În zona centrului istoric al capitalei, dar nu numai, există câteva imobile, despre care se crede că ar fi „bântuite” de sufletele celor care le-au locuit în trecut. Proprietarii de azi, care vor să le vândă, evită să le povestească agenţilor imobiliari unele întâmplări din istoria casei, de teamă să nu alunge clienţii. Dacă în Occident, astfel de clădiri se vând la suprapreţ şi pot deveni, peste ani, atracţii pentru amatorii de senzaţii tari, la noi, oamenii au mari reţineri şi nu şi-ar împărţi spaţiul vital cu „locuitori din altă dimensiune”. Fantoma din WCCum nu cred până nu văd, m-am decis să cercetez anumite zone, afectate de acest „microb”, pe care mi le notasem, imediat cum auzeam despre ele în presă sau de la diverşi cunoscuţi. Nu departe de sediul Teatrului Evreiesc, pe una dintre străduţele lăturalnice, se află o casă, cu un singur nivel, despre care se spunea, la începutul anilor ’90, că ar fi ”bântuită de fantome”. M-am dus acolo. Locatarii, în marea lor majoritate ţigani, s-au ferit să-mi dea amănunte. Mă priveau bănuitori şi cu frică. Am renunţat, atunci. Eram sigur că nu fusese decât o poveste aiurită, scrisă de un ziarist care a inventat totul, în timp ce se afla la crâşmă. La plecare, însă, a venit în fugă spre mine un tânăr: „Ştiu ce vrei să afli. Acolo, sus, la etaj, a murit arsă o babă, mai demult. În locu’ ei trebuia să stea fii-sa, da’ s-au mutat ăştia de acum. Au dat o şpagă la spaţiul locativ, că aşa se face. Şi cică vine peste ei, moarta şi îi chinuie, ca să se răzbune. Îi sperie. Le trosneşte mobila. Le sar siguranţele. Li se întâmplă numai nenorociri: îşi rup picioarele, mâinile, copiii lor se opăresc cu apă fiartă. Când şi când, pute a cadavru de te-apucă ameţeala. Noi avem toaleta la comun. Când m-am dus într-o noapte, am văzut ceva că se mişcă pe lângă WC, ca un fum alb. Am crezut că s-a spart vreo ţeavă şi iese apa. Dar aburu’ ăla a trecut în viteză pe lângă mine. Era un curent rece, ca atunci când se deschide o uşă. M-am speriat rău şi am fugit.”Tranzacții cu peripețiiParapsihologii şi cei care a au studiat aceste fenomene neobişnuite sunt de părere că acolo unde a avut loc o crimă, unde un om a zăcut sau a suferit, a plâns, a fost lovit, maltratat, există energii negative, extrem de periculoase, care îi pot îmbolnăvi pe cei care continuă să respire acelaşi aer, mai ales dacă aceştia sunt mai sensibili. Plantele se usucă și mor, iar pisicile, peștii de acvariu și papagalii devin agitatați. Aţi vizitat vreodată o închisoare unde au stat, au fost torturaţi şi au murit, în chinuri de neimaginat, deţinuţii politici? Durerea vie încă pluteşte în aer şi azi. Pereţii celulelor „vorbesc” despre toate acestea, ai senzaţia că au suferit şi ei odată cu persoanele încarcerate. La fel se întâmplă în fostele lagăre naziste. Nu există om să nu simtă disperarea şi frica sufletelor ucise, în urmă cu 70 de ani. Regretatul analist imobiliar Arthur Silvestri, a trăit, el însuși, o astfel de experință, pe vremea când făcea o tranzacție. „Prin 1995 m-am dus să vizionez o locuinţă din strada Tunari. Era o casă veche, boierească, fără etaj, construită pe la 1900. Mi-a plăcut cum arăta şi am vrut s-o cercetez, mai în amănunt. M-am îndreptat spre pod, urcând nişte trepte înguste care scârţâiau. Eu, care nu mă sperii de orice, am avut senzaţia că mă priveşte cineva. Mi s-a făcut, brusc, frig, nu ştiu de ce, n-am nicio explicaţie logică. Aerul devenise de gheaţă. Ceva m-a oprit şi nu am mai intrat în pod. Chiar dacă mi-a plăcut casa, m-am retras din afacere. Toată lumea mă întreba: de ce? Iar eu nu puteam să răspund exact. Din curiozitate, m-am interesat