CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Inceputul sfirsitului: PDL pierde teritoriul

0 comentarii / 1675 vizualizări / 3 iunie 2010

Că în PDL a început revolta nu mai e un secret pentru nimeni, interesant de remarcat e, însă, altceva: vocile cele mai dure contra măsurilor anti-criză ale guvernului, ca și demisiile din partid, aparțin în cea mai mare măsură unor parlamentari mai degrabă anonimi. E acesta un semn că partidul nu ar trebui să își facă mari griji? Noi credem că, dimpotrivă, e un semnal că PDL a început să piardă cel mai prețios bun: sprijinul teritoriului, iar finalitatea va fi ori decapitarea conducerii partidului – desigur, la pachet cu cea a guvernului – fie încheierea carierei politice a PDL, ca partid important.

Iulian Bădescu, Gheorghe Ciobanu, Marius Dugulescu, Daniel Oajdea, Nicolae Stan, George Severin sunt printre parlamentarii PDL care critică explicit deciziile guvernului Boc, unii alegînd chiar calea demisiei. Niciunul nu e o vedetă a politicii; ce să îi fi apucat, oare? Răspunsul e simplu: criticile ”anonimilor” reprezintă, de fapt, revolta greilor partidului din teritoriu, baronii locali care și-au trimis în parlament protejații, acum doi ani, la votul uninominal. Cei care cred că doar măsurile anti-criză sunt de vină au memorie scurtă: pe 6 ianuarie, de Bobotează, conducerea PDL s-a confruntat cu prima rebeliune, atunci cînd Boc a dat piept cu deputații partidului, iar aceștia i-au spus, verde, în față, ce îi nemulțumește. Principalul reproș viza neîndeplinirea promisiunii privind virarea de bani de la centru către circumscripțiile electorale, cel care adusese teribila veste fiind liderul de grup, Mircea Toader. Scandalul izbucnit instantaneu a fost atît de mare încît Boc a trebuit să meargă personal pentru a-i calma. Odată porniți, deputații i-au reproșat lui Boc și alte aspecte, la loc de cinste figurînd modul dictatorial în care e condus partidul, mai ales de către tripleta Blaga-Berceanu-Videanu, dar și faptul că aceștia dirijează resursele financiare după cum vor mușchii lor, de multe ori chiar înspre exteriorul partidului, la clienții proprii. Aleșii s-au mai plîns de secretomania centrului și de imposibilitatea accesului la șefi, cu diverse plîngeri.

După doar două zile, pe 8 ianuarie, dădea în clocot scandalul de la PDL Ilfov, unde independentul Gabriel Oprea ”încălecase” administrativ teritoriul amintit cu binecuvîntarea conducerii democrat-liberale, lucru care a generat revolta liderilor locali, adică parlamentari, primari și consilieri, care amenințau cu demisia în bloc. Exact în acea perioadă era în plină derulare și scandalul Prigoană Jr., Cristian Preda fiind una dintre vocile care atacau dur conducerea PDL pentru nominalizarea beizadelei drept candidat la deputăție în sectorul 1. Cîteva săptămîni mai tîrziu, arestarea ori condamnarea unor aleși locali precum Mircia Gutău și Antonie Solomon nu a făcut decît să toarne și mai mult gaz pe foc în filiale, la fel cum a făcut-o negocierea, de către liderii de la centru, a unor funcții locale pentru venetici parașutați de la alte partide, cazul ex-liberalului Mihai Berca, cel care revendicase șefia PDL Bacău.

În acel moment, repetăm, nici nu se punea problema unor măsuri de criză care să confrunte oamenii partidului cu dramatica scădere din sondaje de acum, și totuși nemulțumirile stăteau să explodeze. O altă grupare nemulțumită a fost, ulterior, cea a UNPR-iștilor, care, și ei, una negociaseră (ministere, secretariate de stat, agenții, fonduri, logistică etc) și cu alta se aleseseră, dar să zicem că aici nu e vorba de membri PDL. În prezent, baronii locali ai PDL se confruntă cu următoarele probleme și perspective: centrul nu mai are bani să pompeze în județe, ba chiar se taie și din ce se dăduse pînă acum; sponsorii de campanie, puternic jumuliți în ultimii doi ani și patru campanii, urlă pe la ferestre că nu mai scot un chior din buzunar în viitor dacă nu își recuperează pierderile; electoratul local se reorientează către alte partide, aflate în afara guvernării, ceea ce anunță pierderea fotoliilor la localele din 2012; adoptarea legii lustrației barează carierele multora dintre ei, la viitoarele alegeri etc.

Reacția greilor locali este scoaterea la înaintare a parlamentarilor ”de casă” pe care i-au promovat la uninominale, pentru a critica liderii de la centru. În spatele tuturor anonimilor mai sus pomeniți se află plasate, deocamdată discret, nume sonore din teritoriu, adevărata forță a oricărui partid, cele care cîștigă alegerile de orice fel. Ei știu că singura salvare pentru 2012 este delimitarea publică agresivă – cu sau fără părăsirea partidului – de măsurile guvernării PDL, altfel vîrtejul prăbușirii electorale îi va absorbi pe toți. E de așteptat ca, în viitorul apropiat, numeroase figuri ale PDL să părăsească partidul fără a intra, neapărat, rapid, în negocieri cu alte forțe politice, alegînd, deci, un soi de neutralitate temporară. Important este să dea semnalul către electoratul din propriile circumscripții că nu se înscriu în marea masă a celor care au nenorocit pensiile și salariile.

Deocamdată, decizia de amînare a congresului PDL pentru anul viitor e o victorie a vechii gărzi, pentru că situația explozivă din organizații poate genera mari surprize la vot. S-ar putea, însă, ca planurile să fie date peste cap de radicalizarea și mai profundă a teritoriului, iar un congres să aibă loc, vrînd-nevrînd, pînă la finele anului. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998