Gabriel Oprea e la un pas de urmărire penală în scandalul deplasărilor cu antemergători din perioada ministerială. Gesturi de ciocoi veritabil, cum le-a etichetat presa la vremea respectivă; pe undeva, însă, poate tocmai aici stă scuza lui Oprea. Pentru un partid declarat naționalist, exemplul strămoșilor e sfînt și musai de urmat. Iar dacă nu știți cum circulau cu antemergători ciocoii mioritici încă din secolul 18, citiți rîndurile care urmează.

Înainte de revoluție, mulți români visau la mașini în culori negre sau cu număr de trei cifre care să treacă drept vehicule ale nomenclaturii, securității șamd. Și să aibă, astfel, drum mai liber decît restul șoferilor mai puțin piloși/norocoși.

După revoluție a venit la rînd girofarul, știută fiind explozia de la jumătatea anilor 90, cînd pînă și bulibașii țiganilor se învîrtiseră de dreptul de a posta borcanul luminos albastru pe capota mașinii, tot pentru drum deschis.

Varianta cea mai dezirabilă era a SPP-iștilor ori polițiștilor antemergători, dar la acest tip de escortă se ajungea ceva mai greu. Trebuia să fii cu adevărat demnitar pentru a le obține.
Desigur, cazul Oprea a dovedit că se poate face abuz grosolan în această ultimă situație, dar măcar avea dreptul legal la escortă.
Acum două secole, însă, ciocoii mai puțin băftoși decît Oprea găsiseră o metodă neașteptată de a circula cu escortă ”oficială”.

Dintr-o excelentă carte recentă apărută, ”Patimă și desfătare”, a cercetătoarei Constanța Vintilă-Ghițulescu, editura Humanitas, aflăm, că la finele secolului 18, începutul secolului 19, marile orașe de la noi se confruntau cu un fenomen nou: invazia caleștilor de lux. Departe de a mai fi simple mijloace de transport, caleștile de import (Viena, Paris, Berlin) deveniseră un semn al distincției sociale. Boierii se urcau în trăsuri în pragul casei și coborau în cel al localului, neconcepînd un pas pe jos. Caleștile musai să fie cît mai individualizate, la interior ori exterior, cu încrustații, vopseluri stridente, catifele și mătăsuri etc, ”să nu fie la altul asemenea”.

Cu toate acestea, tocmai abundența de calești pe drumurile hîrbuite ale Bucureștilor ridica problema aglomerației în trafic, iar o soluție ar fi fost obținerea dreptului de a circula cu prioritate. Dar cum?
Ei bine, ciocoii vremii au găsit soluția: obiceiul, sau mai bine zis necesitatea, făcea ca trăsurile boierești să fie însoțite de slujitori cocoțați în partea din spate, gata să coboare și să împingă vehiculul din vreo groapă ori baltă cu apă. Boierii mai șmecheri și-au dotat respectivii feciori însoțitori cu uniforme asemănătoare celor ale soldaților ruși din armata care ocupase în acele vremuri țările române.

Știau că ceilalți boieri se vor da la o parte din calea unei trăsuri în care circulă – judecînd după feciorii din dotare – ocupantul rus.

Numai că rușii s-au prins într-un tîrziu de manevră și s-au enervat teribil.

”Acești feciori au atras de îndată nemulțumirea armatei ruse, prezentă în principate, care amenință cu necinstirea boierului și trecerea la recruți a feciorului prins astfel gătit pe capră. ”Boier, sau orice stare ar fi, nu este volnic să-și poarte feciorul înapoia butcei îmbrăcat în haine strîmte și cu semne de uniformă ostășească asupra lui” sună o poruncă domnească din 19 aprilie 1810, care încearcă să oprească portul uniformelor de inspirație militară. Gulerele roșii și verzi, uniformele de husari se numără printre preferințe. Vodă, sub presiunea ocupantului rus, amenință: ”stăpînul se va ridica la caraulă și se va ține închis, două luni numai pe pîine și apă, iar vizitiul, de va fi cu butcă sau caretă, după ce se va bate cumplit, se va da în slujbă, între recruți” se arată în lucrare.

O altă mare problemă a trăsurilor ciocoiești e viteza dementă cu care circulă pe străzi, generînd accidente în lanț, fără ca agia să poată stăvăli fenomenul. Abia cînd este grav accidentat un ofițer al armatei ruse de ocupație, unterofițerul Matfeiov, ”peste care trece în goană vizitiul Domniei Sale, Atanasie Comăneanul” se recurge la măsuri mai dure pentru stăvilirea traficului nebun.

Vă sună cunoscute asemenea metehne, incidente ori măsuri azi, la două sute de ani de la acele vremuri?
Dovadă că nimic nu-i nou sub soare…(Bogdan Tiberiu Iacob)