CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Legea turnătoriei

1 comentariu / 1610 vizualizări / 10 februarie 2022

Pentru noua Securitate, pentru sistemul de forță al statului în general, astăzi este o zi mare. Cel mai ilustru reprezentant al sistemului, generalul cu patru stele, Nicolae Ciucă, în calitatea pe care o deține de premier al României, a înscris pe ordinea de zi a Guvernului legea turnătoriei. Desigur, sub o denumire ceva mai puțin ostentativă: Legea avertizorului public de integritate. De fapt, un proiect care urmează să treacă prin Parlament în mare viteză, susținut fiind de toți „acoperiții”. Despre ce este vorba?
Proiectul de Lege al avertizorului public de integritate, lege pe care eu, fără să mă sfiesc, o calific drept a turnătoriei, va institui un mecanism prin care concetățenii noștri vor fi încurajați să-și verse năduful asupra unor colegi sau șefi de serviciu, furnizând „instituțiilor abilitate ale statului” delațiuni cum că aceștia ar fi încălcat acte normative sau pur și simplu din integri ar fi deveni ne-integri. Asemenea turnătorii sunt permise, încurajate și protejate prin toate mecanismele existente, chiar dacă ele se bazează doar pe suspiciuni rezonabile. Așa scrie negru pe alb în proiectul de lege care astăzi urmează să fie aprobat în Executiv.
Cum va funcționa acest sistem? El va fi prezent în orice societate comercială care are minimum 50 de angajați. Dar, firește, nu scapă nici societățile mai mici. Dacă sunt mai mici, conform legii, ele vor trebui să se asocieze în acest scop. Astfel încât turnătoria să funcționeze și să ajungă unde trebuie. Imaginați-vă vă rog o cârciumă mai mare care, cu femei de serviciu cu tot, îndeplinește acel criteriu prevăzut de lege de a avea 50 de angajați. Cârciumarul va trebui să creeze, obligat fiind în acest sens de noul act normativ, o structură adecvată și funcțională, la care avertizorul de integritate publică să se poată adresa. De pildă un ospătar sau un picolo aflat în dușmănie cu bucătarul, ar putea sesiza că acesta nu este integru. Că fură la cântar. Că mișcorează porțiile, dosește produse alimentare și le duce acasă. În aceste condiții, „avertizorul de integritate” nu se va adresa ca până acum patronului, relatându-i că este furat la gramaj. Se va adresa „structurii de intergitate publică” create în acest scop undeva printre cotloanele sau debaralele respectivului restaurant. Pentru că, atenție, structura nu funcționează pur și simplu în văzduh. Reprezentanții acesteia vor trebui să primească sesizările scrise sau verbale, să le consemneze într-un registru, deci va fi necesar și un birou cu lacăt, dacă nu cumva un seif, iar apoi să le dirijeze „organelor abilitate”. Care la rândul lor vor trebui să țină la mare secret, pentru a o proteja, identitatea turnătorului. O asemenea turnătorie făcută în „interes public” nu este neapărat necesar să fie însoțită de dovezi. Și nici nu este obligatoriu să se confirme vreodată. Pentru că este suficientă suspiciunea rezonabilă. Adică picolo nu-l vede pe bucătar că fură la gramaj, dar îl suspectează, în mod desigur rezonabil, că o face. Și pac turnătoria!
Mai complicată este situația în care mai multe societăți comerciale mici trebuie să se asocieze pentru a îndeplini criteriul prevăzut de lege al minimului 50 de angajați. Cum va fi desemnat în aceste condiții șeful noii structuri? Adică securistul locului? Prin tragere la sorți? Și va fi în vreun fel remunerat? Și de către cine? Întrebările sunt legitime, pentru că proiectul de act normativ nu precizează nimic în acest sens.
Mai departe, într-un termen stabilit tot prin acest act normativ, turnătoriile, odată centralizate, trebuie să ajungă mai departe. Unde? La procurori, la poliție, în mod cert la Agenția Națională de Integritate și probabil și la ANAF sau la pompieri, după caz. Indiferent ce bazaconii sunt scrise în turnătorie sau ce panglici sunt scoase pe gură dacă delațiunea este verbală, persoana respectivă nu răspunde, pentru că ceea ce a comis, a comis din sentimente patriotice și suspiciuni rezonabile.
Desigur, așa cum se întâmplă din ce în ce mai frecvent în ultimii ani, și această năzbâtie, ca și multe altele, este pusă pe seama Uniunii Europene. De aceea, în proiectul de act normativ sunt invocate, fără a fi citate, fel de fel de directive venite de la Bruxelles. Acest act normativ, după ce va ieși din Parlament, se va înșuruba cu succes în alte reglementări de același calibru. Între timp, vom avea și un CNA care poate controla și hăcui spațiul virtual, vom avea și interdicții în Parlament privind preluarea și difuzarea unor imagini și multe alte interdicții, în fața cărora orice persoană care înțelege ce înseamnă libertatea și democrația se poate pe drept cuvânt cruci. Sistemul de forță al statului de drept se închide treptat ca o conservă, iar în interiorul ei ne vom sufoca noi, muritorii de rând. Asta înseamnă să ai un stat cu epoleți!

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Un comentariu

  1. @ „Vaccina-v-ar” Emilia Șercan , ! ‘ ?

Scrie un răspuns la ?????? Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998