În chiar ziua unirii principatelor, un liberal de frunte, deputatul Alexandru Muraru, foarte drag Cotrocenilor, publică un articol de-a dreptul halucinant care trimite cu gîndul la reluarea unui obicei extrem de drag comuniștilor: rescrierea istoriei. Vorbind despre antisemitism, în ajunul Zilei Holocaustului, Muraru susține că marile momente ale nașterii României au fost opera unor oameni luminați și moderați, lipsiți de naționalism, xenofobie și antisemitism. Din păcate, a fost exact pe dos, ceea ce ridică mari semne de întrebare vizavi de demersul liberalului: ori marchează debutul rescrierii istoriei, ori pe cel al unui atac la fondatorii PNL istoric, avînd drept posibilă consecință, în viitor, dărîmarea lor de pe soclu, cum se întîmplă deja în alte democrații.

Ce scrie Muraru, pe siteul Digi24:

„Patriotismul este atunci când dragostea pentru proprii tăi oameni capătă întâietate; naţionalismul, atunci când ura faţă de alţi oameni decât ai tăi ajunge pe primul loc”, spune Charles de Gaulle. Eu mereu m-am considerat patriot. Niciodată naționalist.
Toate momentele astrale ale României au fost opera unor patrioți, nu naționaliști.

Patrioți luminați, pentru care apărarea intereselor naționale și ale statului nu au însemnat automat excluderea unor categorii de cetățeni, manifestări împotriva celor care trăiau în granițele României și aveau altă etnie sau furtul de la alte națiuni.(s.n.)

Naționaliștii în schimb au produs mereu tragedii României: au exterminat minorități, au dus țara în războaie nimicitoare (toate pierdute), i-au redus teritoriul, au produs înapoierea țării și izolarea pe scena internațională. Generații întregi au fost private de împlinire, de bunăstare, de idealuri curate atinse. Bilanțul naționalismului în România este sumbru. Ceea ce am pierdut, de la fondarea statului român modern, prin lideri și politici naționaliste, transformate în extremism, este practic catastrofic, aproape incomensurabil în termeni materiali, umani și de demnitate națională(…)
Extremismul interbelic legionar, proiectul genocidal al regimului Antonescu și politica de purificare etnică, urmat de stalinismul și național comunismul xenofob care au redus – până la eliminare în unele cazuri – prin vânzare și amalgamare minoritățile naționale, toate acestea au fost tragedii naționale de care trebuie să ne amintim mereu pentru a înțelege cât de dezastruos a fost naționalismul pentru destinul României”.

Mai pe scurt, Muraru pretinde că unirea de la 1859, insturarea Monarhiei, Independența ori Unirea de la 1918 au fost opera unor generații de politicieni patrioți și care nu prigoneau minoritățile naționale, fenomen care ar fi apărut, în opinia sa, abia în epoca interbelică, odată cu apariția legionarilor, a regimului Antonescu și, ulterior, a comuniștilor.

Ar fi fost bine să fie așa.
Din nefericire, nu a fost. A fost exact pe dos.
Toată perioadă de mari realizări înșirată de Muraru a fost marcată de un antisemitism profund al clasei politice și al elitelor intelectuale, ca și de o xenofobie pe măsură.

Raportul final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România, elaborat de o comisie internațională condusă de Elie Wiesel, pe baza căruia România a recunoscut oficial participarea sa la Holocaust confirmă oficial acest adevăr trist.

Nu e vorba doar de poziții virulent antisemite ale elitelor României din ultima jumătate a secolului 19 și primele decenii ale secolului 20, ci de fapte concrete, începînd cu legi dedicate special prigonirii minorității evreiești. Mihail Kogălniceanu, P.P.Carp, Nicolae Iorga, Ion C.Brătianu, Ionel Brătianu, Ioan Slavici, A.D.Xenopol, Vasile Conta, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, pînă și blajinul Ion Creangă, Octavian Goga și multe alte figuri istorice sunt citate în raportul comisiei Wiesel ca antisemiți. Care mai punctează, spre exemplu, că pe timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza niciun evreu nu primise cetățenie română.

Și unde mai scrie:

”Rădăcinile antisemitismului românesc se împletesc cu originile statului român modern şi cu apariţia bogatei tradiţii culturale naţionale care a însoţit unirea principatelor, independenţa şi crearea României Mari. Antisemitismul care s-a manifestat în România între cele două războaie mondiale a crescut direct din seminţele sădite în evenimentele majore ale dezvoltării ţării începută la jumătatea secolului al XIX-le a. Din motive care puteau diferi de la o persoană la alta sau de la un grup la altul, în viaţa politică, culturală şi spirituală a societăţii româneşti au existat, în forme variate şi cu diverse intensităţi, puternice curente antisemite”.

”Dacă ne uităm la părinţii fondatori ai României moderne sunt atât de multe nume, un Alecsandri, un Conta, un Iorga, un Eminescu, la care antisemitismul este doctrinar sau aproape doctrinar. Istoria clasei politice din secolul al XIX-lea, istoria intelectualităţii româneşti nu pot fi despărţite de antisemitism” declara Radu Ioanid, coautor al raportului, într-un interviu.

