Știm, de acum, ce partide candidează la europarlamentare. Ceea ce nu știm e de ce o fac multe dintre ele, oricît de stupidă ar părea întrebarea, pentru că România are cu totul alte reguli politice decît țările normale. O analiză mai profundă a listei de la BEC naște, în consecință, oarece întrebări, dar și o ipoteză explozivă, aceea că am putea asista la o tentativă misterioasă de izolare politică a PSD, marele favorit.

Izolare, dublată de atacuri din toate părțile.

Alianța Electorală PSD-UNPR-PC, Partidul Democrat Liberal, Partidul Național Liberal, Uniunea Democrată Maghiară din România, Partidul Mișcarea Populară, Partidul Noua Republică, Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD), Partidul Poporului Dan-Diaconescu, Partidul Dreptății Sociale, Partidul Ecologist Român, Alianța Națională a Agricultorilor, Forța Civică, Partidul Verde și Alternativa Socialistă sunt formațiunile care au depus liste de candidați, în vreme ce Partidul România Mare (PRM) două — de către Corneliu Vadim Tudor, respectiv Gheorghe Funar. Finalmente, a cîștigat lista lui Vadim Tudor.

Numărate bob cu bob, ar fi 18 partide, unele candidînd sub forma unor alianțe.

Ce ar îndreptăți întrebarea de ce candidează unele dintre aceste partide?

Și de ce i s-a dat cîștig de cauză lui Vadim Tudor în disputa cu Gheorghe Funar, deși acesta a cîștigat, pînă acum, meciurile în justiție cu aripa fostului lider peremist? De parcă cineva, un păpușar misterios, a ales răul cel mai mare dintre cele două variante, unul care deja a demonstrat cu vîrf și îndesat la Bruxelles ce ”poate”.

Să o luăm metodic.

Întrebarea vizînd candidatura unor partide pleacă de la două observații. Prima e aceea că în România sunt cca. 50 de partide legal înscrise la tribunal, dar de candidat o fac doar o treime. A doua e că numărul e în creștere spectaculoasă față de precedentele alegeri, cînd doar 7 partide au candidat. Din acest punct de vedere, 2009 a fost un an, să zicem, al rațiunii în politică, în sensul că au candidat doar partidele de top, care se regăsesc și în parlament, plus PNȚCD, care are și el, totuși, un background solid. Restul de peste 40 de partide existente au preferat să spună pas, conștiente că nu ar avea nicio șansă.

Au trecut cinci ani în care ar fi fost de așteptat ca numărul combatanților să scadă, nu să crească: România a fost afectată grav de criză, resursele financiare au scăzut, justiția s-a întărit considerabil, astfel că banii negri, temelia oricărei campanii electorale, circulă tot mai dificil. Pînă și fraudele în alegeri au început să fie dur sancționate. Și totuși, paradox: apar de vreo două ori și jumătate mai multe partide în cursă. Dacă pentru vreo 2-3 formațiuni desprinse din fostul partid de guvernămînt, PDL, ar exista cît de cît o explicație logică, pentru restul ”anonimilor” e mister total.

La o analiză cu creionul în mînă, lucrurile iau, însă, o turnură interesantă.

Practic, PSD (hai să zicem cu tot cu minusculii săi aliați PC și UNPR), are toate șansele să fie ciuca bătăii restului combatanților în campania care se apropie. Izolat și înjurat de toți, mai pe românește.

Să vedem cum stau lucrurile:

PNL și-a anunțat, deja, oficial, adversitatea față de PSD, iar PDL, adversar tradițional al social-democraților, e obligat să nu se lase mai prejos. Cele trei partide apărute de sub pulpana Cotrocenilor, adică Mișcarea Populară, Forța Civică și Noua Republică deja sunt consacrate în lupta anti-PSD, ca să nu mai vorbim de PNȚCD. Toate acestea se așteaptă să intre la negocieri solide după europene, pentru a contra colosul pesedist la prezidențiale, operațiune care va include alianțe și chiar fuziuni.

Partidul Poporului, al lui Dan Diaconescu, o constitui el o pepinieră de aleși pentru PSD după alegeri, dar, în campanie atacă și rupe voturi tot din zestrea social-democraților, electoratul său fiind constituit din pătura săracă și naivă a societății.

