Noul cabinet guvernamental bulversează deja pe toată lumea prin componența lui: PDL a trimis la înaintare o armată de anonimi care să își așeze fundurile pe fotoliile celor mai grele figuri ale PDL de pînă acum. Marea întrebare e dacă e un guvern de marionete sau unul de sacrificiu, menit să atragă opoziție în capcana unor anticipate mult prea rapide?

În prima variantă, am avea un grup de miniștri de fațadă, manevrați din spate exact de către cei pe care i-au înlocuit, zice-se.
În a doua, ar fi un guvern făcut special, cum spuneam, pentru a cădea în parlament, ceea ce ar însemna un important pas făcut către alegeri anticipate.
Această a două variantă merită toată atenția, pentru că presiunile făcute asupra pedeliștilor, dar, mai nou, și asupra UNPR și UDMR pentru a schimba TOȚI oamenii lor din guvern par să fie făcute cu un singur scop: acela de a enerva suficiente persoane pentru ca noul cabinet să pice.

Să nu uităm că, în condițiile absenței USL din Parlament, atît în comisiile de audiere a noilor miniștri, cît și în plen va exista o majoritate de voturi la limită, și asta cu prețul unei prezențe dumnezeiești la vot în ziua respectivă. Este imposibil, oricum ar fi, ca prezența să fie, de 100%, ceea ce va îngreuna și mai mult lucrurile.
Așa stînd lucrurile, e suficient ca doar cîțiva oameni să defecteze la votul secret cu bile, pentru ca noul guvern să pice. Iar acești oameni ar putea fi chiar parlamentarii care au fost miniștri în guvernul Boc și care, prin propriul vot, și ar putea păstra încă o perioadă posturile.

Afirmațiile de aseară ale președintelui Băsescu, ”conform legislaţiei în vigoare şi Constituţiei, de la căderea primului guvern pot fi organizate alegeri anticipate în cinci luni” nu au absolut nicio legătură cu realitatea.
Două cabinete pot cădea, la foc automat, în intervalul a 10-12 zile, iar dizolvarea are loc imediat după, dacă președintele o dorește. Mai rămîne stabilirea datei alegerilor și treaba e rezolvată într-un interval de maxim 45 de zile, tehnic vorbind.

Sigur, Băsescu declară ritos că nu vrea anticipate, că ar crea instabilitate etc. Pe de-o parte, însă, el e specializat demult în a minți poporul cu zîmbetul pe buze, pe de alta, despre ce stabilitate poate fi vorba cu o echipă de novici trimiși la butoane în cel mai greu an al crizei?

Mai probabil e că șeful statului joacă pentru adormirea vigilenței opoziției, în timp ce, pe la spate, se lucrează intens în cu totul alt scop. Aici s-ar încadra și elucubrațiile mai noi ale lui Lăzăroiu, potrivit cărora alegerile parlamentare ar putea fi împinse în 2013, la cîteva zile după ce Curtea Constituțională tocmai a stabilit că prelungirea mandatelor e ilegală. Art.63 din Constituție ar putea împinge alegerile cel mult la 1 martie 2013, ceea ce ar însemna campanie în miezul iernii, plus că nu ar exista justificare pentru așa ceva.

USL cere anticipate, e adevărat, dar se așteaptă ca ele să aibă loc la un termen rezonabil, eventual odată cu localele. Organizarea de anticipate în prima parte a lunii aprilie, să zicem, înaintea celor locale, din iunie, poate crea probleme uriașe de organizare opoziției, e vorba de desemnarea candidaților, de strîngerea de fonduri de campanie, de stabilirea celor mai bune strategii etc.
În plus, PDL ar evita o erodare încă și mai pronunțată decît dacă alegerile ar avea loc la termen, în noiembrie.
Trecînd peste scandalurile de suprafață, comportarea din ultima perioadă a lui Băsescu și a unor grei ai puterii par să trădeze un timing foarte precis al acțiunilor.
Și, ca o picanterie, lipsa de încredere în șansele noului guvern e relevată cel mai bine de refuzul lui Mihai Ungureanu de a demisiona de la șefia SIE, odată nominalizat premier.
Ar fi fost un gest excelent de imagine, dar pentru asta era nevoie de certitudine, iar ea nu există.
E greu să nu ai în minte exemplul ”reformistului” Ciorbea, care nu mai contenea să ceară sacrificii populației, în 1996-97, dar asta numai după ce se asigurase că i se păstrează, cald, fotoliul de la primăria generală. (Bogdan Tiberiu Iacob)