Președintele Klaus Iohannis a participat în aceste zile, la Varșovia, la Summitul „Inițiativei celor Trei Mări”, unde invitat special a fost Donald Trump. Un summit unde s-au discutat chestiuni mai mult decît fierbinți și care indică serios că războiul gazelor din Europa e la un pas să izbucnească, sau chiar a făcut-o, deja. Marea întrebare e cum se va poziționa țara noastră și care vor fi consecințele opțiunii ei, indiferent care ar fi. Deocamdată, cel puțin, declarațiile de după ale lui Iohannis trimit la o deschidere către strategia americanilor în raport cu cea a Rusiei și Germaniei.

Ce ne-a transmis, în esență, președintele după summit:
Că s-au discutat foarte serios probleme economice, sau, mai exact, energetice.

S-a vorbit de ”transport rutier, de transport pe cale ferată, de transport de date, și așa mai departe, dar, sigur, și de transport de energie. Vorbim aici de transport – de exemplu, în cazul gazului, s-a discutat alternativa, interesantă, de altfel, care a apărut, cu gazul lichefiat. Toate acestea fac tema dezbaterilor noastre”.

Ori, aici e cuiul lui Pepelea.

La summit, Trump a vorbit pe larg despre alternativa americană la importul de gaze rusești în Europa, care a născut, în timp, atîtea probleme geo-politice. SUA e gata să contracareze oferta moscovită cu ajutorul gazului lichefiat livrat europenilor.

O ofertă care ar da lovitura de grație Rusiei și ar strica planurile secrete de viitor ale Germaniei, cu ale ei înțelegeri pe sub masă cu Kremlinul.

Cînd vorbim de gaz lichefiat, însă, vorbim automat de gaze de șist, pentru că numai descoperirea acestei tehnologii de către americani și începerea explotării prin fracturare hidraulică a adus, în cîțiva ani doar, SUA de la statutul de importator la cel de exportator de gaze.
De fapt, pînă acum cîțiva ani, nici măcar legislația americană – darmite rezervele tradiționale – nu permitea exportul de gaze.

Acum, americanii au gaze să-și pună și-n cap; prețurile de pe piața internă au căzut dramatic, spre bucuria industriașilor, și a venit, iată, momentul cuceririi piețelor externe.
Dacă SUA începe să exporte masiv în Europa, Rusia riscă prăbușirea economică, iar Germania nu va fi, nici ea, prea fericită, în condițiile în care scontează pe o conductă de gaze exclusivă, cu rușii.

Foarte important, chestionat frontal pe această problemă – încurcarea planurilor Germaniei – de către ziariști, Iohannis nu a scăldat-o, ci a răspuns de-a dreptul curajos:

”Am atins acest subiect și în sesiunea care tocmai este în desfășurare. După părerea mea, trebuie să fim foarte realiști și să ne gândim în primul rând la economiile noastre. Dacă vrem să avem securitate energetică, trebuie să avem disponibilitate energetică, adică trebuie să profităm de toate ofertele de energie care sunt pe piață și în acest fel să obținem în final condiții foarte bune pentru economiile noastre. Și nu cred că trebuie să se teamă cineva de această nouă ofertă de gaz lichefiat. Dacă condițiile de preț, de livrare, sunt bune și se încadrează în normele noastre, atunci, sigur, este o sursă în plus. Și discuția este mai veche în UE, că depinde UE – aici România nu neapărat -, dar o mare parte din UE depinde foarte mult de gazul rusesc. Or, dacă această dependență ar scădea printr-o altă ofertă, dacă e bună, atunci, sigur, toată lumea are de câștigat. Cu cât mai multe oferte, cu atât mai avantajat este consumatorul”.

Președintele României pare, deci, deschis către planul american.
O deschidere care poate avea, însă, consecințe uriașe asupra viitorului României.
Și bune și rele.

Pentru că aici intrăm într-o problematică, să-i zicem, secundară a importului de gaze americane, dar foarte importantă pentru Estul-Europei.
Mai precis, se naște firesc întrebarea: de ce s-ar chinui americanii să livreze Europei gaze lichefiate aduse de peste ocean, cu vaporul, cînd ar putea demara exploatarea, prin tehnologiile lor, de gaze de șist românești ori poloneze, ca să nu mai spunem ucrainiene? Mai ales că exporturile americane de gaz lichefiat vizează și piața asiatică, în plină expansiune economică.

Numai pînă la această oră, în România s-au identificat rezerve de gaze de șist de 1.444 miliarde metri cubi, față de numai 113 milliarde metri cubi de gaze tradiționale; Polonia are rezerve și mai mari, cele mai mari din UE, de cca.5000 de miliarde metri cubi, în timp ce rezervele Ucrainei de gaze de șist sunt de cca. două treimi din cele de gaze tradiționale ale Rusiei, adică în jur de 30 de trilioane de metri cubi.

Dacă administrația americană bate palma cu țări europene deținătoare de gaze de șist pentru demararea exploatării, Europa spune adio dependenței de gaze rusești și vom asista, în mod cert, și la o benefică scădere a prețurilor.

Sigur că există și problema poluării, extragerea gazelor de șist eliberînd cantități mari de CO2 în atmosferă; așa înțelegem, însă, și refuzul președintelui Trump de a mai acorda importanță aspectelor climatice. O fi încălzirea globală o problemă spinoasă, dar economia americană e una și mai spinoasă.

Cum spuneam, planurile americane sunt mai aproape ca oricînd de a deveni realitate, după summitul de la Varșovia.
De aici încolo, mai rămîne să ne punem întrebarea cum va încerca Rusia să contracareze atacul la cea mai prețioasă resursă a ei de export și care ar putea fi prețul plătit de România, dacă se prinde în hora Washingtonului. (Bogdan Tiberiu Iacob)