CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Lazaroiu debarcat; a-njurat sau devoalat?

0 comentarii / 2174 vizualizări / 29 aprilie 2011

Sebastian Lăzăroiu pare să fi fost sacrificat azi de Traian Băsescu pe altarul intereselor UDMR, odată cu debarcarea sa din funcția de consilier prezidențial pentru ceea ce ar putea fi considerat limbariță excesivă. Așa să fie, oare, sau asistăm la un moment foarte important din bătălia surdă dintre Cotroceni și maghiari, în care Lăzăroiu s-ar putea să fie mai puțin o victimă și mai mult un agent trimis în spatele liniilor inamice?

Din capul locului nu credem în teoria limbariței, și asta pentru că Lăzăroiu a avut suficient de multe ieșiri la rampă încît să i se fi putut da de înțeles, de mult, că trebuie să o lase mai moale. Nu mai departe de săptămînile trecute a sărit pînă și la gîtul BNR, pe care a acuzat-o de jocuri politice, ceea ce nu prea au îndrăznit mulți în ultimii ani. Nu e singurul exemplu, cert e că despre Băsescu nu se cunoaște să-l fi admonestat, în stilul său caracteristic, prin vreo declarație publică, care să arate că nu e mereu de acord cu spusele acestuia.

Mult mai plauzibil e că sfetnicul prezidențial a avut rolul de a lansa baloane de încercare și mesaje voalate către scena politică ori marele public, în deplin acord cu șeful său. Și o va face și pe mai departe, dar de pe altă poziție, mai comodă.

Ultima sa ieșire a deranjat, într-adevăr, ungurii, dar președintele nu a încercat, spre exemplu, în interviul de aseară, de la TVR, să calmeze spiritele.
În fapt, e foarte probabil ca Lăzăroiu să fi devoalat public, ca pe o scăpare, principala armă anti-UDMR a Cotrocenilor, una care ar putea da uriașe bătăi de cap liderilor maghiari. Și a făcut-o într-un moment în care voci majore din UDMR pun iarăși problema ieșirii din coaliție.

Mai exact, Lăzăroiu a sugerat că UDMR ar putea fi atacată la tribunal în însăși esența sa, adică în statutul de struțo-cămilă politică de care a beneficiat în ultimii 21 de ani. ”În mod normal, ea poate fi contestată şi cred că au fost încercări de a contesta UDMR la Tribunal, că nu este un partid politic. Dar sigur că nimeni nu a făcut-o, pentru că UDMR este un partener comod de guvernare, nu are nimeni interesul să-l distrugă” a spus Lăzăroiu.

Consilierul a făcut referire la statutul de organizație civic-culturală al UDMR, singura forță politică de la noi care nu e partid cu acte în regulă, dar are toate avantajele unei asemenea structuri. Pe lîngă că nu are constrîngerile impuse de legea partidelor, UDMR mai are și un uriaș avantaj material: anul trecut, spre exemplu, a încasat de la buget cca.4 milioane de euro ca organizație a minorităților, peste ceea ce încasează de la buget ca grupare parlamentară.

Or, dacă cineva – cînd spunem cineva ne gîndim la o structură mai solidă, nu la un simplu cetățean – ar contesta la tribunal această situație nefirească, nu numai că ar avea mari șanse să cîștige, dar s-ar putea ca UDMR să fie nevoită să restituie banii pe două decenii în urmă.

Este clar că liderii UDMR au mirosit de mai multă vreme că s-ar putea confrunta cu un asemenea tip de atac, din moment ce în preajma ultimului congres s-a pus problema, pentru prima dată la modul serios, a transformării uniunii în partid. Ideea nu a fost aplicată, pînă la urmă, alegîndu-se mersul la risc, poate și pentru că ar fi extrem de dificil.

Conform legii partidelor, UDMR ar trebui, bunăoară, să strîngă 25.000 de semnături din cel puțin 18 județe diferite, în condițiile în care uniunea are filiale în numai 25 de județe, iar cel puțin 8-9 dintre acestea au fost deschise mai mult simbolic, precum cea din Olt. Campania de strîngere de semnături ar activa, evident, o serie de acțiuni politice ale naționaliștilor, generînd și mai multe probleme de imagine. Faptul că ar pierde milioanele de euro anuale de la buget ar fi, deasemenea, o lovitură cumplită, mai ales că uniunea nu prea mai încasează bani frumoși, ca altădată, de la Budapesta, relația cu Viktor Orban fiind mai degrabă rece. În fine, să nu uităm că înscrierea la tribunal ca partid ar fi urmată de nenumărate contestații, ceea ce ar amîna intrarea în legalitate cu luni și luni de zile, vezi cazul Diaconescu.

Interesant de remarcat, Lăzăroiu a vorbit și de modificarea legii partidelor, ceea ce trimite cu gîndul exact la eliminarea ambiguităților care au permis statutul UDMR.

Modificarea legilor electorale, inclusiv cea a partidelor, pînă la finele acestui an ar putea pune UDMR în situația catastrofală de a se reinventa ca partid în scurtul răgaz rămas pînă la alegeri, o situație deloc de invidiat pentru o grupare lipsită, oricum, de experiența organizatorică necesară funcționării ca un partid autentic.

Dacă Băsescu decide să se dezică de UDMR într-un moment în care e sigur că opoziția nu s-ar mai înghesui la guvernare, cum ar fi începtul anului viitor, și nici problema suspendării nu ar mai putea fi pe agenda opoziției, PDL ar putea marca puncte electorale majore tocmai pe seama maghiarilor.

PDL, singurul partid care chiar scoate UDMR din parlament, iată o perspectivă frumoasă pentru electoratul din Ardeal, care de ceva ani nu prea mai știe cui să îi dea voturile. Iar, în cazul președintelui, nu ar fi nici prima, nici ultima oară cînd îi execută cu sînge rece pe cei care i-au fost aproape. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998