Asistăm la cel mai mare exod de populație din istoria ultimului secol. În final, poate fi vorba de sute de mii, dacă nu cumva de milioane de oameni care, după dezastrul și haosul creat de faimoasa „primăvară arabă”, fug din țările lor către Europa Occidentală. Deși cei mai mulți sunt de religie musulmană, ei nu aleg să se îndrepte către statele arabe extrem de bogate, din Orient. Ruta balcanică este una dintre opțiuni. Și, din această perspectivă, tsunami va lovi și România. Ce facem?
Este bine că, pentru a răspunde acestei întrebări, a fost întrunit Consiliul Suprem de Apărare al Țării. Iar acolo trebuie să se dea un răspuns clar la această întrebare cheie. Un răspuns care trebuie comunicat, de îndată, partenerilor noştri euroatlantici și, în primul rând, cetățenilor României. Nu știu ce vor hotărî mai marii acestui stat. În schimb știu ce ar trebui să hotărască, în măsura în care sunt, cu adevărat, bărbaţi politici. Și patrioți. Și în măsura în care înțeleg să respecte Legea fundamentală a României.
În Constituția României, la articolul 3 alineat 4, se precizează: ”Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populații străine”. Acest articol al Legii fundamentale nu poate fi, sub nicio formă, de către nimeni, încălcat. Nici măcar de către președintele României. Și, cu atât mai puțin, el nu poate fi încălcat sub presiune externe. Cum ar fi, de pildă, presiunea exercitată de mai marii UE, pentru ca România să devină unul dintre statele gazdă ale acestui exod de populație.
Dar dincolo de Legea fundamentală, care trebuie respectată, dincolo de faptul că încălcarea ei va atrage, mai devreme sau mai târziu, nu numai consecințe grave asupra siguranței naționale a României, ci și pedepse extrem de grele pentru făptași – fie aceștia și membrii actuali al CSAT – există și un alt motiv care ar trebui să ne determine să fim fermi și să refuzăm primirea refugiaților. Și asta cu toată compasiunea pe care este firesc să o avem față de aceste populaţii de oameni care și-au luat lumea în cap pentru că, în urma „primăverii arabe”, pe care nu ei au declanșat-o, viața a devenit imposibilă în țările lor. Acest motiv rezidă în poziție geostrategică a României. Suntem unul dintre statele de frontieră UE. Și NATO. Iar dincolo de granița noastră estică este, în plină desfășurare, un război sângeros. Și dincolo de acest război, planează, insistent, asupra României o amenințare și mai mare. Cea lansată, cât se poate de oficial și insistent, de către mai marii Federației Ruse. Am acceptat să devenim un stat santinelă. Am acceptăm să ne militarizam. E adevărat, într-un mod nu foarte transparent. Acceptăm până și un deficit de democrație. Toate, jertfe depuse pe altarul siguranței naționale și siguranței UE și NATO. În plus, suntem unul dintre cele mai sărace state ale Europei. Cu un PIB, pe cap de locuitor, extrem de scăzut. Cu venituri ale cetățenilor dintre cele mai mici. Din niciuna din perspectivele de mai sus, România nu-și poate permite luxul și nici nu-și poate asuma riscul de a loca mii de familii de refugiați, între care, cu certitudine, Statul Islamic își va infiltra suficienți teroriști, pentru a constitui un veritabil pericol la adresa siguranței naționale.
Prin urmare, conducătorii români au datoria să stea, nu în poziție de drepți, ci, cu adevărat drepți în fața reprezentanților altor state din Uniunea Europeană și să refuze ferm încălcarea Constituției și punerea în pericol a interesului național românesc.
Nu merg atât de departe încât să le sugerez să utilizeze mijloace de mână forțe cu sunt cele puse în aplicare, deja, de Ungaria sau argumente precum cele lansate de oficialii statului ceh conform cărora, la situații extreme trebuie aplicate soluții extreme.
Spre că o dată cu plecarea de la Cotroceni a lui Traian Băsescu, perioada iresponsabilităților majore, în plan politic, s-a încheiat. Spre că, nici măcar la nivel de tentativă, să nu se repete ceea ce Traian Băsescu a încercat în urmă cu un an. Când a acceptat ca 3000-4000 de teroriști iranieni să fie găzduiți într-o tabără de refugiați, care urma să fie amenajată lângă Craiova. Cine erau aceștia? La origine, în urmă cu zeci de ani, au existat câteva mii de familii de dizidenți iranieni care, neacceptând Statul Islamic, s-au dus în tabăra inamicului, respectiv, în Irakul lui Saddam Hussein. Acolo li s-a amenajat, lângă granița cu Iranul, o uriașă tabără, în care au fost, nu numai adăpostiţi și hrăniți, ci și instruiți pentru acțiuni teroriste și înarmați până în dinți, fiind dotați inclusiv cu tancuri. După căderea regimului Saddam Hussein, după ce Statele Unite au încercat, fără vreun rezultat, să aducă democrația de tip occidental în Irak și în perspectiva acordului cu Iranul, această a doua generație de teroriști iranieni, care, între timp, a ajuns la un efectiv de douăzeci de mii de persoane, devenea incomodă și periculoasă. Ca atare, s-a luat decizia să fie scoși de acolo. Dar unde? Și atunci, Statele Unite au încercat să identifice câțiva aliați capabili să-și ia pe umeri o asemenea povară. Iar Traian Băsescu a sărit primul în picioare, oferindu-se să înghită, în numele României, un hap otrăvit, care însemna ceva între 3000-4000 de teroriști. Oameni care nu știu să facă nimic altceva decât să ucidă. Pe ultima sută de metri, chit că va recunoaşte, chit că nu va recunoaşte acest lucru – pentru că a avut și vreo doi funcţionari complici, probabil oameni ai SIE – Ministerul Român de Externe și premierul Victor Ponta au reușit să evite o asemenea capcană.
Am dat exemplul de mai sus pentru a mă face mai bine înțeles. Nu este de glumă. Omenirea pare că fierbe. Este posibil să urmeze un război regional sau global. Pur și simplu, nu ne putem permite, în situația în care ne aflăm, să punem și mai mult în pericol această țară.
În altă ordine de idei, cred că, în loc să încerce să scape de presiune, distribuind aceste populații în statele periferice ale Uniunii Europene, deși refugiații încearcă să ajungă în statele prospere, mai marii Uniunii Europene și, în principal, reprezentanții Germaniei și Franței ar trebui să recurgă la o cu totul și cu totul altă soluție decât primirea și „raţionalizarea” exodului de populație. Și anume, dirijarea ei, fie și forțată, în alte direcții. Cum ar fi, de pildă, statele arabe bogate. Ar trebui să ne apărăm continentul ca și când are loc o invazie. Eu nu cred că cetățenii Europei sunt vinovați pentru politicile mizerabile pe care mai marii lumii le-au desfășurat în statele de origine ale refugiaților, până când s-a ajuns în situația ca milioane de nenorociți, de oameni disperați să încerce, cu orice risc, să-și părăsească țările de origine. (Sorin Rosca Stanescu)