CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Nicolai: ”Sper ca la Bucuresti sa se inteleaga lectia greceasca”

1 comentariu / 2130 vizualizări / 9 iulie 2015

Europarlamentarul ALDE Norica Nicolai relatează, într-o postare pe contul de Facebook, evenimtele petrecute în plenul PE cu prilejul discursului susținut de premierul grec și atrage atenția că România are de învățat din lecția elenă.

”Astăzi am avut ocazia, în cadrul ședinței plenare de la Strasbourg, să particip la cea mai importantă dezbatere a anului din Parlamentul European, și nu mă refer doar la numărul foarte mare de colegi prezenți, ci la substanța discuției. Premierul grec Alexis Tsipras a acceptat să vină în fața Parlamentului European, după întâlnirea de ieri seară de la Bruxelles, alături de președintele Comisiei Europene și al Consiliului. Cei doi, domnii Junker și Tusk, prezenți la dezbatere și profitând de faptul că atenția era îndreptată mai mult către Grecia, au mai anunțat, cu jumătate de gură, o veste proastă pentru coeziunea europeană: respingerea propunerii cu privire la cererile de azil pentru imigranți. S-a convenit că este nevoie de o abordare voluntară, de construcția mai multor facilitați Frontex, iar asta pentru ca nu toate statele membre au fost de acord cu relocarea obligatorie a acestora.
Momentul cel mai așteptat al dezbaterii a fost discuția despre Grecia, iar discursul lui Tsipras, deși așteptat ca fiind al unui politician extremist, deci agresiv, a fost un discurs destul de echilibrat și realist. De altfel, a fost pentru prima oară când liderii europeni au acceptat partajarea răspunderii cu privire la situația Greciei, care nu datează de 5 luni de când guvernul actual este în funcție, ci de ani de zile de când Grecia este condusă prin clientelism politic, corupție, conflicte de interese, populism, de către partide membre ale PPE și S&D. Prea multe sporuri, stimulente (ca de exemplu ridicolul spor de ajuns la timp la birou), prea multe privilegii, exceptarea de taxe pentru marii armatori, pentru biserică, toate acestea i-au adus astăzi pentru a cincea oară în istoria lor, pe greci, în imposibilitatea de plată a datoriilor.
Consider că votul de duminică a fost un vot contra austerității, în condițiile în care Tsipras a insistat pe faptul că banii primiți împrumut, deveniți astăzi datorie enormă, nu au ajuns niciodată la greci, ci la bănci. Un stat care trăiește pe credit, mai devreme sau mai târziu, este un stat pierdut. Nu este vorba doar despre o tragedie greacă, cum simplist preferă unii să o categorisească, ci avem de-a face cu o criză dusă la extrem, care arată de fapt nevoia schimbării unor modele economice și politice care s-au îndepărtat de la legitimitatea primară dată actului politic și administrativ de către cetățean.
Un lucru bun însă este faptul că actualul guvern grec a considerat acest vot ca fiind un mandat de negociere cu UE și nu unul de rupere de construcția europeană. De altfel, este semnificativ faptul că singurul exemplu de conciliere europeană pe care Tsipras l-a menționat a fost acela al acordului de la Londra din 1953 când Germaniei i s-a eliminat 60 la sută din datoria de război. Cred că grecii așteaptă și ei o reducere a datoriei elene și implicit arată cu degetul spre Germania, pe care voalat o consideră responsabilă de deciziile care i-au adus în această situație.
Ca o concluzie personală, aș aduce în atenția dumneavoastră ceea ce spunea Jean Monnet despre construcția europeană, că trebuie să fie un proiect ce se adresează cetățenilor și nu guvernelor. În acest sens evoc jocul politic nu tocmai corect al partidelor europene de-a lungul anilor, dublat de complezența politicienilor greci, prea slabi, care și-au dorit puterea în beneficiul partidelor și al clientelei de partid. Cu alte cuvinte, criza greacă este efectul unei răspunderi colective, în cadrul căreia trebuie recunoscute limitele unei politici europene care a găsit ca unică soluție la datorii austeritatea(…)
Multe dintre realitățile dure ale Greciei de astăzi există și în societatea românească. Sper ca la București să se vadă și să se înțeleagă acest lucru, în mod contrar riscăm ca de la extazul luării țării înapoi să facem repede pasul spre agonia unei țări pierdute” scrie europarlamentarul.

Logo-ADLE-RO

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Un comentariu

  1. alde are 7% din parlamentul european, deci nu conteaza

Scrie un răspuns la alex Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998