Evenimentele s-au precipitat în interiorul USL în ultimele zeci de ore pînă într-atît încît putem vorbi de un posibil final de alianță. Ceva în derularea faptelor trimite cu gîndul nu la decizii ferme, ci la un joc la cacealma al lui Crin Antonescu, menită să ducă la ruperea alianței de guvernare cu social-democrații, dar pe mîna acestora. În mod firesc, vom avea un răspuns pînă la sfîrșitul acestei zile, pînă atunci însă, să trecem în revistă cîteva dintre aspectele fierbinți ale scandalului.

La această oră, liderii USL discută aprins redesenarea guvernului, mărul discordiei fiind neamțul Klaus Iohannis. Va fi sau nu ministru de Interne? Va fi sau nu vicepremier, în locul lăsat liber de Chițoiu? Va accepta paradoxul de a fi subaltern în guvern subalternului său politic din partid, Eugen Nicolăescu? Vor accepta pesediștii știrbirea atribuțiilor lui Gabriel Oprea? Va putea fi Iohannis ministru de interne și vicepremier cu alte atribuții(finanțe etc) care să dea socoteală altui vicepremier, Gabriel Oprea, pe linie de siguranță și ordine? Va putea rămîne Iohannis și primar, în paralel cu statutul de ministru?

În mod firesc, toate aceste întrebări și-ar putea găsi rezolvarea pe cale amiabilă, la discuțiile din coaliției.
Deja, PSD a lansat o fumigenă de proporții, pretinzînd că Iohannis nu poate fi decît vicepremier pe probleme de finanțe, pentru că altfel ar trebui ca noul guvern să meargă în fața parlamentului pentru un nou vot.
În realitate, Hotărîrea parlamentului nr.45 din 21 decembrie 2012, care a bătut în cuie structura guvernului, nu stabilește atribuțiile vicepremierilor.
În dreptul lui Gabriel Oprea, spre exemplu, scrie doar ”vicepremier” și atît.

Coordonarea domeniilor apărare și interne i-a fost acordată, ulterior, de către premierul Ponta prin Decizia Nr.20 din 08.01.2013.

Alte decizii de acest tip au fost luate de către premier în ce privește desprinderea unor instituții de sub pulpanele unor autorități guvernamentale și trecerea în coordonarea sa directă, vezi cazul Centrului Național Anticorupție, din primăvara anului trecut. O decizie similară poate fi dată în orice moment de către premier, astfel încît Gabriel Oprea să primescă, eventual, alte însărcinări în calitate de vicepremier, iar noul vicepremier Iohannis să preia el siguranța națională și apărarea.
Să nu uităm, totuși, un amănunt foarte important: în timp ce Iohannis este numărul doi al unuia dintre cele două partide mari ale USL, Gabriel Oprea, cu al său partiduleț desprins – atenție! – cu scandal din PSD pentru a-i sprijini pe Băsescu și Boc, s-a lipit din mers la masa puterii, după ce USL deja era la guvernare.
La vremea respectivă, social-democrații au nivelat reținerile liberalilor prin fuziunea certă care ar fi urmat să aibă loc între PSD și UNPR, lucru care, însă, nu s-a mai produs.
A călca în picioare marele aliat PNL doar pentru că Oprea tușește dacă preia alte sarcini e un hap destul de mare pe care Ponta vrea să îl bage pe gîtul PNL. Nici nu mai vorbim de faptul că Oprea, supranumit „generalul izmenelor” e controversat de ani de zile pentru competențele sale profesionale mai mult imaginare decît palpabile.

Dacă ar ceda, însă, prerogativele lui Oprea către Iohannis, PSD ar pierde complet contactul cu Internele din perspectiva organizării alegerilor, mai ales că Ponta s-a chinuit să adusă STS tot la ministerul respectiv, și, mai mult ca sigur, tot cu gîndul la alegeri.

Pe de altă parte, dacă Iohannis acceptă să devină doar ministru de interne, în paralel cu promovarea lui Nicolăescu la rangul de vicepremier, ar însemna ca neamțul să devină subaltern în guvern celui care îi e subaltern în partid, un paradox cam păgubos în politică.

Una peste alta, nu e nevoie de un nou vot politic în parlament pentru a rezolva mini-criza din USL, se poate tranșa lesne doar cu un pic de voință politică.
Asta, desigur, dacă nu cumva, exact invers decît Corleone, Crin Antonescu i-a făcut lui Ponta o propunere pe care să nu o poată accepta.
Caz în care PNL are pretextul perfect pentru ruperea USL și luarea destinului în mîinile proprii, o manevră care, și așa, trebuia făcută mai demult din rațiuni pe care le-am expus în mai multe rînduri.
Dacă așa stau lucrurile, înseamnă că Iohannis știe că e folosit doar ca un berbece anti-PSD și că nu se pune problema să ajungă, efectiv, în guvern.
Cît despre valurile stîrnite de așa-zisa dorință a lui Iohannis de a-și prezerva statutul de primar timp de șase luni, după modelul Ciorbea ”dacă permite legea” nu putem lua în calcul decît că ele fac parte din strategia liberalilor de a flutura capa roșie prin fața taurului pesedist ca să îl enerveze și mai tare.
Nu de alta, dar, pe de-o parte Iohannis știe foarte bine legislația în domeniul administrației, adică faptul că nu i se poate păstra scaunul șase luni, iar pe de alta, știe și că nu are nevoie de asemenea favor.
Totul e ca PNL să pună tălpi cît mai mult timp organizării alegerilor pentru primăria Sibiului, care ar surveni demisiei sale, iar o amînare de cîteva luni, cînd se apropie europarlamentarele, e lesne de obținut; să ne gîndim doar la tot mai numeroasele colegii parlamentare vacante în care nici măcar teoretic nu s-a pus problema organizării de anticipate.
Ca unul care a cîștigat patru mandate de primar la foc automat, cu scoruri de 90% și din partea unui partiduleț minor, Iohannis nu ar avea nicio problemă, credem noi să mai cîștige odată, și încă cu sprijinul unui mare partid.
În concluzie, cazul Iohannis reprezintă cel mai bune pretext de rupere a USL, din perspectiva liberalilor, dar, în egală măsură, el poate fi și hîrtia de turnesol a realelor intenții ale acestora. Mai pe românește, dacă nici acum alianța nu se rupe și asistăm la un nou jenant ”pupat Piața Independenței”, înseamnă că PNL, efectiv, e amețit de mirajul ciolanului guvernamental; e greu de crezut că o ruptură se va mai întîmpla pînă la europarlamentare, ceea ce înseamnă o mare realizare în contul PSD și finalul aventurii prezidențiale, totodată, a lui Antonescu. (Bogdan Tiberiu Iacob)