CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Ion Cristoiu: Tăriceanu, politicianul cel mai vînat de Poliţia Politică Prezidenţială

1 comentariu / 2072 vizualizări / 17 august 2016

Nici o altă întîmplare nu mi s-a părut mai semnificativă pentru cele două săptămîni în care, dincolo de spectacol, nu s-a întîmplat nimic, decît cea cu Călin Popescu Tăriceanu.

Ca urmare a Operaţiunii Fărîmiţarea Presei în mii de bucăţi pentru a sta Drepţi mai bine, Mediafax a fost lovită prin înfiinţarea unei noi agenţii.

Cu ce se ocupă agenţia repectivă ne spune totul concentrarea sa exclusivă pe linguşirea Binomului SRI-DNA.

După cum era de aşteptat, Călin Popescu Tăriceanu e politicianul cel mai vînat de Poliţia Politică Prezidenţială.

Fără a-şi da seama de asta, C. Popescu Tăriceanu n-a stat la coada de o mie de persoane de la schimbarea permiselor.

După cum era de aşteptat, Agenţia Noii Securităţi s-a dus la ţanc.

Scandal mare!

Scandal uriaş!

Preşedintele Senatului n-a stat la coadă!

O avocată, fostă membră a PMP, l-a denunţat la DNA.

Prefectul Capitalei a ordonat o anchetă la Permise.

Deşi eu stau la coadă, pentru că nu-mi place să fiu favorizat, nu văd nici o infamie în gestul lui C. P. Tăriceanu.

Preşedintele României blochează săptămînal circulaţia în Bucureşti și pe traseul Bucureşti-Sibiu fără ca cineva să-l denunţe la DNA.

Dacă primul om în stat are dreptul să dea peste cap circulaţia din Bucureşti, obligîndu-i pe şoferi să piardă timp şi nervi în ambuteiaje, de ce n-ar avea dreptul al doilea om în stat să nu stea la coada de o mie de persoane de la Permise?!

Mai ales că, spre deosebire de Klaus Iohannis:

1) Călin Popescu Tăriceanu n-a înrăutăţit viaţa celor de la coadă. Cu sau fără preşedintele Senatului, coada a fost la fel de mare.

2) C.P. Tăriceanu i-a sfidat pe cetăţeni o singură dată.

Klaus Iohannis i-a sfidat, în cei doi ani de mandat de sute de ori.

Dincolo de acest Scandal artificial, dovadă strălucită a forţei de Manipulare a Poliţiei Politice, rămîne întrebarea:

De ce nu s-a făcut Scandal, pentru că la Permise e coadă de o mie de persoane?

Întrebarea asta n-a fost pusă de nimeni.

Coada de o mie de persoane – o aberaţie, o crimă prin raportare la nervii şi timpul cetăţenilor – n-a făcut pe nimeni să se indigneze.

Prefectul n-a ordonat o anchetă pentru a vedea de ce se face o coadă atît de mare.

Dacian Cioloş n-a trimis Corpul de Control pentru a vedea ce nu merge la Permise.

S-a făcut în schimb un Scandal uriaş din gestul lui C. Popescu Tăriceanu.

De ce?

Pentru că îmbunătăţirea radicală a organizării la Permise n-a interesat pe nimeni.

Presă, oficialităţi.

Compromiterea lui Călin Popescu Tăriceanu a interesat.

Dacă România ar fi, într-adevăr, pe drumul apropierii de Occident, curmarea haosului de la Permise ar fi fost pe primul plan.

Cazul lui Călin Popescu Tăriceanu nici n-ar fi existat.

Numai că România nu e pe drumul apropierii de Occident.

E pe drumul apropierii de Bangladesh! (Ion Cristoiu – mai mult aici)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Un comentariu

  1. Draga dle Cristoiu, de cand se pare ca ai intrat in solda PSD sau ALDE ti-ai pierdut orice urma de obiectivism jurnalistic ! Dl.Tariceanu i-a sfidat pe romani o singura data ??! Dar in 2008 cine imprastia bugetul tarii in stanga si in dreapta, in plina criza economica despre care domnia sa – pe atunci prim ministru -, spunea ca nici nu exista ?! Daca asta nu era sfidare atunci ce a fost? Poate bataie de joc sau lipsa de responsabilitate ?! Da refuzurile sistematice de a da curs cererilor DNA de ridicare a imunitatii parlamentarilor penali de la cine pornesc de regula, nu cumva de la mult stimatul Presedinte al Senatului, actualmente el insusi urmarit penal ?! Dar admonestarile repetate la adresa DNA si a justitiei in general, nu se pot considera tot sfidari dle Cristoiu ? Haideti totusi sa fim corecti !

Scrie un răspuns la sissi Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998