Sindicatele profesorilor au fost mințite. Din nou. Li s-a transmis liderilor acestora, informație livrată și opiniei publice, cum că, pentru a le satisface creșterile de venituri în acest an, Guvernul va fi silit să cheltuie două miliarde de lei. Mărindu-și astfel gaura. Nu este nicidecum așa.
Conform datelor oficiale și de ultimă oră de la Eurostat, în România există 172.600 de cadre didactice. Guvernul pretinde că, în baza unei ordonanțe de urgență, le crește acestora veniturile în acest an, nediferențiat, cu câte 1.000 de lei. Este suma brută. Netul se ridică la doar 640 de lei. Restul sunt încasări la stat. Bani întorși sub formă de impozite. Admițând că mai rămân șapte luni din acest an în care se vor face aceste plăți suplimentare – în realitate cred că nu vor fi decât șase – suma totală cheltuită de stat este de 773.248.000 lei. Deci de aproape trei ori mai mică decât cea anunțată de Guvern. Și insist asupra faptului că guvernanții s-au referit exclusiv la cheltuielile suplimentare din acest an. După care, din păcate, oamenii politici, dar și jurnaliștii, și sociologii și alți comentatori au vânturat aceeași sumă.
Dar poate Guvernul, fără să fi vrut, a comis o eroare.
Să ne imaginăm că de fapt cei doi tovarăși de drum politic, Nicu și Marcel, s-au referit la un întreg an calendaristic, dar au derapat fără vreo rea intenție, precizând că este vorba doar de ce a mai rămas din 2023. Nici așa cifra de două miliarde nu stă în picioare. În 12 luni, conform calculului pe care l-am prezentat mai sus, care se raportează la venitul net pe care-l va încasa fiecare dascăl și la numărul total de dascăli conform Eurostat, Guvernul nu va cheltui decât 1.325.568.000 lei bătuți pe muchie. Deci nu două miliarde. În aceste condiții mă întreb, făcând mari eforturi pentru a merge mai departe pe prezumția bunei credințe, oare de ce atunci când guvernanții sunt în eroare, întotdeauna eroarea este în sus și niciodată nu e în jos. Nu cumva este vorba nu de o simplă eroare, ci de o gravă rea intenție?
Așa cum am anticipat în analiza de ieri, președintele Klaus Iohannis a suferit din nou un eșec. Asta în caz că s-ar fi străduit cu adevărat să realizeze o conciliere, așa cum prevede Constituția, între stat și societatea civilă. Dar nu s-a străduit. Doar a simulat. A simulat că își încordează mușchii, convocându-i la Cotroceni pe Ciucă și Ciolacu, și convingându-i, vezi Doamne, să cedeze în fața sindicatelor. A fost doar o pantomimă. Un moment relativ spectaculos, dar cu totul și cu totul inutil. O nouă încercare de a-i juca pe degete pe profesori. Marea problemă este însă că aceștia nu mai dau doi bani pe angajamentele celor aflați la putere. Și-au pierdut încrederea. Sunt frustrați, suspicioși și din ce în ce mai determinați să reziste până când se văd cu sacii în căruță. Iar împotriva lor au început presiunile. Unele vin din direcția presei aservite, altele, atenție, din direcția inspectoratelor de învământ. Care fac de zor liste cu greviștii și cu negreviștii, avertizându-i pe primii că nu vor mai fi remunerați. Inspectoratele de învățământ sunt subordonate Ministerului Educației. Care poartă o grea răspundere pentru tot ceea ce se întâmplă. Iar acest minister este condus de fosta consilieră de la Cotroceni a lui Klaus Iohannis. Ligia Deca. Întrucât o grevă generală nu s-a mai văzut în România de 18 ani, iar greva generală se desfășoară chiar în domeniul pe care acesta doamnă îl păstorește, mă întreb – și cred că fac asta pe bună dreptate – de ce nu a demisionat până acum. De ce nu și-a dat demisia de onoare. Sau de ce nu a fost dezonorată printr-o demitere. Nu știa cu ce probleme se confruntă dascălii în special și școlile plus învățământul superior în general? Ce demersuri a făcut domnia sa de când a preluat portofoliul Educației pentru a ameliora situația dezastroasă a educației din România? Să fim serioși! Nu a făcut absolut nimic. Este la minus. Mai ales dacă luăm în calcul noua lege a învățământului. O adevărată nenorocire. Scrisă și agramat. Pe care, în definitiv, și-a pus semnătura.
Ce e de făcut? Un singur lucru e de făcut: onorarea integrală și imediată a tuturor solicitărilor dascălilor din România. Până una alta, printr-o ordonanță de urgență. Așa cum cer aceștia, în mod insistent.

de Sorin Roșca Stănescu, membru al Clubului de Presă