În urmă cu vreun an, existau voci autoritare de analiști și politicieni care profețeau că PDL va reuși să înfrîngă la urne chiar și criza, iar opoziția nu are nicio șansă. Azi, PDL nu doar că nu îndreptățește optimismul respectiv, dar pare decis să repete pas cu pas traseul PNȚCD din 2000, care a dus partidul la lada de rebuturi a politicii.

O primă mare umilință pentru PDL: partidul e primul de guvernămînt care nu reușește nici măcar să își ducă mandatul la capăt și e înlocuit de opoziție cu șase luni înaintea alegerilor. Pe deasupra, e părăsit zilnic de nume sonore mai rău decît vechile corăbii de șobolani. Disoluția e cvasiextinsă, iar situația disperată cere măsuri rapide și ferme. În politică, niciodată nu e prea tîrziu să faci ceea ce trebuie; chiar dacă ajunge în opoziție, PDL poate și trebuie să arate lumii că a fost un partid autentic, nu o grupare de oportuniști. Scena politică are nevoie de democrat-liberali, natura are oroare de vid chiar și în acest domeniu.

Ce constatăm, în locul lucidității de care au nevoie acum portocaliii?

Un peisaj dezolant-caricatural. Udrea anunță un dor rapid al electoratului după foștii guvernanți, Macovei contabilizează din dulcele tîrg bruxellez incompatibilii guvernului Ponta, TRU s-a apucat iar de fotbal, că politica i-a ieșit pe nas, Lăzăroiu nu se resemnează cu titlul de cel mai penibil profet politic din istorie și tot încearcă…. MRU se laudă că a făcut în 78 de zile ce nu au făcut alții în doi ani. Desigur, îi vine greu să observe că la rostirea acestor vorbe apăsate, membrii guvernului său nici măcar nu i-au fost alături în totalitate, necum să fie de acord cu ”performanța„ lui.
Principala preocupare a pedeliștilor e acum bestia de Dan Voiculescu și modul cum se pregătește să siluiască el România din toate pozițiile.

În fapt, marea problemă a PDL e că stă cocoțat pe gard precum babele de la Poplaca, cu gîndul la cine mai trece pe uliță, în loc să vadă de ciorba proprie.
Cei înzestrați cu nițică memorie îți amintesc că nu altfel a procedat PNȚCD în 2000, mai înaintea dispariției definitive.
După prăbușirea în sondaje, în primăvară, în urma dezastrului FNI și al cutremurelor din sistemul bancar, PNȚCD, ca primă voce în interiorul CDR, avea nevoie de luciditate, pragmatism și înțelepciune pentru a îndrepta cît se poate lucrurile. În locul lor, a declanșat panică, isterie, răfuieli interne și atacuri sterile.
Înaintea localelor, în partid s-a pus problema înlocuirii logice a conducerii, dar s-a ales varianta batistei pe țambal. După rezultatul prost, spaima a fost atît de mare încît partidele CDR au început să-și caute drumuri proprii. Răstimp, președintele Ion Diaconescu anunța, senin, după o numărătoare a la Anastase, că CDR a cîștigat alegerile. După ce i s-a explicat cum stă treaba, tot el declara: "Conducerea PNȚCD este responsabilă, dar nu-și asumă nici o vinovăție". Radu Sîrbu descoperea că armata, biserica și SRI sunt de vină pentru eșec, pentru că ”sunt împotriva noastră”.

Parlamentarii partidului zburau spre toate zările, dezvăluind că li se cer sume de pînă la 700 de milioane de lei pentru a rămîne pe liste. Explicația ”reală” o avea Ion Diaconescu: "Lichelele nemulțumite, cohorte întregi de lichele au părăsit PNȚCD pentru că nu au mai găsit loc pe liste, pentru că sondajele ne sunt nefavorabile. Dacă cineva i-ar fi adunat într-un partid, ar fi făcut pragul electoral, cu Partidul Lichelelor". Nici Boc nu ar zice-o azi mai bine…

Altă trăsnaie: ideea promovării pe listele parlamentare a înalților ierarhi bisericești, respinsă categoric de BOR.
Peste toate, omniprezente, declarațiile țărăniștilor că s-a ajuns unde s-a ajuns doar pentru că partidul s-a sacrificat la guvernare pentru țară și că într-o zi, românii vor înțelege și le vor fi recunoscători. ”Cred că românii vor avea nevoie de noi în scurt timp și trebuie să fim pregătiți” spunea cederistul Varujan Vosganian.

Au trecut de atunci 12 ani lipsiți de recunoștință, dar poate s-a luat în calcul o perioadă ceva mai lungă de dezmeticire.
În vară, PNȚCD s-a trezit abandonat de Emil Constantinescu, la fel ca PDL, azi, de Traian Băsescu. Un abandon în forme diferite, dar nu mai puțin dureros.

Ca și PDL azi, CDR lua în calcul renunțarea la nume, pentru a păcăli alegătorii, iar varianta candidaturii PNȚCD sub nume propriu era respinsă cu desăvîrșire.
În ziua alegerilor parlamentare, Ion Diaconescu declara că speră să nu ia mai mult de 20%, ”altfel ne acuză ăștia că am furat alegerile”. Nu a luat nici 20, nici 15, nici 10, ci sub pragul electoral necesar.
Printre primele declarații după înfrîngere, liderul țărănist anunța continuarea luptei contra comuniștilor.
Exact cum azi, pedeliștii continuă lupta cu ”Felix securistul”.
În campanie, țărăniștii au descoperit alta: pedeseriștii se pregăteau să îi lichideze fizic, pe bază de asasinate, iar ”preludiul” era un clip electoral în care Radu Sîrbu era luat în vizorul unei arme automate. Scandal, proteste, isterie mediatică…Vă sună cunoscut?

După eșecul în alegeri, s-a trecut, în fine, la măsuri radicale de reformare a partidului. Era prea tîrziu, însă. La fel cum prea tîrziu s-ar putea să fie, curînd, și pentru PDL. (Bogdan Tiberiu Iacob)