Să vedem, însă, ce e cu partidulețele de buzunar care au decis să atace Bruxellesul, adevăratul mister al alegerilor.

Avem Alianța Națională a Agricultorilor. Nu a auzit nimeni de ea, și e firesc, fiind apărută pe piață foarte recent, prin combinarea Partidului „Mişcarea agricultorilor din România” cu Uniunea Democrată Română. Creierul din spatele manevrei și liderul alianței, totodată, este nimeni altul decît Stelian Fuia, fost parlamentar PDL, ministru al Agriculturii și vedetă a scandalului Nana. Un om de casă al lui Traian Băsescu care va face în campanie jocurile Cotrocenilor, în mod clar.

Mai avem Partidul Ecologist Român, susținut financiar în ultimii ani de către clanul Păunescu, patronii trustului de presă care include B1TV și Evenimentul Zilei, și care defilează cu jurnalistul Radu Moraru în prim plan și cu celebrul revoluționar Teodor Mărieș. Ambii, adversari reputați ai PSD, fiecare de pe poziția sa. Nu-i greu de ghicit ce mesaje vor lansa în campanie.

Avem și Partidul Verde, altă grupare ecologistă. Președinte și finanțator este Constantin Damov, patron al unei firme româno-taiwaneze, și care s-a aflat la originea celebrului scandal de anul trecut, cînd o delegație de parlamentari din partidul lui Ponta și Dragnea au fost momiți de el să viziteze Taiwanul. Ceea ce era să dinamiteze relația PSD cu China, atît de importantă pentru social-democrați, cum s-a văzut recent. Damov a fost organizatorul vizitei respective și se află pe lista neagră a PSD din acest motiv, deci e exclusă o amiciție în perioada campaniei.

Partidul Alianța Socialistă e un adversar direct al PSD, fiind concurenți pe stînga, cu atît mai mult cu cît este condus de un fost membru PSM, Constantin Rotaru, care a refuzat în 2003, cînd partidul lui Verdeț s-a topit în cel al lui Iliescu, să se înregimenteze la social-democrați, alegînd să-și întemeieze propriul partid.

O situație aproape identică se regăsește și la celălat partid de stînga, al Dreptății Sociale, condus de fostul pesemist Ion Sasu și pritocit de foștii pesediști Octav Cozmîncă și Tudor Mohora. Se știe de mult că Octav Cozmîncă, un super greu, cîndva, al PSD, are un mare dinte împotriva foștilor camarazi care s-au debarasat de el cam mișelește, cu ani în urmă și abia așteaptă să le-o plătească.

Un caz foarte straniu este, cum spuneam, cel al PRM, unde două grupări diferite revendică șefia partidului, dar BEC a dat cîștig de cauză, oarecum ciudat, aripii lui Vadim Tudor, care, pînă acum, a pierdut lupta cu gruparea Funar în justiție.

O posibilă explicație e aceea că Vadim va oferi garantat un show mult mai spectaculos în campanie pe subiectul ungurilor, aliații de la guvernare ai PSD, spre deosebire de Gheorghe Funar care, pe lîngă o deschidere net inferioară în media, are și relații extrem de strînse, în ultima perioadă cu Hrebenciuc și Dan Voiculescu.

Poate fi o coincidență, dar la fel de bine s-ar putea bănui că, în anumite laboratoare politice înalte s-a dorit împresurarea PSD, la europene, numai cu purtători de mesaje anti social-democrate, or, se știe că formațiunea lui Ponta, Iliescu, Năstase șamd a făcut tot posibilul, în anii electorali, să evite exact imaginea de grupare izolată, vezi și păstrarea, acum, a UNPR drept aliat, deși se putea forța de mult o fuziune, fie și prin metoda preluării ostile.

Practic, la calculul hîrtiei, UDMR ar fi singura formațiune de pe întreaga listă a europarlamentarelor dinspre care PSD e sigur că nu vor veni atacuri, dar nici acest lucru nu e sigur că va constitui o reușită sau, cumva, se va contabiliza electoral exact pe dos. (Bogdan Tiberiu Iacob)