peste câteva luni ce s-a întâmplat cu imobilul. Am aflat că fusese renovat şi închiriat de mai multe ori. Însă cei care locuiau acolo sau îşi desfăşurau diferite activităţi, plecau după câtva timp, fără să dea nicio explicaţie. Mi s-a părut bizar, dar am înţeles că acolo nu e lucru curat.” Nu este singurul. În urmă cu doi ani, un agent imobiliar care se străduia să prezinte spre vânzare un conac boieresc, situat la 50 de kilometri de Arad, a fost pus pe fugă de niște zgomote ciudate, care răzbăteau din interiorul unui șemineu nefolosit. Omul a zbughit-o îngrozit și, în timp ce alerga, a căzut și și-a luxat piciorul.Ziduri care plângExemple de case „cu probleme” care nu pot fi vândute la un preţ bun, dar nici locuite în linişte, sunt multe. Pe bd. Mircea-Vodă există un block-hause interbelic, unde locuiesc mai multe familii. Prin anii ’50, când comuniştii au repartizat acolo chiriaşi, la etajul 1 s-a mutat o femeie, despre care se spunea că făcea avorturi empirice, de cele mai multe ori mortale. „Până la urmă au prins-o şi au băgat-o la puşcărie, povesteşte înspăimântată Camelia, cea care locuieşte acum la aceeaşi adresă. Eu am aflat de la bătrâna care a stat în locul meu. Ea a cunoscut-o. Cică omora copilul în mamă, cu mâinile goale, fără sondă, fără andrea, fără nimic. Era un monstru! Urlau fetele şi femeile, de plângeau şi cărămizile-n pereţi de mila lor, dar nenorocita le băga cârpe în gură, ca să tacă. Sunt momente când şi eu încep să aud aud ţipetele lor. Aş vrea să mă mut, dar n-am unde.” Poltergeist în RahovaPe şoseaua Sălaj, din cartierul Rahova, existau până anii trecuți două case bătrânești într-o curte, construite ca în oglindă. Mult timp, una dintre ele a găzduit un mic atelier auto. Locatarii mai vârstinci din zonă își amintesc și astăzi de teribilele întâmplări ce au avut loc aici, în urmă cu o jumătate de secol. Nu se ştie de ce au început să se petreacă fenomene bizare, care au înnebunit toată strada. „Nu mai aveam linişte, îşi aminteşte Nicu Potop, unul dintre locatari. Seara, geamurile se spargeau singure. Stăteam de pază, ca să vedem cine dă cu piatra. Nu era nimeni. Luminile pâlpâiau, ba se stingeau, ba se aprindeau, asta în timp ce la alte case vecine nu era aşa. Am chemat electricienii, credeam că e stricată instalaţia electrică. Nu era. În dulapuri, hainele noastre se făceau scrum, ardeau, pur şi simplu, singure. Mocnit. Noi, ne certam într-una. Nu ne mai puteam suferi, mama cu tata, eu cu fraţii. Am chemat preotu’, a făcut slujbă. Nimic! Parcă intrase dracu’-n viaţa noastră. Am pus casa la vânzare. N-o lua nimeni. Ai mei s-au prăpădit, fraţii au plecat şi am rămas singur. Eram într-o zi pe marginea unui șanț și, la un moment dat, m-a izbit în ceafă un bulgăre de pământ. Când m-am întors, nu era nici țipenie de om. După câteva săptămâni, totul a revenit la normal.” Cei care au studiat, cazul spuneau că „vinovată” de cele petrecute ar fi fost o mătușă de-a bărbatului, care mult timp a zăcut la pat, paralizată din cauza unui accident cerebral și care ar fi ”generat” acest fenomen de tip poltergeist.Case mai ieftine, lângă cimitireNici apartamentele ale căror gemuri și balcoane dau înspre „locurile liniștite și cu verdeață, de unde-a plecat toată durerea” nu se caută și nu se vând repede. În cartierul Ghencea, un apartament cu vedere înspre locurile de veci ale celor trei mari cimitire din apropiere, Ghencea militar, civil și musulman, poate fi și cu 10.000 de euro mai ieftin, față de unul, situat la două străzi distanță. Există și oameni care preferă această liniște, vacarmului dintre blocurile, aflate în centrul cartierului. (Răzvan Mateescu)