Înaintea actualei sesiuni, liderii PDL și-au anunțat ambițioase intenții de legiferare, de la revizuirea Constituției ori Codul de procedură civil, pînă la legea privind colaborarea între Guvern şi Parlament pe afaceri europene etc. Ar mai fi pe listă, anul acesta, reorganizarea administrativă a țării, legea sănătății și altele importante, numai că există un mic impediment: legislativul român are probleme severe, îmbolnăvit de greva opoziției, iar alegerile locale l-ar putea face să sucombe de-a dreptul.

Datele concrete: în 2008, la alegerile locale, un număr de 72 de parlamentari (plus cîțiva europarlamentari) au decis să candideze pentru diverse posturi, semn că, încă de atunci, administrația locală începea să devină mai tentantă decît cea de la București. Nu avem niciun motiv să credem că anul acesta va fi altfel, avem, în schimb, destul ca să credem pe dos. Anume că înghesuiala va fi mult mai mare, mai ales în condițiile în care PDL rămîne același partid cu probleme de resurse umane (doar 80.000 de membri, după recensămîntul de partid de acum cîteva luni, pentru locale fiind nevoie de cca.45.000 de candidați), parlamentul se va reduce cu cca.60 de locuri din cauza scăderii populației, UNPR e în criză și mai mare de oameni decît democrat-liberalii șamd. Pînă și în UDMR sunt mulți aleși îngrijorați că partidul lui Tokes i-ar putea lăsa în afara parlamentului, în toamnă.
În plus, pe listele PDL vor trebui înghesuiți, în toamnă, și actualii miniștri, pentru că altfel ar fi un vot de blam indirect dat guvernului MRU. Mulți membri ai vechii gărzi din PDL nu mai au, pe de altă parte, garanția că partidul îi mai trimite în parlament, din toamnă, după recentele schimbări de garnituri la nivelul guvernului, astfel că localele ar fi ultimul glonț. Chiar și Emil Boc ar putea prefera primăria Clujului unui loc de deputat.

E posibil ca, ținînd cont de motivele de mai sus, numărul parlamentarilor care vor candida la locale să depășească suta.

Asta înseamnă că lunile mai-iunie, dedicate campaniei și alegerilor vor fi moarte pentru legislativ, dat fiind că și bătălia de la locale va fi la fel de teribilă ca cea din toamnă. Niciunui parlamentar candidat local nu îi va ma sta capul la votarea legilor în perioada amintită. Această situație se va suprapune grevei opoziției și va conduce, probabil, la niște săli prin care va fluiera vîntul în Casa Poporului.

Numai că lucrurile se pot complica și mai rău.

În 2008, 12 parlamentari au cîștigat la locale și au demisionat din parlament, dar locul lor a fost luat imediat de supleanți, pentru că în 2004 se votase în sistem listă. Gaura din parlament nu s-a văzut nicio clipă.
Acum, însă, cei care vor cîștiga la locale vor lăsa locul gol în parlament pînă în noiembrie, pentru că e de la sine înțeles că nu se mai pot organiza alegeri parțiale pentru 3-4 luni rămase. Legislativul ar putea rămîne fără 15-20 de oameni dintr-un foc.
Această situație în premieră absolută amenință să dinamiteze și sesiunea de toamnă și să facă imposibilă adoptarea unor legi majore.

Una peste alta, coaliția de guvernare ar mai avea doar lunile martie și aprilie la dispoziție pentru a legifera ce se mai poate. Marea victimă a scenariului descris mai sus ar fi, însă, tocmai guvernul Ungureanu, pentru că blocajul din parlament îl va împinge spre clasicele ordonanțe de urgență, ori chiar asumări de răspundere, deși exact acest lucru a anunțat noul premier că nu îl dorește.
Alternativa ar fi abandonarea oricăror proiecte legislative majore pînă anul viitor, cînd se va termina cu bîlciul alegerilor, dar pentru România asta ar putea însemna foarte mulți timpi morți într-un an greu de criză, un lux pe care nu se știe dacă ni-l permitem.

Desigur, o soluție ar fi și deblocarea dialogului cu opoziția, terminarea grevei și căderea de acord pe anumite proiecte importante de legi. La cum se prezintă lucrurile, însă, în acest moment, e greu fie și de imaginat așa ceva. (Bogdan Tiberiu Iacob)