În eventualitatea în care, Direcția Națională Anticorupție încearcă marea cu degetul, adică să devină independentă de Traian Băsescu, nu ar fi rău deloc să-și amintească despre faimosul Viktor Bout. Și despre „afacerea Ţigareta II”. Și despre altele. În care, cel mai faimos traficant de arme al lumii moderne, „parcat”, în prezent, într-o închisoare din Statele Unite ale Americii, a colaborat, cu cine credeți? Cu distinsul domn Traian Băsescu.
Studiourile de la Hollywood nu au stat degeaba. Descoperind, cu sprijinul CIA, cât de faimos este traficantul rus de arme, au turnat un film de succes, cu titlul „Regele armelor”, în care rolul acestuia a fost jucat, de nimeni altul decât, de Nicolas Cage. Când va devenit publică legătură dintre un președinte al statului român – mă rog, ex-președinte – și Viktor Bout probabil că lumea filmului din Los Angeles nu va rămâne insensibilă. Și va fi loc pentru o bună investiție.
Țigareta II nu a fost Ţigareta II. Din păcate, opinia publică din România trăiește încă acest fals grosolan, care a fost întreținut, până la un punct, chiar de către procurori și de către justiție. În spatele operațiunii „Ţigareta II”, care s-a desfășurat pe aeroportul militar Otopeni, fix în perioada în care portofoliul Ministerului Transporturilor a fost deținut de Traian Băsescu, a existat, de fapt, un trafic de arme. Arme care au tranzitat pe teritoriul României, plimbate fiind pe aeroportul militar Otopeni, și a căror destinație finală a fost o țara africană, unde exista un război civil. Și asta s-a întâmplă prin încălcarea grosolană a embargoului Naţiunilor Unite. Autorul traficului de arme este Viktor Bout. Acesta a fost ofițer de informații GRU – serviciul secret al armatei sovietice – și, în perioada respectivă, a îndeplinit diferite misiuni legate tot de traficul de arme, dirijat de Moscova, în beneficiul așa-ziselor mișcări naționale antiimperialiste și anticolonialiste. Acoperirea lui Viktor Bout a fost aceea de șef al reprezentanței la Anvers, a unei societăți similare cu Navrom-ul românesc. Sediul din Anvers al reprezentanței lui Viktor Bout a fost, practic, lipit de sediul reprezentanței Navrom, al cărei șef era, nimeni altul decât, Traian Băsescu.
De ce s-a întâmpla la Anvers și nu în altă parte? De ce tocmai acolo s-au pupat cei doi ofițeri acoperiți și nu în altă parte? Din simplul motiv că, Anvers a fost și mai este încă o placă turnantă a traficului de arme și de diamante.
Ei bine, această relație veche a fost valorificată și după ce imperiul sovietic s-a destrămat, iar România a trecut, așa cum a trecut, peste evenimentele din decembrie 1989. Deci, erau, în primul și în primul rând, arme și, abia în al doilea rând, țigări, în așa-zisa „afacere Ţigareta II”. Viktor Bout s-a adaptat vremurilor noi, dobândind, cu sprijinul serviciilor secrete, o flotilă de avioane de transport, cu ajutorul căreia, traficul de arme în zone supuse embargoului a continuat, mulți ani, bine mersi. Că Viktor Bout s-a aflat, până de curând, pe ştatele de plată ale serviciului secret al Moscovei, o dovedești faptul extrem de semnificativ că, după ce, inițial, el a fost arestat în Thailanda și urma să fie predat autorităților din Statele Unite – unde, în final, a și ajuns – de mai multe ori, Vladimir Putin, președintele Federației Ruse, a intervenit pe lângă autoritățile din Bangkok pentru a obține repatrierea lui Viktor Bout.
Ar fi interesant dacă procurorii de la București ar dori, cu adevărat, să afle adevărul, să redeschidă dosarul „Ţigareta II”. Și să vadă cum a ascuns Traian Băsescu probele. Pentru a-l acoperi, din calitatea sa de ministru al Transporturilor, pe vechiul său tovarăș, Viktor Bout. Și cum, în această operațiune de acoperire, a fost implicat un colaborator al lui Băsescu, Gigel Bratiloveanu care, și el, în respectiva perioadă, își făcea veacul la Otopeni, în calitate de înalt funcționar al aeroportului militar. Și a naibii coincidență! Același domn Bratiloveanu a fost numit de Traian Băsescu în calitate de consul economic la Ambasada României la Moscova. Și astfel, mulți ani mai târziu, Viktor Bout a putut fi avertizat că, într-o cooperare româno-americană, se punea la cale prinderea lui în flagrant, într-o operațiune de trafic de arme, executată în România. Așa a fugit Viktor Bout în Thailanda. Unde, totuși, a putut fi arestat și, apoi, extrădat în Statele Unite ale Americii.
Eu cred că acest senzaţional film merită, nu numai cercetat, ci și turnat la Hollywood. Dacă nu cumva, la Direcţia Naţională Anticorupţie. (Sorin Rosca Stanescu)