Lansarea candidaților PDL de la Sala Polivalentă a prilejuit o ieșire la rampă stranie și, în egală măsură, stupefiantă a (încă) premierului Mihai Răzvan Ungureanu, printr-un discurs cum rar s-a văzut în ultima perioadă în politică. Un discurs neașteptat de prost pentru un personaj înconjurat, probabil, de excelenți specialiști în domeniu. Un discurs schizofrenic, dezlînat, jignitor chiar, derutant pentru pedeliștii și din sală și cu accente de-a dreptul penibile, pe alocuri.

Prima mare întrebare care s-ar pune e de ce a trebuit să rostească un discurs la o reuniune eminamente de partid un premier debarcat, cu statut de tehnocrat, membru declarat al altui partid, și care nu are niciun rol, nici măcar simbolic, în campania pentru locale, căreia îi era dedicat evenimentul. Treacă de la noi, însă…
Ascultînd cu atenție mesajele lui MRU, însă, e greu să-ți stăpînești mirarea.
Mai rar atîta confuzie amestecată vîrtos cu platitudini precum în discursul premierului.
A vorbi despre un guvern de 78 de zile care a făcut ”ce nu au făcut alții în ani” unor lideri ai partidului aflat la guvernare 7 ani din ultimii 8 e un afront direct, pentru că e greu de imaginat că ”performanțele” guvernului MRU erau contrapuse celor ale guvernelor Năstase ori Ciorbea.
”După aproape 3 luni de activitate guvernamentală, am reuşit să facem ce mulţi alţii nu au reuşit să facă în ani, şi am demonstrat că acolo unde există tinereţe, unde există voinţă, unde există competenţă, unde există interes naţional, nimic nu poate să ne stea în cale”.
Nimic, desigur, cu excepția primei moțiuni de cenzură…

Cu adevărat schizofrenică, însă, este partea din discurs unde MRU felicită PDL pentru felul strălucit în care a făcut politică scoțînd țara din criză, apoi decretează, senin, că ”așa nu se mai poate și trebuie făcut altfel de politică”.

”Eu cred că aşa nu se mai poate face politică în această ţară. O altfel de politică înseamnă o politică onestă, înseamnă o politică orientată spre interesul celui mai umil cetăţean al României, dar înseamnă în acelaşi timp o politică în care meritul contează, o politică în care orişice carieră condusă cinstit este îmbrăţişată şi considerată ca reprezentativă pentru România. Politica de dreapta este şi o politică a compasiunii, în egală măsură o politică a meritului.
Şi aveţi de ce să fiţi mândri, pentru că patru ani de merit au însemnat ieşirea României din criză. Staţi cu fruntea sus – este meritul dvs acesta(…)Politica adevărată înseamnă în primul rând onestitate. Aceasta este un altfel de a face politică, şi dumneavoastră aşa ceva trebuie să faceţi: un altfel de a face politică, într-o ţară care are nevoie de un altfel de politică – nu de o politică a compromisului, nu de o politică a însoţirilor ideologice stranii, de o politică în care, cu adevărat, dreapta reprezintă şansa şi cu adevărat şansa este dreapta”.

Asculți și te freci la ochi? Care e ideea coerentă, totuși, din acest talmeș-balmeș năucitor? De ce ar schimba felul în care fac politică cei care au motive ”să stea cu fruntea sus” pentru felul cum au făcut politică?? Și cine e, în acest caz, cel care a făcut politica compromisului de care vorbește MRU?

Alt mesaj ciudat, unul care trebuie să le fi picat tare greu liderilor PDL, este următorul: ”Cu mulţi dintre dumneavoastră am stat de vorbă în aceste zile şi foarte mulţi au venit către mine spunându-mi: „Avem speranţa în tine. Ne punem speranţa în tine”. Vă mulţumesc pentru această învestiţie! Parteneriatul nostru rămâne, în continuare, valabil”.

Într-adevăr, a te prezenta singur, după 78 de zile de guvernare frîntă la primul hop drept marea speranță a PDL e ușor jignitor, am spune, pentru liderii partidului prezenți în sală, unii cu vechime de 22 de ani. Plus că nu e clar despre ce învestiție ar fi vorba, în condițiile în care Ungureanu e, pe mai departe, membru al PNL și nu a suflat o vorbă despre intenția înregimentării în PDL.

Despre colecția de platitudini debitate, nu mai e cazul să comentăm prea mult, doar vom reaminti cîteva: ”Politica adevărată înseamnă generozitate”, ”În vremuri grele, e nevoie de naţiuni puternice”, ”Dacă dumneavoastră sunteţi puternici şi naţiunea este puternică”, ”Această ţară trebuie să se îndrepte spre bine, nu spre rău” etc.

O notă specială, însă, pentru finalul discursului, în care junele MRU a decretat, înflăcărat: ”Staţi cu fruntea sus şi fiţi ungurenii mei!”.

O frază hiper-exaltată, care spune totul despre tipologia personajului, un june imberb trăind drama porumbelului căruia i s-a băgat în cap că a mîncat uliul.
Să le ceri în față să fie ”ungurenii tăi” unor lideri trecuți prin ciur și dîrmon, cu bune și cu rele, cîștigători ai unor bătălii electorale și care au tras pentru partid, în opoziție ori la putere, pe vremea cînd Ungureanu încă își desăvîrșea studiile ori cocheta cu alte formațiuni, iată un gest de supremă sfidare venit din partea unui personaj aproape complet lipsit de background politic. Cel puțin deocamdată.

Una peste alta, nu e clar ce s-a urmărit prin aducerea lui MRU la manifestarea pedelistă de azi, dar e greu de crezut, cu un asemenea discurs, că s-a reușit o apropiere a sa de partid; mai degrabă am paria pe contrariu. (Bogdan Tiberiu Iacob)

P.S.: Am lăsat în afara materialului anecdotica discursului, dar e păcat să nu o punctăm:
”Numele meu este Mihai Răzvan Ungureanu. Este numele pe care l-a purtat bunicul meu, care a murit pe câmpul de război, în al Doilea Război Mondial. Este numele tatălui meu, care şi-a câştigat viaţa muncind cinstit, trezindu-se dimineaţa şi culcându-se la primele ceasuri ale celeilalte dimineţi. Este numele mamei mele. Este numele tatălui mamei mele, care a făcut politică de dreapta”.

Cam mulți Ungureanu pentru o singură familie….