Criză mare, monşer ! Alegerile prezidenţiale de anul acesta vor avea loc fără o adevărată campanie electorală prealabilă. Asta arată cât de discreditată e clasa politică şi, chiar mai rău, cât de lipsit de valoare e votul popular. Fostul preşedinte Klaus Iohannis şi-a consolidat o reputaţie de amator de vacanţe, călătorii în străinătate şi consumator înrăit de weekenduri la Sibiu, de foarte modest vorbitor de română şi de încă mai modest, dacă nu nul, om politic, un perfect robot al Sistemului Paralel.
Klaus Iohannis a călcat în picioare Constituţia republicană, a ignorat şi ignoră chiar şi în această perioadă de campanie electorală Curtea Constituţională a României (CCR), dar nu a reuşit să stimuleze PSD, partid cu o largă reprezentare în Parlament (aproape 50 %), să-l suspende şi să-l trimită la un referendum de demitere, aşa cum i s-a întâmplat anterior de două ori lui Traian Băsescu. Cu toate acestea, se pronostichează că îi vor fi date, ca lui Nicolae Ceauşescu pe vremuri, 80 % din voturi (Ion Cristoiu, un mare iniţiat al Sistemului din ultimii 30 de ani, între alţii).
De peste 40 de zile, guvernul Viorica Dăncilă e fără mai mulţi miniştri titulari, iar mai recent e lipsit şi de miniştrii interimari care ar fi trebuit să fie confirmaţi de preşedinte. Dar Ana Birchall, numită la Ministerul Justiţiei de Liviu Dragnea din motive obscure, continuă să dea lecţii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) şi tuturor profesioniştilor din justiţie cu un tupeu şi o obrăznicie ieşite din norme. Spre deplina satisfacţie a preşedintelui Iohannis. Guvernul Vioricăi Dăncilă, demis prin moţiune de cenzură dar aflat încă la Palatul Victoria, e lipsit şi de un ministru de Interne legitim, care să asigure buna organizare a alegerilor prezidenţiale. Ţara în marasm, în haos politic pare să „beneficieze” doar de „expertiza” a trei persoane : Klaus Iohannis, Rareş Bogdan şi Eduard Hellvig. Reputatul avocat Gheorghe Piperea a atras serios atenţia că viitorul preşedinte riscă să nu fie confirmat de CCR din cauza semnăturilor contestabile şi neverificate de pe listele tuturor candidaţilor.
Oricâte voturi le vor fi atribuite lui Klaus Iohannis şi Vioricăi Dăncilă, ele vor fi contestate în mai multe feluri, fie măcar şi în tăcere, de către cei care ştiu ce au votat. De o vreme, românii nu mai pot fi prostiţi şi nici nu mai pot fi îmbătaţi propagandistic, cu apă chioară şi rece, „democratică”, prin media prostituată. După trei mandate, două ale lui Traian Băsescu şi unul al lui Klaus Iohannis, instituţia prezidenţială, cu al sau CSAT neosovietic, e, probabil, compromisă iremediabil. Actuala organizare a funcţionării puterilor în stat, împreună cu Constituţia republicană care o reglementează, s-a dovedit deficitară şi producătoare doar de interminabile crize şi scandaluri.
Asistăm la sfârşitul unui regim republican de tranziţie, cu certe reminiscenţe din comunism – instituţia prezidenţială, de exemplu, a debutat în România abia cu Nicolae Ceauşescu –, şi oare sunt românii destul de maturi ca să-şi recupereze monarhia pierdută sub ocupaţie în 1947 ? Mai multe semnale publice ne indică această posibilă ipoteză. Cel mai important semnal l-a dat Principesa Margareta, cea care ar putea să devină viitoarea regină a României, prin discursul de un înalt patriotism ţinut recent la Haga. Discursul principesei a distonat total cu luările de poziţie ale preşedintelui român şi ale primului-ministru, obediente, laşe, pline de cedări ruşinoase.
Modul straniu, inexplicabil în care Călin Popescu Tăriceanu a renunţat la coaliţia cu PSD, la funcţia de preşedinte al Senatului şi, mai ales, faptul că a renunţat să candideze la preşedinţie, după ce vreo doi ani se arătase foarte interesat, ca şi lipsa de interes pentru aceeaşi candidatură a lui Victor Ponta, preşedinte de partid şi el şi fost candidat de turul doi la prezidenţiale, ne arată nişte oameni care par să ştie mai multe decât vor sau pot să spună despre funcţia de preşedinte din următorul mandat. Lipsa lor de apetit competiţional se adaugă discreditării deja pomenite. Sau doar au fost şantajaţi şi au renunţat ?
Dar ipoteza optimistă a reinstaurării monarhiei e doar una dintre cele posibile. Trebuie luată serios în considerare şi ipoteza unei dictaturi pe faţă a Sistemului Paralel (cu serviciile sale secrete, mână în mână cu justiţia de tip Ana Birchall şi interlopii numiţi „oameni de afaceri”), susţinută tot la vedere de o UE decrepită, aflată ea însăşi în stare critică. O dictatură măruntă, meschină şi întunecată, acreditată sub numele lui Klaus Iohannis pentru următorii cinci ani ? Există însă şi alte ipoteze, una mai rea decât alta din moment ce actuala Constituţie e abandonată şi chiar batjocorită, cu resursele sale normative epuizate. (Petru Romoşan)