CURS VALUTAR
1 EUR = 4.8393 RON UP | 1 USD = 4.2695 RON UP | 1 GBP = 5.3923 RON DOWN

O explicatie (ne)linistitoare: De ce nu se va inchide prea curind Bucurestiul

13 comentarii / 3818 vizualizări / 12 martie 2020

Zvonul despre iminența închiderii Bucureștiului pe fondul epidemiei de coronavirus a stîrnit panică între cetățeni și nervozitate la vîrful statului, de unde s-au grăbit să curgă dezmințirile. Problema, însă, nu e că Bucureștiul ar trebui sau nu închis în acest moment – nu știm încă dacă e cazul -, ci e aceea că s-ar putea chiar să fie nevoie curînd de asemenea măsură, dar șansele ca ea să fie luată sunt foarte slabe.

Iar explicația e simplă: pentru a carantina Capitala, eventual la pachet cu județul Ilfov, e obligatorie declararea stării de urgență pentru respectiva zonă, conform prevederilor art. 93 din Constituție, care spune că:
”Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia”.

De aici, ar începe imense dureri de cap pentru președinte și pentru guvern.

Asta, pentru că decretul prezidențiale de instituire a stării de asediu sau a stării de urgență trebuie să prevadă următoarele:
a) motivele care au impus instituirea stării;
b) zona în care se instituie;
c) perioada pentru care se instituie;
d) drepturile și libertățile fundamentale al căror exercițiu se restrânge, în limitele prevederilor constituționale și ale art. 4 din prezenta ordonanță de urgență;
e) autoritățile militare și civile desemnate pentru executarea prevederilor decretului și competențele acestora;
f) alte prevederi, dacă se consideră necesare.

Măsurile pe care Iohannis și administrația prezidențială ar fi obligați să le înșire în decret ar trece, practic, răspunderea pentru gestionarea crizei de la mărunta autoritate numită Raed Arafat la însuși șeful statului.

De asemenea, odată instituită starea de urgență pentru București, unele atribuții ale administrației publice centrale și locale ar trece în competența autorităților civile și militare, prevăzute în decretul de instituire a stării de asediu sau de urgență. Responsabili majori ar fi, deci, miniștrii Apărării și Internelor în mod direct, care ar guverna prin ordonanțe militare cu putere de lege.

Din păcate, așa cum am atras atenția de ceva vreme, criza coronavirusului e gestionată în țara noastră ”din burtă”, cum se spune, prin decizii pompieristice fără acoperire legală și, uneori, nici rațională.

Legislația autohtonă pentru situații de crize majore a fost elaborată mereu pe picior, în urma unor evenimente concrete care ne-au prins descoperiți legislativ, precum mineriada din 1999 care a dus la reglementarea stării de urgență, sau atentatele de la Madrid din 2004, care au dus la legislația privind Sistemul național de management al situațiilor de criză.

În 2014, guvernul Ponta a modificat legislația, prin HG și OUG, parcă special pentru medicul Raed Arafat și pentru Gabriel Oprea, prevăzînd în lege, spre exemplu, că președintele Comitetului de urgență este vicepremierul pentru probleme de siguranță națională, dar uitînd că un asemenea post nu se regăsește în toate guvernele. Dovadă că acum singurul vicepremier e Raluca Turcan. Iar interpretarea legii ar putea fi foarte dificilă: fie Raluca Turcan ar trebui să răspundă acum de criza coronavirusului, fie s-ar trece la următorul în ierarhie, ministrul de Interne, care potrivit legii, e vicepreședintele Comitetului de urgență.

Acest Comitet, din care mai fac parte legal mulți alți miniștri, șefii serviciilor secrete ori ai unor autorități importante, ar trebui să gestioneze direct situațiile de criză.

De asemenea, tot guvernul Ponta înființa în cadrul MAI Departamentul pentru situații de urgență – la cîrma căruia era plasat Raed Arafat – structură operațională fără personalitate juridică, cu atribuții de coordonare, cu caracter permanent, la nivel național, a activităților de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență. Coordonarea, însă, e una, luarea de decizii e alta.

