Dacă există un mare învingător al acestor alegeri, a cărui performanță va da de gîndit și ar putea rescrie întreaga strategie pentru prezidențiale, acela nu e PSD, ci un personaj pe care l-am putea numi al 4-lea partid al țării: independentul Mircea Diaconu.

Bomba care a căzut ieri este performanța unui politician mai degrabă mediocru, fără cel mai mărunt palmares în domeniu – cu excepția traseismului, eventual -, cu oarece carismă adusă mai degrabă de rolurile din comediile ieftine comuniste, dar care a luat mai multe voturi decît UDMR, PMP, PC ori UNPR, ca să vorbim doar de partidele care vor merge la Bruxelles.

Victoria spectaculoasă a lui Diaconu arată nu atît faptul – în opinia noastră – că publicul s-a lăsat sedus de mesajele sale electorale (inexistente, practic), ori că și-a dorit să fie reprezentat în Europa de asemenea lider de anvergură (o glumă, desigur), cît faptul că oamenii s-au săturat de partidele tradiționale pînă peste cap.

Un adevăr pe care l-a intuit perfect Traian Băsescu și l-a enunțat public de multe ori. Din păcate, teoria președintelui s-a împiedicat de practică atunci cînd a trebuit să treacă la fapte, cu al său PMP, partid ”nou” compus din vechituri, traseiști și reciclați.

E greu să convingi publicul, spre exemplu, cu Ruxandra Dragomir, care își depune candidatura pentru P.E,, apoi anunță că își dorește fierbinte să fie senator al României și își depune candidatura și pentru parțiale. Cu asemenea atitudini nu atragi alegătorii, cel mult invers.

Un număr uriaș, deci, de români, au decis să voteze pentru ceea ce au perceput drept un David în luptă cu o armată de Goliați, și l-au purtat spre victorie.

O performanță care va alimenta speranțele multor independenți, probabil, pentru alegerile din noiembrie, dar care ar trebuie, cum spuneam, să dea de gîndit chiar marilor actori politici autohtoni.

Cresc, astfel, cotele unor Mugur Isărescu ori Sorin Oprescu, vehiculați deja ca potențiali candidați la viitoarele alegeri, și ar putea apărea pe tapet variante noi, îmbunătățite, ale lui Mircea Diaconu. Ba, nu ar fi exclus să ne trezim chiar cu proaspătul europarlamentar că intră în luptă din nou, pe cont propriu, pentru funcția supremă.

În orice caz, analiștii de partid care vor ignora cazul Diaconu s-ar putea trezi, în toamnă, cu surprize la fel de neplăcute precum cei care au minimalizat pericolul extremiștilor la alegerile de ieri, în întreaga Europă, și care au adus cu sine o ascensiune fără precedent a acestora. (Bogdan Tiberiu Iacob)