Nimeni nu se aștepta ca un partid lansat relativ recent pe scena politică, împotriva căruia se desfășoară nenumărate tentative de marginalizare și chiar de demonizare, să lanseze pentru prima dată în istoria recentă a României proiectul unei academii politice. O academie care să-i pregătească pe viitorii lideri ai acestui partid. De la Partidul Comunist Român, care a întemeiat Academia de Studii Politice „Ștefan Gheorghiu”, unde-și pregătea cadrele de nădejde, niciun alt partid din această țară nu a mai inițiat un asemenea program. În 1990, o tentativă relativ repede abandonată a inițiat PNȚCD. Însă programul de pregătire al „cadrelor” s-a cantonat de fapt la o inițiere a acestora în ceea ce privește prestația lor în campania electorală. Asistăm la un nou fenomen? Și dacă da, cum se explică el?
Coincidența face că această academie politică AUR, care și-a lansat zilele trecute prima platformă, de inițiere, se suprapune într-un mod nefericit cu un uriaș scandal sexual mediatizat practic și de presa pro-AUR și de presa anti-AUR, și de presa neutră. Presupun că este o simplă coincidență, pentru că în caz contrar George Simion ar trebui să fie recunoscut drept un geniu al manipulării, pentru capacitatea sa de a inventa cu promtitudine un eveniment menit să acopere tărăboiul iscat în tabăra de vară a acestui partid.
Să o luăm pe rând. O tânără de 17 ani, care primește în urma unor insistențe acordul mamei, îi însoțește pe activiștii AUR în tabăra de vară, care, așa cum se întâmplă în cazul tuturor partidelor, are și o secțiune de tineret. Minoră fiind, nu are autorizație legală pentru a consuma băuturi alcoolice. Și nicio persoană nu are dreptul de a o servi. Și totuși fata se îmbată. Se face pulbere. Mama acesteia, alertată, nu se precipită, așa cum ar fi normal, să o recupereze. Sună la poliție. Poliția se deplasează la hotel, ajunge în camera pe care aceasta ar fi trebuit să ocupe cu cel puțin încă o colegă, o găsește singură, o legitimează, constată că este minoră, fata mărturisește că e beată criță, oamenii legii o contactează pe mamă, îi relatează ce au aflat, aceasta nu îi roagă să o preia pe tânără în custodie și nici nu decide să facă necesara deplasare pentru a o duce acasă. Până la acest punct, faptele sunt confirmate de toată lumea. Iar necunoscutele, cele câteva pe care le-am semnalat mai sus, devin evidente. După care opinia publică este aruncată într-o ceață din ce în ce mai densă. Fata pretinde că a doua zi s-a lăsat din nou injectată cu alcool, s-a făcut din nou pulbere și bănuiește, fără a exista vreo probă în acest sens, că ar fi fost drogată. Nu știe ce s-a întâmplat pe parcursul nopții. Dar dimineața a constatat că are o hemoragie. Presupune că a fost violată. Și nu de unul, ci de doi bărbați. Nu este clar pe ce se bazează, de vreme ce nu prea își mai amintește ce s-a întâmplat. Se deplasează la un spital, de unde obține un certificat medical constatator. Dar care nu are nicio valoare juridică, nefiind emis de Institutul de Medicină Legală. Presa ostilă AUR se arată șocată și oripiliată de faptul că poliția nu a recurs la reținerea și cercetarea bărbaților incriminați de fată, activiști ai partidului lui Simion, despre care toți cei care îi cunosc, fără excepție, au numai cuvinte de laudă în ceea ce privește conduita anterioară a acestora. În absența unor noi informații, scandalul se rostogolește și se transformă într-o avalanșă, alimentat fiind și de o primă ieșire la rampă a lui George Simion, care, în loc să incrimineze cu mânie proletară faptele, dacă ele s-ar fi petrecut, și să ceară crucificarea celor vinovați, s-a exprimat doar în sensul că la tabăra de vară s-a produs un incident „regretabil”. Și iată că, în timp ce numărul necunoscutelor crește exponențial, iar peste acest scandal adversarii AUR toarnă necontenit benzină, este lansat pentru prima dată în România post-lovitură de stat proiectul unei academii politice create și gestionate de un partid.
O asemenea idee, cât se poate de normală, plutea în aer de 30 de ani. Fără ca nicio formațiune politică să-și asume răspunderea de a o iniția. La această academie politică ar urma, cum este și normal, să aibă acces tinerii aspiranți la statutul de activiști ai acestui partid. În cursurile de ințiere, care vor dura în total opt ore, ar urma ca acestora să li se predea, în mod direct sau online, câteva noțiuni de bază legate de doctrina, de obiectivele formațiunii politice și de modul în care ele ar putea fi implementate. Dar o academie politică presupune și multe alte capitole care ar putea fi deschise și studiate. Un activist politic trebuie să știe cum să se îmbrace și cum să se comporte pentru a nu face de râs partidul pe care-l reprezintă. Treptat, el trebuie să primească și să-și însușească o serie de cunoștințe privind istoria partidelor politice, strategiile adoptate pentru a-și asigura succesul, modul în care trebuie efectuate și interpretate cercetările de piață, cum să fie concepute și lansate cele mai accesibile mesaje adresate alegătorilor, ce obligații morale sau de altă natură are membrul unui partid care se respectă, cum decurg negocierile, cum este elaborat un program politic, cum se fac pașii către un succes electoral. O academie politică este, dacă lucrurile sunt luate în serios, o adevărată școală, extrem de necesară în formarea unor personalități care, în viitor, ar putea reprezenta și servi societatea românească.
Această ințiativă cât se poate de lăudabilă AUR este însă întâmpinată și cu mult scepticism. Și nu întâmplător. Pentru că inițiativa generează o serie întreagă de întrebări. Cum vor fi selectați cursanții? Este suficient ca aceștia să aibă o diplomă de bacalaureat și să plătească o taxă modică? Cum vor fi selectați dascălii academiei politice? Cine vor fi aceștia? Vor fi doar membri AUR sau se va apela la specialiști din toate domeniile, indiferent de orientarea lor politică? Care sunt costurile pe care le are în vedere George Simion pentru ca academia politică să-și atingă obiectivele scontate? Cum va fi ferită academia politică de fel de fel de capcane, inclusiv cele generate de prădători sexuali reali sau imaginari?
Iată câteva provocări – mai sunt și multe altele – pe care le presupune o inițiativă în esența ei pozitivă și benefică.