Aceeași OUG nr.1/2014 mai stabilea că ”Pentru stabilirea strategiilor și programelor privind prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, Comitetul național pentru situații speciale de urgență, respectiv Comitetul național pentru intemperii și calamități pot solicita consultarea unor experți, specialiști, cadre didactice sau cercetători constituiți în grupuri de suport tehnico-științific(s.n.)”.

La ce asistă în prezent românii?

Președintele și șeful guvernului, ambii constituind puterea executivă în stat, sunt missing in action, ori se ocupă strict de jocuri politice și de anticipate (ieri, Iohannis a adăstat doar 20 de minute la ședința specială de guvern dedicată crizei).
Despre Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență nu prea se aude nimic, cu tot cu miniștrii și serviciile din componență.
Nici despre Departamentul pentru situații de urgență nu se aude nimic.

Asta pentru că deciziile majore le ia în acest moment și le comunică public așa-numitul ”Grup pentru suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt infecțioase pe teritoriul României”, coordonat de Raed Arafat și în care, din cînd în cînd, fac figurație ministrul Sănătății și cel al Internelor. Un grup care acționează în baza unei proceduri stabilite printr-o decizie a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, cu nr.4 din 3 martie 2020, decizie pe care, fie-ne iertată incompetența gazetărească, nu am reușit cu niciun chip să o găsim și studiem. La fel cum nu am reușit să găsim nici hotărîrea din 2017 care reglementează componența acestui Grup.

În fapt, asistăm la o halucinantă pasare a răspunderii de sus în jos, din treaptă în treaptă, pînă la nivelul la care e total neclar cine e responsabil de un eventual dezastru și ce suport legislativ au măsurile anunțate.
Nu e clar pentru români dacă anunțurile grupului lui Arafat sunt decizii ori propuneri, nu e clar cine ar trebui să le aprobe și, mai grav, măsurile anunțate nu sunt transpuse în indicații clare ale autorităților publice către companiile de stat (de cele private nici nu mai vorbim), pentru ca acestea să știe exact ce au de făcut.

Se vede cu ochiul liber că figurile politice de vîrf, președinte, prim-ministru, vicepremier șamd nu vor să se amestece în criza coronavirusului, pentru că nu știu, nu pot și nici nu au chef, iar teama de consecințe nefaste e imensă.
Dacă lucrurile merg prost, se va da vina pe impiegatul mărunt de la CFR, alias acarul Păun-Arafat.
Dacă merg bine, înaltele figuri se vor alipi din mers marșului spre podium.

Deocamdată, ele nu merg deloc bine.
Așa că Iohannis, Orban și Turcan se țin deoparte.

Iar starea de urgență, națională sau la nivelul capitalei – implicit carantinarea Bucureștiului -, nu se va declara prea curînd tocmai din acest motiv.
În plus, mai există un risc pentru președinte și premier: acela ca parlamentul, care trebuie să aprobe decizia în maxim cinci zile, să opereze modificări la nivelul măsurilor luate de președinte, ceea ce ar însemna o palmă imensă pe obrazul iohannist.

Iată de ce e de așteptat ca o bună perioadă de aici încolo să se meargă pe gestionarea crizei în stil mioritic, fără cadru legal, fără responsabili de prim rang implicați și pe bază de măsuri care pot fi lesne de dat peste cap în orice instanță.

Practic, se repetă oarecum situația din decembrie 1989, cînd România s-a trezit guvernată de un Consiliu al FSN, un premier și un președinte veniți, teoretic, de niciunde și fără niciun temei legal. Desigur, a fost o situație cu totul excepțională, dar uite că 30 de ani mai tîrziu încă se anchetează de către procurori rolul jucat de anumite figuri în criza de atunci. În decembrie 1989, Ion Iliescu trecea drept salvatorul nației, azi e judecat pentru crime împotriva umanității.

În cazul epidemiei de coronavirus, nici nu va fi nevoie să dureze atît; cînd lucrurile se vor fi liniștit, s-ar putea ajunge la concluzii profund neliniștitoare pentru cei care ar trebui în mod firesc să gestioneze actuala criză.
Așa că fuga de răspundere e la această oră sportul național.
Iar cînd marile autorități fug de răspundere, decontul principal revine cetățenilor. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

13 Comentarii

  1. Vreme trece, vreme vine …
    Nu spera și nu ai teamă,
    Ce e val ca valul trece

    Numai prostia se incapataneaza sa ramana. Picatura ce lipeste …

    • Asta vă învață la SRI? Totul trece cu niște ignore? Tu vorbești despre prostie, neterminatule!?!

  2. Cum mai spuneam, pericolul ce-l paște pe dl. Arafat e acela că, deși acum toți factorii
    responsabili ”de drept” se țin (din prudență și din incompetență) în plan secund, lăsând,
    practic, tot greul pe un Secretar de Stat – capabil, inimos și cu o bună și meritată reputație,
    mai încolo, în mod sigur vor ”scoate capul”, se vor bate cu pumnul în piept și… va fi așa:
    – Tot ce a fost bine, e datorită lor, iar tot ce nu… Arafat !!!
    Și ar fi păcat…

    • Ar fi pacat? Dimpotriva, pacat ar fi sa-l tina acolo degeaba

      • Rămâne sesiunea de plantat copăcei a retardatului statului pe când diasporenii penetrau granițele mințind în documente. Pe aia n-o șterge nimeni, prostovan securist ce ești!

  3. „pericolul ce-l paște pe dl. Arafat e acela că …”

    Va spun eu ce-l paste. Il paste ca iese la iveala combustibilul care l-a propulsat pe Arafat dintr-un student strain, umil in ditamai secretosul de stat. Mi-a zis mie un ciripoi, ca odata, demult nu se exista niciun student arab care sa fie lenes la dat note scrise cui trebuiau sa fie date si care veghea.

    • Îți spun eu ce-l paște pe Arafat, decredibilizarea oricărui căcat securist care va mai îndrăzni să facă alegații despre el.

      • Parpanghele, vezi ca scrii cam illegal, din punct de vedere legal, vous savez?

        • Rata de mortalitate se va situa peste 6% în China cu tot cu amenințările unui securist prost.

          Penal este să plantezi copăcei cu 3 zile înainte de pandemia globală ca și cum te-ar durea în pulă de toată nația.

        • Cum e, zdreanță securistă, ce urmează să spui tu despre Arafat?

          Ce îl paște pe Arafat?

          Este Arafat ca Iohannis, un malac imbecil?
          Este Arafat ca Cîțu?

          Ce văd oamenii, gunoiule?

        • Gata, am aflat cine era marele deranjat de Arafat. Este vorba despre întâiul securist al patriei, zdreanța bețivă Traian Băsescu.

        • „Vorbeam de fake news, de stiri false, si nu este o zi sa nu vedem astfel de tentative care incearca sa duca la discreditarea si decredibilizarea celor care incearca din rasputeri sa faca ceva intr-o situatie fara precedent.
          Ieri era din nou randul subsemnatului.
          Jurnalistii domnului Tolontan au lansat o stire pompoasa conform careia eu as fi vrut sa inchid gura presei prin decretul prezindetial de declarare a starii de urgenta.
          Nu stiu care sunt sursele acestei publicatii, insa eu am cel putin 10 martori care au lucrat noapte trecuta pe nota de fundamentare a decretului si care stiu cu totii ca ce afirma Libertatea este o minciune. Nici macar nu au binevoit sa verifice cele afirmate de asa zisa “sursa”. Pe de alta parte eu nu am ce ascunde de presa si chiar avem nevoie de mass media sa colaboreze cu noi la transmiterea mesajelor catre populatia.
          Va trebui sa facem abstractie in aceasta perioada grea de unele publicatii care continua pe linia denigrarii si a minciunilor lansate in spatiul public, fara a fi confirmate, cum ar fi cea care a publicat aceasta stire falsa.” Raed Arafat

  4. Kakaya votarea, Balsoya surpriznaya. Citu ala micu nu mai vrea la gradi? Of Of Of si noi veniram buluceala mare sa votam ca patriotii ca sa treaca tara peste coroana

Scrie un răspuns la Adevăratul Franklin E Tot Prost Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *