CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9467 RON DOWN | 1 USD = 4.2501 RON DOWN | 1 GBP = 5.8655 RON DOWN

Înjurăturile şi tăcerile unui popor umoristic şi răbdător

0 comentarii / 1357 vizualizări / 29 noiembrie 2011

Registrul inferior al libertăţii de exprimare se rezumă la libertatea de a înjura. Dezlegând uşor strânsorile din presă şi dând tonul la invective, Traian Băsescu a generat exces de deriziune, transformând un atribut democratic minor într-o armă abil folosită: totul se converteşte în câinii latră, caravana trece.

Faptele guvernanţilor nu se mai judecă, nu se mai pedepsesc, nici măcar electoral. Tratate în cheie ironică, amendarea lor eşuează în lamentări plângăcioase sau batjocoritoare, rareori în suduieli veninoase. Deprins cu surogatele, consecvent în a trăi formele pasive de exprimare a conştiinţei şi supravieţuitor prin excelenţă, poporul îşi consumă furiile şi nemulţumirile ca pe un divertisment de care pare să fi ajuns dependent. Enervările amuzante, sarcasmele şi persiflările au ca materie primă propriile umilinţe la care puterea politică îl supune zi de zi. Satisfacţia astfel obţinută suspendă registrul expresiei autentice. Sublimarea durerii sociale în notă ridicolă – râsul-plânsul tradiţional românesc – e hrana supravieţuirii tăcute, dar şi inhibatorul reacţiei pertinente.

Libertatea vulgar înţeleasă degenerează în libertinaj democratic, spectacol consumat prin intermediul media. Dreptatea socială se face într-un talk-show, într-o ştire lungă şi acuzatoare şi se împarte odată cu hazul stârnit de comicăriile din programele tv sau prin difuzarea unui pamflet tăios. Atât. Opereta gălăgioasă acoperă tonurile grave venite din rărunchii societăţii. Ceea ce are cu adevărat semnificaţie este înăbuşit de larma zglobie a băşcăliei fără limite. Faptele reprobabile ale politicienilor sunt văzute ca năravuri demne de satiră, trădările guvernanţilor sunt percepute ca moravuri uşoare, ridiculizate caustic, dar condamnarea lor e amânată la nesfârşit. Democraţia frivolă e pe cale să ajungă dezmăţ zilnic şi pervers, lumpenului începând să-i placă să se lase siluit, fie şi pe burta goală, dacă i se dă voie să facă mişto.

Traducând pe limba celor mulţi Deşteaptă-te române! în Descurcă-te române!, preşedintele Băsescu a reuşit dezintegrarea morală şi dezmembrarea socială în populaţii tocmai bune de a fi duse de curentul doctrinar al masochismului popular. Statul condus de Traian Băsescu a devenit forţa de ocupaţie care a luat în stăpânire România.

Scriind, încerc să dezvălui, să explic, să determin reacţii de conştiinţe, dar constat că, în fapt, mai nimic nu se întâmplă. Drumul acesta pare să ducă nicăieri, cel puţin din perspectiva momentului – un nod în care istoria s-a prins şi nu mai poate înainta. Nervul social atrofiat, laşitate aşternută ca un îngheţ peste instinctul de indignare, peste voinţa de a schimba lucrurile. Senzaţia e că mulţi doar se prefac, că mimează dorinţa de a ieşi din promiscuitatea morală în care s-au lăsat târâţi. Am scris de atâtea ori despre aceleaşi cancere, despre aceiaşi ticăloşi, despre acelaşi rău care a îmbolnăvit trupul şi sufletul ţării, încât am tocit cuvintele. Am început chiar să mă repet. Simt că vorbesc la ziduri, dincolo de care convivii mei s-au ascuns să-şi apere singurătăţile. Îmi văd cititorii privindu-mă cu teamă din spatele ferestrei, voind parcă să-mi spună că şi ei gândesc la fel, dar că frica îi face inerţi. Regăsesc în jurul meu aceeaşi paralizie schizoidă şi complicitate surdă, aceeaşi vieţuire duplicitară, pe care le credeam vindecate de Revoluţie.

Toxice sunt şi excesele făcute de cei care pozează în critici nemiloşi ai regimului, în fapt şi ei contributori la hărmălaia libertăţii de fanfară. Îmi închipui cu groază zilele după ce actuala putere va cădea. Aceşti eroi ai gurii se vor legitima cu tăria cu care au înjurat, se vor erija în mari luptători care au învins hidra, cerând dreptul la a guverna şi o halcă grasă din corpul ţării. Vor revendica aceeaşi idee absurdă că reprezintă singura soluţie, doar pentru că au negat-o cu furie pe precedenta. Înjurându-i necondiţionat pe Băsescu şi gaşca lui, nu se legitimează mai mult decât dacă ar fi tăcut. Nu le justifică atitudinile patriotarde şi nu-i îndreptăţeşte să vorbească în numele celor care au fost cu adevărat copleşiţi de greul acestor vremuri. Lucrurile se amestecă încă o dată, revolta autentică şi lătratul contestatar otova. Vacarmul e maxim şi… caravana trece.

Totuşi, refuz să cred că nimic nu se poate schimba. (Valentin Nicolau)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *