În timp ce în România apar în câteva zile sute de articole pro şi mai ales contra Marian Munteanu, multe isterice într-o direcţie sau în cealaltă, pentru Europa, mai ales cea occidentală, votul pentru Brexit se apropie implacabil. De fapt, a început campania. Indiferent de rezultat, luxul pe care şi l-au permis britanicii prin primul lor ministru, David Cameron, va fi un şoc, un cutremur pentru şandramaua UE deja atât de încercată (valul de refugiaţi, criza economică, lipsa de proiect coerent, lipsa unei armate proprii, a unei diplomaţii unice etc.), în primul rând pentru moneda euro. Ceea ce, evident, nu-i preocupă pe responsabilii de la Bucureşti, pentru că aici se aşteaptă disciplinat, docil ordinele de gândire şi de acţiune de la Bruxelles, care întârzie îngrijorător să sosească.
Germania, marea beneficiară a monedei euro – de fapt, o marcă germană impusă paşnic întregii Europe –, cea care a dictat dezastruoasa Austarität partenerilor europeni, suferă azi mortal de pe urma deciziilor Băncii Centrale Europene, care a trecut la dobânzi negative. Fondurile de pensii, ca şi asigurările germane sunt în pericol.
La Bucureşti se discută cu foc dacă Marian Munteanu e neolegionar, antisemit sau ultranaţionalist etc. Marian Munteanu nu e nimic din toate acestea, nu e nici măcar negustor de arme împreună cu Virgil Măgureanu, fostul şef tenebros al SRI, Marian Munteanu nu a administrat nici măcar o tutungerie în viaţa lui („eu în viaţa mea nu am făcut comerţ cu nimic” – Marian Munteanu dixit). E doar un farsor gălăgios, un om politic-concept, o „imagine”, folosită de încă nu se ştie cine. Dar nu tot un om politic-concept, o „idee” au fost şi Klaus Iohannis („minoritarul”), şi Dacian Coloş („bruxellezul”, „tehnocratul”) ? Marian Munteanu nu e decât un modest profesor la Filologia bucureşteană, care vântură în spaţiul public teorii nedigerate în amintirea unei false revoluţii dar autentice lovituri de stat, în care a fost un fel de erou, născut sau făcut.
Ce-ar fi mai rău pentru PNL ? Să câştige sau să piardă Marian Munteanu în bătălia electorală pentru primăria Bucureştilor ? Dacă Marian Munteanu câştigă împotriva maşinii de vot a PSD (Liviu Dragnea va fi condamnat oportun ?), PNL-ul va deveni în scurtă vreme o „mişcare de renaştere naţională” (o nouă clasă politică, nu ?), poate chiar cu nişte uniforme drăguţe gen Mao sau Zelea Codreanu (depinde cine le alege, Virgil Măgureanu sau Marian Munteanu…), iar Klaus Iohannis, „feisbucistul”, „diasporeanul”, „liberalul”, ar avea chiar începând de anul acesta un contracandidat care-l va bate măr la prezidenţialele viitoare. Dacă le mai apucă, bineînţeles. Fiindcă s-ar putea ca timpul să nu mai aibă răbdare, nu-i aşa ? Până atunci, pe modelul deja consacrat de Carol al II-lea, Klaus Iohannis va trebui să-şi manifeste, zgomotos şi pe larg, entuziasta adeziune la noua orientare.
Nu e deloc clar de unde a apărut Marian Munteanu în centrul chestiunii. Putea fi Cătălin Tolontan în locul lui ? E doar mutarea disperată şi hazardată a Alinei Gorghiu în încercarea foarte feminină de a scăpa de concurenţa Adrianei Săftoiu ? Dacă ar fi adevărat, Alina Gorghiu a scăpat temporar de Adriana Săftoiu dar i-a inventat lui Klaus Iohannis un concurent imbatabil. Deocamdată, mai e o mică speranţă pentru Klaus Iohannis şi pentru actualul establishment, de stânga sau de dreapta sau de stânga-dreapta. Aceea că şi Marian Munteanu va fi înlocuit, într-o a patra „tragere”, de Cătălin Predoiu, Adriana Săftoiu sau alt personaj mai previzibil din panoplia PNL-ului, poate vreun „tehnocrat” din echipa lui Cioloş.
După Cristian Buşoi şi Ludovic Orban, dar şi într-un sens mai larg, după Klaus Iohannis şi Dacian Cioloş, Marian Munteanu e a treia ţeapă pe care PNL le-o aplică românilor, dar care poate fi foarte bine şi o ţeapă pentru PNL-ul însuşi. (Petru Romoşan)