Cam invers decît pretinde Muraru.
Patrioții luminați din versiunea liberalului sunt antisemiții și xenofobii din versiunea Wiesel.
La loc de cinste pe lista politicienilor antisemiți stau creatorul PNL, Ion C.Brătianu și fiul său Ionel, cel mai mare om politic al României și icoana la care se închină pînă azi liberalii români.

Ca ministru de Interne, Ion C.Bratianu ceruse, bunăoară, prefecturilor din țară aplicarea unor masuri de excludere a evreilor, prin care li se restrangea dreptul de a locui in zonele rurale, li se limitau anumite mijloace de trai si ii expuneau chiar expulzarii fizice din Romania. Protestele venite din afara, de la guvernele straine care cautau sa orienteze Romania spre dobandirea independentei, ca si cele din partea unor organizatii evreiesti, nu au facut decat sa intensifice retorica antisemita a lui Bratianu. Doi ani mai tarziu, el spunea în Parlament: ”Evreii au ca scop, nu mai putin decat sa distruga existenta noastra nationala.”

În sesiunea parlamentară din 19 iunie 1866, Brătianu senior mai spunea următoarele: “Noi am declarat că guvernul nu înţelege să dea ţara evreilor, nici să le dea drepturi care ating, care vatămă oricât de puţin, interesele României”. În ziua următoare îi eticheta pe evrei ca fiind o plagă socială pentru România: ”…pur şi simplu aceea a marelui lor număr care ameninţă, după cum spune toată lumea, naţionalitatea noastră…Numai măsuri administrative puternice ne pot scăpa de această pacoste şi îi pot împiedica pe proletarii străini să ne invadeze ţara”.

Fiul său, legendarul Ionel Brătianu, a continuat strălucit politica sa, acționînd împotriva străinilor, în special a evreilor și luând multiple măsuri antisemite. În plus, el a refuzat și să semneze „Tratatul asupra minorităților” cu puterile aliate, în 1918, la Conferința de la Paris.
Atît Brătienii, cît și alți lideri marcanți ai epocii se mîndreau permanent, totodată, și cu naționalismul lor, lansînd inclusiv conceptul de ”naționalism economic” și sloganul ”Prin noi înșine”.

”Sunt suficiente exemple din sferele politice, culturale şi religioase care pot fi citate pentru a sprijini ideea că antisemitismul trebuie tratat ca parte integrală a întregii istorii a României” se mai arată în raportul Comisiei Wiesel.

”O adevărată explozie de antisemitism deschis exprimat s-a produs pe măsură ce dobândirea independenţei naţionale devenea o certitudine. În timpul discuţiilor cu privire la noua Constituţie din 1866, liderii români au început să-i prezinte pe evrei ca fiind principalul obstacol în calea independenţei, prosperităţii şi culturii în România. Ulterior, dezbaterile lărgite asupra acceptării sau respingerii cererii inclusă în Tratatul de la Berlin, care garanta independenţa României cu condiţia ca evreii să primească cetăţenia, au dus la radicalizarea acestor opinii.
În timp ce majoritatea conservatoare/minoritatea liberală din guvern însărcinate cu elaborarea noii constituţii au prezentat un proiect de text, fraza „Religia nu poate fi o piedică la dobândirea calităţii de cetăţean”, a fost imediat modificată de comitetul de redactare din Parlament, adăugându-se: “În ce priveşte pe evreii stabiliţi mai înainte în România, o lege specială va reglementa admiterea lor treptată la naturalizare”. Cum Parlamentul s-a reunit pentru a discuta acest nou text, în faţa clădirii aveau loc demonstraţii de stradă împotriva oricărei dispoziţii în acest sens, urmate de distrugeri furibunde prin cartierul evreiesc bucureştean” mai spun autorii raportului Wiesel.

Formarea statului român s-a produs în perioade tulburi ale istoriei, cu reașezări în întreaga Europă, cu războaie, inclusiv mondiale și multe alte convulsii.
Curentul antisemit a fost extrem de puternic începînd din ultima parte a secolului 19 în toată Europa, deci și la noi.
Lucruri reprobabil s-au petrecut; o lecție a trecutului din care generațiile de azi trebuie să tragă învățămintele necesare.
Statul român a fost creat de oameni care au făcut și bune și rele și trebuie percepuți din ambele unghiuri.

Dar a venit, iată, deputatul Alexandru Muraru cu teorii noi, care schimbă trecutul: România a fost făurită de patrioți luminați, moderați și fără urme de antisemitism, xenofobie, naționalism șamd.
Un demers extrem de periculos – care pune inclusiv PNL într-o poziție delicată – pentru că, așa cum s-a tot dovedit, manipularea istoriei se răzbună întotdeauna, mai devreme ori mai tîrziu. (Bogdan Tiberiu IACOB)