Că politicienii promit multe în campanie și fac puține, asta se știe de cînd lumea și în toată lumea. Dacă există vreun campion în domeniu, însă, acesta are toate șansele să fie Klaus Iohannis, omul cu zero promisiuni din 2014 împlinite. De fapt, de cele mai multe aproape a uitat complet. Să ne amintim ce promitea actualul președinte despre problematica votului, mai ales cel din diaspora.

”Trebuie să reglementăm definitiv problema așa-zisului turism electoral, respectiv a listelor electorale suplimentare. Este profund incorect ca, la fiecare rundă de alegeri, condițiile de existență ale acestora să fie modificate în funcție de interesele și calculele electorale ale partidelor aflate la putere. Ca Președinte al României, voi invita partidele politice la un dialog pe această temă, solicitându-le angajamentul de a ajunge la o reglementare pe termen lung care să elimine orice fel de suspiciune asupra corectitudinii proceselor electorale. O societate democratică europeană nu își poate permite ca asupra rezultatului alegerilor – adică asupra voinței cetățenilor – să planeze întotdeauna suspiciuni”.

Extrasul e din programul electoral din 2014 al candidatului Klaus Iohannis.
Ajuns președinte, el a uitat complet de problemă, amintindu-și să ceară măsuri ferme clasei politice fix înaintea ultimelor alegeri din mandatul său și fix cele de care depinde menținerea lui la Cotroceni.

Și mai promitea ceva candidatul Iohannis:

”ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT este țara în care relația bani – politică este clarificată odată pentru totdeauna. Susțin un sistem de finanțare a partidelor și campaniilor electorale care să permită mai multă transparență și control public. Resursele publice și private nu vor mai fi deturnate de la obiectivul dezvoltării și nu vor mai alimenta cercul vicios al obținerii și păstrării puterii politice”.

Aici e încă mai rău decît mai sus. Nu doar că în mandatul lui ”resursele publice” nu au încetat să mai fie deturnate, dar s-a ajuns ca subvențiile de la buget pentru partide să crească halucinant, cu largul concurs al partidului prezidențial, PNL. Deci, cu binecuvîntarea președintelui.
Anul trecut, spre exemplu, proiectul de modificare a legii finanțării partidelor, prin care suma primită de la buget de către formațiunile parlamentare a crescut cu 370% în raport cu anul anterior, a fost votat glorios de PSD, ALDE, UDMR, grosul deputaților minorităților, dar și de majoritatea zdrobitoare a parlamentarilor PNL. Un singur liberal a făcut notă discordantă. De fapt, PNL chiar avusese o contribuție activă la remodelarea legii corespunzător foamei de bani a partidelor.
După adoptare, niciun partid de opoziție, în frunte cu același PNL, nu a sesizat CCR, iar președintele a promulgat legea fără fasoane și și-a adus aminte mult după aceea să o critice nițel, en passant, în discuțiile pe marginea legii bugetului de stat. Cu asta, misiune îndeplinită.

Cu tot cu sumele de campanie, bugetul de stat va alimenta anul acesta partidele cu aproape 100 de milioane de dolari, de 28 de ori mai mult decît în 2016. Subvenții care reprezintă, se pare, record european.
Întrebat, spre exemplu, dacă această creștere imensă nu e supărătoare, un lider liberal, Robert Sighiartău, declara, onest: ”Bineînţeles că mă deranjează, deoarece cei mai avantajaţi odată cu creşterea bugetului pentru partide sunt cei de la PSD”.

Altfel spus, nu fenomenul în sine e de condamnat, ci doar faptul că alții iau bani mai mulți. (Bogdan Tiberiu Iacob)