzut vreun alt membru. Motivaţia oficială a fost întotdeauna că „ceilalţi” sunt oameni de afaceri serioşi care preferă anonimatul, tocmai pentru a-şi proteja afacerile, şi bunul lor renume din bussiness. Bizar, totuși: deşi era un simplu partiduleţ, URR îşi permitea alocarea unor sume considerabile pentru poblicitate politică şi campanie electorală. Ulterior, s-a aflat că mentorul şi creatorul URR era chiar Dinu Patriciu, care își pregătea o barcă de salvare politică, în condițiile în care la șefia PNL venise Theodor Stolojan, iar planurile acestuia erau încă neclare. Dacă omul de azi al lui Băsescu s-ar fi pus cu răul pe unii liberali considerați controversați, Patriciu era pregătit, să scindeze PNL și să îl numească la cârma URR pe Crin Antonescu, după cum relata presa vremii. În plus, s-a aflat că tinerii „indepedenți”, virgini politic, erau, de fapt, foști apropiați ai lui Emil Constantinescu și ai oamenilor acestuia. Proiectul miliardarului Patriciu a sucombat glorios, însă, după ce magnatul s-a lămurit că Stolo nu îi vrea capul, iar revoluționarii juni care doreau să răstoarne țara cu fundul în sus au rămas, până azi, niște iluștri anonimi. (Răzvan Gheorghe)