Un nou act de naștere al Serviciului Român de Informații tocmai a fost oficiat. Eduard Hellvig, directorul instituției, după un an și jumătate, a făcut un prim pas. A redesenat configurația Serviciului Român de Informații. Schimbând practic, cu o singură excepție, garnitura de conducere a acestuia. Excepția este Florian Coldea. Generalul cu patru stele, uns în fuctie și cu stele cu tot de Traian Băsescu. Excepția nu confirmă regula. Ceea ce înseamnă că urmează, la rând, și Coldea. Ce semnificație are acest proces declanșat, în fine, dar suficient de abrupt, de către Eduard Hellvig?
În mod normal, într-o democrație -și putem privi de jur împrejur la ce licurici vrem -, imediat după ce electoratul alege o nouă garnitură de conducere politică, se schimbă și staff-ul serviciilor secrete. Este cât se poate de firesc. Și, la fel, este cât se poate de nefiresc să nu se întâmple așa. Sau schimbarea să aibă loc cu mare întârziere.
Noi ne aflăm în această ipostază. În care a trebuit să treacă un an și jumătate până când echipa de la vârful SRI – desigur, mă gândesc la cei aflați în subordinea lui Eduard Hellvig-să fie schimbată. Și fără ca piesa de bază a regimului Băsescu, respectiv Florian Coldea, să fi fost încă dislocată. Ce înseamnă asta? Asta înseamnă ceea ce, în pediatrie, se numește “unghii încarnate”, respectiv faptul că o garnitură întreagă de șefi a prins rădăcini în SRI și s-a dat, cu mare dificultate, la o parte. Mai bine zis, a fost dată la o parte. Acest lucru nu s-ar fi putut întâmpla, dacă respectiva garnitură nu ar fi avut un interes de a se crampona de funcții. Iar interesul nu era doar unul personal sau de echipă. A fost un interes de sistem. Sistemul blestemat care conduce prost România, uneori chiar în stil banditesc, nu numai că a supraviețuit, dar chiar a funcționat cu motoarele turate la maximum mult timp după ce votul democratic a ales o nouă conducere politică a statului.
Această realitate nu poate fi lăsată așa pur și simplu. Analiștii, istoricii și nu numai ei vor trebui, în viitor, să explice ce s-a întâmplat după deceniul negru, denumirea generică a celor două mandate prezidențiale ale lui Traian Băsescu. Cum a funcționat masa inerțială a sistemului? De ce nu a putut fi el dislocat? De ce Florian Coldea nu pleacă să plimbe cercul decât atât de târziu după ce, cu chiu, cu vai, li s-a făcut vânt aghiotanților acestuia?
Până una-alta, Eduard Hellvig poate fi felicitat. Pentru că, în cele din urmă, nu s-a lăsat înghițit de sistem. A rezistat. A strâns din dinți, a tăcut și a făcut. Iar într-o bună zi, a decapitat, cu o singură excepție, toate capetele balaurului. Expresia nu este exagerată. Un lucru bun se poate transforma într-un lucru rău sau chiar odios prin exagerarea sa. Așa s-a întâmplat cu echipa de conducere a SRI. Dacă, la un moment dat, a fost bună și eficientă pentru statul român, a sfârșit prin a deveni stat în stat și prin a fi eficientă doar pentru ea însăși. Și dintr-un instrument al statului de drept, s-a transformat într-un balaur.
Dar până unde trebuie felicitat Eduard Hellvig? Propun să ne oprim aici. Și să nu încercăm, pentru moment, un răspuns la această întrebare. Florian Coldea este încă acolo. Semn ca încă, acolo, este și Traian Băsescu. Semn că elanul lui Hellvig, până una-alta, s-a oprit în Coldea. Dar chiar și după ce Florian Coldea va fi trimis cu cercul, directorul SRI, Eduard Hellvig, tot nu poate fi felicitat până la capăt.
Capătul nu constă, pur și simplu, în schimbarea unei garnituri de conducere. Ci în schimbarea unui comportament. A unui stil de lucru. Până acolo, mai e un drum de parcurs. Când vom avea certitudinea că niciun om din SRI nu mai confundă justiția cu propriul câmp tactic de acțiune, până când nu vom ști cu certitudine că SRI nu se mai amestecă în jocuri politice de nicio parte a baricadei, Eduard Hellvig nu poate fi felicitat cu inima larg deschisă. Decât de către yesmeni. (Sorin Roșca Stănescu)