Acum 15 ani circula o glumă: de cîte ori două partide liberale (din multele care existau pe atunci) negociază fuziunea, rezultă trei. Cam aceeași schemă pare să domine în acest moment întreaga scenă politică, un fenomen fără precedent în condițiile în care au mai rămas 125 de zile pînă la alegeri, ceea ce ridică o întrebare majoră: ne îndreptăm, în premieră, spre un președinte independent?

125 de zile pînă la alegerile din 6 noiembrie, și 95 de zile pînă la debutul campaniei electorale, o perioadă scurtă, care include trei luni de vară, cu munte, mare, Monte Carlo, Caraibe, Alpi plus campionatul mondial de fotbal. Adică trei luni în care grosul politicienilor români se vor concentra mult mai greu la problemele politice.

Care nu sunt mici. Ba sunt chiar gigantice.

Pe dreapta, avem trei partide mai răsărite, PNL, PDL, PMP. Primul e deja scindat în trei: gruparea din jurul lui Crin Antonescu, disperată că ar putea pierde funcțiile de conducere odată cu prăbușirea liderului; o grupare a baronilor, care defilează cu Iohannis în frunte peste capul lui Crin, de aici și lipsa de informații a celui din urmă vizavi de ultimele manevre ale neamțului, care l-au luat prin surprindere; în fine, o altă grupare e cea a liberalilor, să le zicem, tradiționali, cu ambiții mai mărunte, dar cu orgolii puternice, care nu vor să audă de fuziunea cu PDL ori, mai rău, de pierderea numelui și a identității partidului. Și care se tem, mai ales, de o posibila descindere a lui Băsescu la vîrf, grație unor înțelegeri oculte cu lideri liberali.

De la o zi la alta, între cele trei tabere – dacă nu or fi chiar mai multe – se cască hăul tot mai mare, în loc să se polarizeze pozițiile în perspectiva bătăliei din toamnă. Deja se scotocește după documente compromițătoare, se aruncă dezvăluiri incomode în media, unii despre alții etc. Cum să mergi la armonizarea pozițiilor cu PDL, cînd în chiar interiorul tău s-a dus dracului buna funcționare? Congresul de luna viitoare al PNL nu se anunță deloc liniștit, viitorul nu sună deloc bine pentru liberali.

În PDL există, de asemenea, un puternic curent care nu vrea să audă de topirea în PNL, de pierderea identității – la urma-urmei e un partid care s-a născut luptîndu-se cu măreața grupare Iliescu, după revoluție – plus că mulți lideri încă au mentalitate mai degrabă de stînga, în ciuda marii răsuciri din 2005.

Să reamintim pe scurt: doar pentru nașterea unei alianțe precum USL, care presupune concesii mult mai mărunte decît fuziunea, a fost nevoie de un an și mai bine. Cum am putea avea acum o contopire peste noapte între două partide cu asemenea frămîntări în interior și cu asemenea diferende, în trecut?

Pînă și micul PMP e scena unor convulsii în ultimele zile, se pun la zid lideri, se aruncă acuzații, se fac reproșuri, se cer căderi de capete. Abia la congresul de luna viitoare poate se vor mai liniști apele, dar nu e sigur nici asta.

Ba și microscopicul PNTCD are propria furtună într-un pahar cu apă, după ce vreo 15 vicepreședinți s-au răsculat contra nulității politice numite Aurelian Pavelescu, groparul absolut al partidului; paradoxal, asta nu înseamnă mare lucru, pentru că restul, pînă la 45 de vicepreședinți, stau cuminți și nu crîcnesc. Ce, nu știați că micul PNTCD deține recordul mondial de vicepreședinți? Aflați acum….

PSD, de cealaltă parte a spectrului, nu stă mai grozav, din perspectiva prezidențialelor. Partidul nu are candidat, e clar, iar familia Ponta-Sîrbu a făcut ce a făcut și a împins congresul de desemnare tocmai în toamnă, cu fix o lună înaintea campaniei. Niciodată nu s-a întîmplat asta cu vreun partid, la noi.

Chiar dacă cel desemnat are notorietate, problema va fi că el trebuie să vină și cu un proiect de președinte, care trebuie popularizat intens. Mai ales că vorbim de un proiect capabil să atragă nu doar voturile insuficiente ale stîngii, ci și dinspre dreapta, ori dinspre uriașul segment al nehotărîților. Oamenii au dreptul să știe pe cine și de ce votează. Nu e important doar cine conduce România, ci și ce are de gînd să pună în practică după alegere. Cînd va face asta PSD, dacă mai rămîne o lună pînă la startul campaniei?

Cînd ar mai fi timp ca să se armonizeze politica PSD cu cea a candidatului respectiv, în cazul în care acesta ar fi un outsider, Tăriceanu, să zicem, conform ideilor lui Ponta, ori Mircea Diaconu, oameni care nu se identifică, de facto, cu principiile social-democrate? Cînd ar mai fi timp să se corecteze eventuale erori de campanie ale candidatului, dacă timpul rămas e ultralimitat?

PSD a avut, oricum, ieri, o ședință furtunoasă, cu reproșuri și acuzații vizavi de modul în care s-au derulat ultimele alegeri. Scandalul va lua amploare, mai mult ca sigur, disoluția managerială a partidului – în ciuda scorului bun de la europene – începe să devină limpede pentru mai toată suflarea pesedistă, iar atacurile DNA continuă să năucească structurile din teritoriu. De aici și pasivitatea multor baroni la alegerile tocmai încheiate. O eventuală condamnare a lui Voiculescu, pe 10 iunie, ar zgudui și principala armă electorală a PSD, trustul Intact, complicînd ecuația. Pînă și scoaterea de la naftalină a lui Iliescu denotă criza de idei, la vîrf.

Una peste alta, ar fi un miracol ca marile partide, sus prezentate, să mai aibă răgazul de a depăși impasul actual și de a realiza o mobilizare exemplară pentru noiembrie.

Cine cîștigă, de pe urma acestei situații?

În opinia noastră, varianta candidatului independent.

Cum s-a văzut și în cazul Sorin Oprescu ori, mai nou, Mircea Diaconu, ideea omului fără etichetă de membru are priză la români și poate furniza surprize majore. Sigur că Diaconu a avut în spate structuri precum PSD ori Intact, dar cine spune că un candidat independent ar fi chiar 100% independent?

Un candidat non-partinic cu notorietate, bună reputație, charismă și cu susținerea unor forțe mai puțin vizibile, dar deloc neglijabile (cercuri de afaceri, ONG-uri, grupări transpartinice, cancelarii vestice, servicii șamd), poate furniza marea surpriză a unui an electoral plicticos, anost, enervant prin mediocritatea sa.

Și, strict ca o notă de final, nu ar trebui să mire pe nimeni dacă acest candidat ar fi Mircea Geoană. (Bogdan Tiberiu Iacob)