Candidatul dreptei, Klaus Iohannis, a făcut ieri o manevră neașteptată, scoțînd la iveală o scrisoare de sprijin și încurajare din partea Angelei Merkel, datată 28 octombrie. De ce a avut nevoie de 16 zile pentru a arăta românilor documentul, atît de prețios în contextul bătăliei politice actuale, ar putea rămîne unul dintre cele mai mari mistere ale campaniei electorale, dacă, în spatele său, nu s-ar întrezări o realitate terifiantă.

„Stimate domnule Johannis,

Am aflat cu bucurie de candidatura dumneavoastră la alegerile prezidenţiale din România, pe 2 noiembrie. Cetăţenii români regăsesc în dumnevoastră o serie de virtuţi, care în Europa sunt apreciate în mod deosebit. În calitate de primar al Sibiului aţi dovedit competenţe administrative şi un spirit european autentic. Prin aderarea PNL la Partidul Popular European şi prin asocierea cu PDL veţi construi o forţă puternică a clasei mijlocii. Vă doresc multă determinare şi multă energie şi sper să aveţi succes şi dumneavoastră şi Alianţa Creştin-Liberală.

Cu multă prietenie,

Angela Merkel”.

Cam așa sună textul scrisorii trimise pe 28 octombrie de cancelarul german candidatului ACL și prezentată public de Iohannis abia ieri.
De această dată, trebuie spus, edilul sibian a reușit să bulverseze chiar și pe cei mai fanatici susținători ai săi.
Cum să ai pe mînă asemenea comoară înainte de turul întîi și să o ții ascunsă, de parcă ar fi nu de fală, ci de rușine?

Neamțul susține, oficial, că nu a vrut ”să epateze cu scrisori de sprijin şi cu sprijinul unor politicieni remarcabili”.
Dacă se merge pe această conduită extremă, să-i spunem, ar putea la fel de bine să anunțe public că îl votează duminică pe Ponta, ca să arate lumii cît e de generos. Explicații puerile se pot găsi, se știe, în orice situație.

În lumea realpolitikului, însă, o asemenea atitudine e în mod categoric sinucigașă. Un candidat are datoria, în numele său și al tuturor celor care își pun speranțele în el, să se lupte cu toate mijloacele la îndemînă, atît timp cît ele nu sunt ilegale sau imorale.

Iată, însă, că Iohannis refuză cu bună știință să folosească ceea ce ar fi fost în mod clar o mare lovitură de imagine înaintea primului tur.

De ce?

Să-i fi parvenit documentul cu întîrziere?
Exclus.
Asemenea mesaje nu se transmit cu poșta română ori germană, ci prin curier diplomatic către ambasada din România, ambasadele primind colete din țara-mamă de două și uneori chiar de trei ori pe săptămînă. Avînd în vedere că 28 octombrie a picat marți, e sigur că documentul a ajuns la amabsadorul german cel mai tîrziu joi, de aici fiind chestiune de ore pînă la înmînarea către destinatar.

În loc să o prezinte public joi, 30 octombrie, Iohannis a ales să o facă abia joi, 13 noiembrie, și încă într-un mod mai degrabă pasiv.

Există o singură explicație a halucinantei decizii care stă în picioare.

Aceea că scrisoarea lui Merkel, conform unei practici diplomatice binecunoscute și des folosite, purta mențiunea ”confidențial”, fiind o încurajare destinată strict omului Iohannis, cu interdicția, deci, de a fi făcută public. (Mulți lideri români au primit sau au transmis, la rîndul lor, mesaje confidențiale altor mari politicieni de afară. În decembrie 2004, spre exemplu, în plină campanie electorală, fostul premier Adrian Năstase i-a transmis o scrisoare președintelui SUA în care îi solicita ridicarea imunității soldatului american acuzat de uciderea lui Teo Peter. Deși i-ar fi servit bine în campanie, Năstase nu și-a permis să vorbească public despre acel document decît după șapte ani.)

Marii lideri politici ai lumii știu, de altfel, că e o regulă de fier să nu se implice direct și la vedere în campaniile candidaților din alte state, cu excepția șefilor de mari familii politice europene ori internaționale, gen PPE, IS șamd, singurii care mai dau, uneori, asemenea mesaje.
Cînd, din motive bine întemeiate, șefii de stat ori de guvern dau mesaje de încurajare, au grijă ca ele să se mențină strict în plan uman și să rămînă confidențiale.

A folosi electoral asemenea mesaje înseamnă o gravă încălcare a cutumelor politice și diplomatice.

Dacă Iohannis și stafful său de campanie ar fi aruncat pe piață un document confidențial încă dinaintea turului întîi, exista riscul unei reacții iritate a cancelariei germane, cum deja s-a întîmplat prin dezmințirea așa-zisei vizite de sprijin la Sibiu a Angelei Merkel.

Scoțînd-o abia acum, posibil pe fondul unei situații nu tocmai fericite în sondaje, Iohannis știe că nu prea mai are nimic de pierdut și mizează pe faptul că o eventuală reacție germană ar veni prea tîrziu ca să îi mai creeze probleme. (Bogdan Tiberiu Iacob)