Unul dintre obiectivele, pe termen scurt, ale noii administraţii prezidențiale este revizuirea Constituției. Deci, o reformă a legii fundamentale. Care s-a mai încercat. Relativ recent. Atunci când USL a câștigat, la sfârșitul lui 2012, alegerile parlamentare. O reformă care a eșuat. Este astăzi posibil ceea ce ieri a fost imposibil? Categoric nu. Planetele nu sunt aliniate pentru o reformă constituțională.
Și dacă așa stau lucrurile, atunci una dintre țintele importante ale lui Klaus Iohannis devine o Fata Morgana. Dar de ce nu este posibilă, într-un termen rezonabil, o reformă constituțională? Este sau nu este ea necesară? Dacă nu este, de ce societatea civilă solicită acest lucru? Iar dacă este, de ce nu se poate face?
În mod cert și acest fapt este împărtășit de toate segmentele societății civile și de toate partidele politice, o reformă constituțională este obligatorie. România a parcurs o etapă extrem de importantă din existenţa sa, iar realitățile, atât la nivel naţional, cât și internațional, s-au schimbat într-o asemenea măsură încât, se impune și schimbarea raporturilor dintre instituțiile fundamentale ale statului, precum și consolidarea drepturilor și libertăților cetățenești, în acord cu normele europene. Dacă am răspuns la această primă întrebare, fie și atât de succint cum am făcut-o mai sus, să încercam să răspundem și la a doua. Dacă trebuie, de ce nu se face? Este Klaus Iohannis un simplu Don Quijote? Un idealist care se luptă cu morile de vânt? Da sau nu?
De ce a eșuat reforma constituțională atunci când USL avea 70 la sută dintre parlamentari? Deci, o majoritate atât de solidă, încât nu ar fi avut, în principiu, probleme, nici legate de adoptarea normelor constituționale, nici vizând susținerea acestui proiect de către populație. Dintr-un motiv subiectiv și dintr-un motiv obiectiv. Motivul subiectiv a fost dorința perversă a PSD, în general, și a lui Victor Ponta, în special, de a-și adjudeca, nu numai guvernul, ci și președinția României. De a încălca înțelegerea făcută la crearea USL. În acest scop, era important ca proiectul constituţional să eșueze, întrucât primul responsabil pentru el era Crin Antonescu, președintele PNL, ipotetic candidat la preşedinţie și președinte al Comisiei care răspundea de schimbarea Constituţiei. În esență, motivul subiectiv la care mă refer a fost intenția PSD de a săpa la rădăcina credibilității liderului liberal. Care a fost însă motivul obiectiv?
Chiar dacă PSD nu ar fi jucat pervers, proiectul constituţional tot ar fi eșuat. Iar motivul este lașitatea liderilor politici. Aceștia s-au temut, în ciuda majorității covârșitoare cu care i-a investit populația, să ia taurul de coarne și au decis că este mai prudent să acţioneze cu o jumătate de măsură. Așa că, în loc să transforme Parlamentul, pentru un interval scurt de timp, într-o adunare constituantă și să creeze o Constituție nouă, opțiunea politică a fost pentru o simplă revizuire. La originea acestei decizii dezastruoase se poate să fi stat mai multe motive. Teama față de maghiari, care în ipoteza unei noi Constituţii ar fi solicitat, cu certitudine și insistent, ca majoritatea etnică, respectiv românii, să renunțe la definirea statului, drept național. Și, desigur, ar fi existat, din această perspectivă, nu numai presiuni interne, ci și presiune externe. Teama de a sări, totalmente, peste Curtea Constituţională întrucât, în ipoteza unui nou proiect constituțional, Curtea Constituţională nu ar mai fi fost chemată să se pronunțe. Mai mult decât atât, una dintre variantele puse în discuție ar fi putut fi chiar transformarea Curţii Constituționale, după modelul altor state, într-o secție a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Și a mai existat o teamă. Tot obiectivă. Liberalii din Comisia de revizuire a Constituției au insistat, ținând cont de toate experienţele anterioare, dar și de realitățile politice din alte state europene, ca prerogativele prezidențiale să fie mult diminuate. Și, atenție, acest lucru s-a întâmplat în condiţiile în care, în viziunea lor, viitorul președinte era liberal. Numai că PSD a dorit altfel. Trădându-și, așadar, intenția de a acapara instituția prezidenţială.
Și în acest fel, proiectul a eșuat. Astăzi, condițiile pentru a fi reluat sunt mult mai precare. Nu mai există majoritatea necesară pentru adoptarea unei Constituții revizuite. Cetățenii, oricât de uniți au fost pentru a promova o schimbare la nivel prezidenţial, mizând pentru o personalitate, care, în ochii lor, era mai puțin dependentă de partidele politice, nu mai sunt astăzi și nu vor mai fi nici mâine la fel de uniți asupra unei viziuni de natură să reformeze, sub aspect constituțional, statul.
Proiectul constituţional este ca o ciorbă reîncălzită. Și-a pierdut gustul. Dar și calitățile. Și va eșua. Cel puțin pentru moment. El nu ar putea fi relansat decât după alegeri. Și asta cu două condiții. Să fie vorba, nu de o revizuire, ci de o nouă Constituție. Iar în noul Parlament, majoritatea, indiferent a cui, să fie substanțială. (Sorin Rosca Stanescu)