Am trăit s-o văd şi pe asta. Preşedintele Klaus Iohannis este criticat şi, uneori, chiar violent atacat în chestiunea marii moschei care urmează să fie ridicată în Bucureşti. Această operaţiune, prin care este învinuit şeful statului, este rezultatul unei veritabile jonglerii mediatice. Cu această ocazie, însă, ies la iveală noi detalii ale acestei istorii care stârneşte toate patimile.
Ce putea altceva să facă preşedintele Klaus Iohannis, aflat într-o vizită oficială în Turcia, programată cu mult timp înainte? Atunci când a venit vorba despre marea moschee pe care Turcia o va ridica în nordul capitalei României, putea Klaus Iohannis să spună nu? Mai avea el această posibilitate? Angajamentele unor state, trebuie să se ştie, reprezintă obligaţii ferme care trebuie asumate, indiferent dacă ne place sau nu şi indiferent cine au fost reprezentaţii care şi le-au asumat. În orice caz, nu Klaus Iohannis este cel care a negociat acest aranjament cu statul turc. Şi nu el este cel care, printr-o hotărâre de Guvern, a oferit, cu generozitate, şi terenul pe care urmează să fie construită marea moschee. În schimb, el, în calitate de şef al statului, nu putea, indiferent ce crede, să spună nu. Şi să anuleze din vârful buzelor documente semnate şi parafate. Aşa că, dacă este să fie pusă în discuţie responsabilitatea acestei operaţiuni, suntem obligaţi să ne uităm în altă parte.
Acum, se spune că primele negocieri pe această temă le-ar fi făcut Adrian Năstase, că proiectul ar fi fost aprobat de Traian Băsescu, atunci când el a fost preşedinte, iar Ponta, la rândul său, nu ar fi făcut altceva decât să respecte o înţelegere, acordând gratuit suprafaţa de teren necesară, aflată în complexul expoziţional din nordul capitalei. Dacă aşa stau lucrurile, atunci, eu unul, l-aş scoate din ecuaţie şi pe Adrian Năstase. Chiar dacă sub guvernarea acestuia au fost iniţiate discuţiile dintre cele două state pe vremea când Erdogan nu era preşedinte, ci prim-ministru. Şi aş face acest lucru din simplul considerent că, în urmă cu 12 ani, situaţia era cu totul şi cu totul alta sub aspectul radicalizării mişcărilor islamice şi transformării unei părţi consistente a acesteia în jihadism şi terorism. Ceea ce în urmă cu 12 ani părea normal şi raţional din partea unui stat european, acum, după ce, practic, a fost declanşat cel de-al Treilea Război Mondial, este cel puţin un gest periculos. Prin urmare, principalul responsabil rămâne Traian Băsescu, care şi-a luat acest angajament, în mod ferm, în cursul unei întâlniri la cel mai înalt nivel, desfăşurat la Ankara, şi mai puţin premierul Victor Ponta, care nu a făcut decât să dea curs angajamentului României.
De ce era bine şi de ce nu mai este bine să există o mare moschee la Bucureşti? Era bine într-o Europă normală, funcţională şi neatacată din toate poziţiile, fie şi numai pentru că, astfel, în capitala României urmau să vină numeroşi pelerini, care ar fi adus, nu numai o culoare în plus Bucureştiului, ci şi o puternică infuzie financiară. În jurul unei mari moschei, de regulă, sunt iniţiate numeroase alte activităţi, cum ar fi, de pildă, studiul organizat şi sistematic al Islamului. Prin urmare, ar fi venit, şi acest lucru se poate întâmpla şi în viitor, un mare număr de studenţi în Bucureşti, care şi ei ar fi finanţat, în mod direct sau indirect, o serie de activităţi.
Astăzi însă, pericolul este atât de mare de a fi generate activităţi de tip terorist în jurul moscheii şi sub acoperirea studierii Islamului de către sute sau poate chiar mii de tineri, încât o logică elementară ne spune că ar trebui să excludem, cu desăvârşire şi indiferent de riscuri, acest proiect.
Dar, până atunci sau tocmai în acest scop, este bine să remarcăm câteva “detalii”. Cum ar fi, de pildă, faptul că locurile de cult ortodoxe din Istambul sunt apreciate drept suficiente de către Patriarhia noastră. Care s-ar mulţumi, cel mult, nu cu o catedrală, nu cu o biserică, ci cu o simplă capelă. Desigur, raportat la numărul de credincioşi români trăitori acolo. Prin urmare, nu discutăm despre un veritabil schimb, atâta vreme cât noi ne-am oferit să dăm mult prea mult, dar de solicitat, solicităm mult prea puţin. Ar mai fi de remarcat faptul că numărul moscheilor din Bucureşti autorizate şi neautorizate este, în prezent, mai mare decât numărul musulmanilor credincioşi. Şi atunci, întrebarea care se pune este dacă nu care cumva o mare moschee, cea mai mare din această parte a Europei, nu are cumva drept obiectiv tocmai atragerea masivă, eventual prin strămutare sau colonizare, a unui mare de islamişti în capitala României – acţiune interzisă de Constituţia noastră. (Sorin Roșca Stănescu)