Într-o discuţie telefonică privată, dacă mai poate exista aşa ceva, un cunoscut analist politic mi-a atras atenţia că este bine să arunc o privire pe o rază de 360 de grade. Adică, să nu mă uit doar la est şi vest atunci când mă refer la cel de-al Treilea Război Mondial. Ci şi la nord şi sud. Sau, sublinia el, mai ales, la nord şi sud. Şi tocmai am citit o nouă analiză interesantă, postată de domnul Adrian Severin. Acesta, vorbind despre taberele angajate în conflictul care se transformă în conflagraţie, tocmai la asta se referă. La un război între nord şi sud. Dacă ar fi să fie aşa, situaţia este mai gravă decât ne-am putea imagina. Pentru că, în cel mai rău caz, ar fi un război religios. Iar în cel mai bun caz, ar fi un război al raselor. Este oare posibil?
Chiar dacă, aşa cum singur recunoaşte domnul Adrian Severin, tabăra din care face domnia sa parte este substanţial mai redusă numeric, asta nu înseamnă deloc că nu s-ar putea să aibă tocmai aceşti analişti dreptate. De fapt, vorbim despre principalele forţe aflate în conflict. Eu susţin că războiul mondial la care asistăm în faza lui incipientă se desfăşoară având doi principali adversari. Rusia, redevenită, sub aspect militar, o putere globală, şi Statele Unite, care sunt, indiscutabil, o putere globală din punct de vedere, nu numai militar, ci şi economic. Iar în jurul Statelor Unite se grupează Uniunea Europeană, membrii NATO care nu fac parte din Uniunea Europeană şi alte state. Cu excepţia celor care se aliază, pe zi ce trece, cu Federaţia Rusă. Şi, fireşte, acelor câteorva state care vor rămâne neutre. Este, deci, o continuare a Războiului Rece. O transformare a sa într-un război în toată regula.
Cei care văd o altă axă, axa nord-sud, iau în calcul chiar şi un precedent al istoriei. Nu s-a întâmplat aşa şi în Al Doilea Război Mondial? Nu a existat atunci o alianţa Hitler – Stalin? Nu au împărţit cei doi dictatori, Polonia? Nu Polonia s-a aflat la originea conflagraţiei mondiale? Şi nu au devenit extrem de repede cei doi aliaţi cei mai înverşunaţi adversari? De ce nu s-ar repeta, acum, într-o altă formulă, un asemenea scenariu? De ce, prin urmare, nu ar fi posibil ca, în acest moment, să există o serie de alianţe aparente, chiar în timp ce, pe sub masă, se fac noi şi surprinzătoare aranjamente? De pildă, Turcia este în NATO. Dar Turcia aspiră să redevină imperială. Şi să se pună în fruntea unei cruciade musulmane. Sau cel puţin asta se întâmplă în scenariul la care se gândesc adepţii axei nord-sud, dintre care cel mai proeminent, la noi, este Adrian Severin. Iar Rusia, care pare a se afla într-un conflict aproape furibund cu Statele Unite şi Europa Occidentală, nu ar putea oare să devină un aliat? Nu cumva asta se şi tratează în dialogurile Moscova – Washington şi Moscova – Berlin?
Tot ce se poate. Dar dacă aşa stau lucrurile, dacă puterile în conflict se aliniază pe axa nord-sud, ei bine, atunci vom vedea, practic, un grup de rase luptând împotriva unui alt grup de rase. Sau un grup religios luptând împotriva unui alt grup religios. Cu motivaţii de ordin rasial sau religios, cel de-al Treilea Război Mondial va fi mai crâncen decât ne imaginăm noi acum. (Sorin Roșca Stănescu)