De cînd am ales să mă retrag definitiv din politică am un avantaj, despre care am mai vorbit și cu alte ocazii și pe care, probabil, îl voi invoca și de aici înainte: acela de a vedea lucrurile mult mai obiectiv, de pe margine, cum se spune…

Iar unul dintre aceste lucruri este o constatare, din păcate, dramatică, despre care nu îmi face niciun fel de plăcere să vorbesc. E vorba de faptul că puterea politică din România confundă tot mai mult legitimitatea de a fi ales cu dreptul de a decide, de a legifera absolut orice și oricînd. În realitate, e o gravă eroare concepția că, odată ales, îți achiziționezi, ca om politic, un statut special, absolutist, divin, care îți permite orice decizie. Legitimitatea conferită de alegeri e o calitate care trebuie construită și confirmată în permanență, prin dialog cu cei din jur, dar, în primul rînd, cu alegătorii. Sunt absolut de acord că o țară nu se poate conduce prin referendumuri, dar nici în condiții de izolare totală, ca să nu spun de sfidare a alegătorilor.

Lumea modernă trăiește, din acest motiv, o contradicție tristă: cetățeanii se ocupă tot mai mult, mai ales în situații de criză, precum cea de acum, strict de propriile probleme, iar politicienii, în loc să facă demersuri pentru a-i atrage în proiecte sociale colective aleg, dimpotrivă, să mizeze pe forță și pe îndepărtarea de problemele celor mulți.

Politicieni de tip Traian Băsescu, spre exemplu, cer alegătorilor putere, tot mai multă putere…Vrea Primăria, apoi Consiliul General, apoi Președinția, apoi Guvernul, apoi un Parlament docil, apoi o societate docilă, o țară întreagă la picioarele lui. Cînd obține ceva din ceea ce solicită, decretează imediat că este Dumnezeu și doar el deține adevărul absolut. Cetățeanul contează strict atît timp cît are ceva de oferit.

Asemenea mentalitate e transmisibilă în jos, către mase, nu degeaba se spune că peștele de la cap se împute. Se știe de milenii că nu se poate interveni la nivel general fără modificări ale mentalității individuale. ”Dacă e să se schimbe lumea, întîi trebuie să mă schimb eu” zice japonezul. La noi, se împămîntenește conceptul invers: întîi să mi se dea, întîi să se schimbe sistemul, și apoi văd eu dacă e cazul să mă schimb sau nu, În mod firesc, e blamabilă asemenea gîndire, dar cum poți da cu piatra cînd exact ăsta e mesajul oferit de primii oameni ai nației: ”Dacă vreți să vă dăm, dați-ne mai întîi voi totul”?

Din nefericire, s-a dovedit că nici măcar atunci cînd Băsescu a primit destul de mult de la alegători nu a oferit nimic la schimb. Și nu e singurul. Astfel, se distruge sistematic respectul pentru autoritate, se accentuează disoluția statului, se favorizează haosul. Locul dialogului deschis, onest, cu cetățenii e luat de ședințe de taină, de închiderea ușilor în nasul presei, de decizii ”la secret”, în numele principiului găunos, comunistoid, ”știm noi mai bine ce trebuie făcut, nu trebuie să știe și poporul”.

În România, totul se secretizează, vertiginos, iar politica dialogului lasă loc politicii pumnului. În viziunea guvernanților, nu mai avem organe de presă, ci trîmbițe înveninate ale mogulilor. Nu mai avem sindicate, ci organizații clădite după model mafiot care se implică, pe bani, în lovituri de stat. Nu mai avem mitinguri de protest, ci atentate la instituțiile democratice ale statului. Nu mai avem societate civilă, ci lingăi plătiți din surse oculte. În fine, nu mai avem opoziție, ci grupuri de interese gata să vîndă țara estului/vestului/oricui e interesat…Repet, toate astea în viziunea guvernanților. Priviți cu atenție la figuri precum premierul Emil Boc, precum ministrul Elena Udrea ori precum Roberta Anastase. Oamenii ăștia nu mai vorbesc ca niște aleși ai poporului, ci precum Moise abia pogorît de pe munte, cu tablele legilor în brațe. Se ascultă cu pioșenie, dar nu se comentează, cam ăsta e mesajul nerostit.

Tarele sistemului se propagă exponențial și pervertesc brumele de conștiințe rămase; cetățeanul de rînd se scîrbește și se închide în sine; societatea românească se închide, și ea, la loc, după două decenii de libertate în care nici nu a apucat să se deschidă cum trebuie. Iar, peste toate, cel mai grav e că viitoarea putere, oricare va fi ea, ar putea nu să o ia de la zero, pe baze normale de această dată, ci să continue exact de unde a lăsat cea actuală. (Dan Ioan Popescu – www.danioanpopescu.ro)