Peste doar trei săptămîni se va produce, indiferent de situație, un seism major în politica românească, singura întrebare care rămîne fiind pe cine va zgudui dramatic acesta: așa numita republică a procurorilor, cum a ajuns să fie numit regimul Kovesi-Coldea din justiție, ori partidul de guvernămînt?
În orice caz, una dintre părți va sîngera abundent.

Pe 22 aprilie va avea loc punctul final într-unul dintre marile procese ale momentului, e vorba de scandalul fraudării referendumului din 2012.
Un proces care, indiferent de verdict, va genera un scandal de mari proporții.
Dacă Liviu Dragnea, piesa cea mai grea implicată în proces, va fi condamnat, fie și un an cu suspendare, atunci, conform noii rezoluții a integrității adoptate la Consiliul Național al PSD, el își va pierde funcțiile din partid, începînd cu cea de președinte executiv, va fi automat suspendat din partid chiar dacă sentința nu va fi definitivă și, evident, va părăsi și guvernul Ponta, unde deține calitatea de vicepremier, dar și de ministru al Dezvoltării Regionale, instrumentul principal de control asupra baronilor locali.

Lichidarea politică a lui Dragnea ar fi, probabil, începutul sfîrșitului unei epoci în care puterea în PSD a trecut din mîinile centrului în cele ale greilor locali, actualul vicepremier fiind portavocea acestora, de unde și sursa influenței lui.

O epocă ce a început după eșecul lui Năstase la prezidențiale, în 2004, și după înlocuirea sa cu Geoană la șefia partidului, ceea ce înseamnă un deceniu bătut pe muchie.
E evident, de mai multă vreme, efortul care se face în anumite zone ale PSD de a se reveni la formula în care puterea aparține centrului, de la propunerea reducerii atribuțiilor șefilor de CJ pînă la modificarea legii alegerilor locale, care readuce desemnarea acestora în puterea consilierilor județeni și nu a electoratului. În plus, revenirea la votul pe liste la parlamentare va contribui, și ea, la reversarea procesului sus-pomenit.

Dragnea este simbolul acestei epoci, poziție obținută cu ajutorul unei lovituri de palat favorizate de soartă. Ne referim, desigur, la debarcarea ”incidentală” a fostului tătuc al baronilor, Octav Cozmîncă, la congresul din 2005, profitîndu-se de moartea soției acestuia, care l-a blocat exact în ziua reuniunii.
Locul lăsat liber de Cozmîncă a fost ocupat, încet, dar sigur, de Liviu Dragnea, iar influența pe lîngă baroni i-a asigurat, pe cale de consecință, ascensiunea în partid și guvern.

E de-a dreptul greu de imaginat PSD fără Liviu Dragnea. Și totuși, în trei săptămîni, el ar putea fi istorie.

Dacă, dimpotrivă, Dragnea e achitat, seismul va fi în DNA. Procesul fraudării referendumului nu e unul simplu, ci cu valoare de simbol. Ideea că alegerile din România nu sunt nici pe departe libere a prins tot mai mult, din păcate, de-a lungul anilor, alimentată de prea numeroase evenimente neortodoxe.

De la împărțirea pomenilor de campanie la turismul electoral, de la votul multiplu la enigma listelor cu veșnicii 18 milioane de alegători, de la scandalurile din jurul softurilor la cele privind SMS-urile de campanie, de la disputele privind urnele mobile la cele privind votul din diaspora, toate au contribuit la pierderea încrederii în corectitudinea votului. Implicit, a apărut absenteismul masiv în alegeri.

Pentru toate aceste fapte concrete, de netăgăduit, semnalate de presă, politicienii înșiși, observatorii externi șamd, nimeni nu prea a dat socoteală temeinic. Nici chiar după marele scandal al voturilor așa-zis fraudate în decembrie 2004, cînd Băsescu și ai săi erau gata să iasă în stradă dacă nu li se acorda victoria.
Cum se știe, exact cel care a cerut ancheta, ca și candidat frustrat, a fost cel care a și stopat-o, ca președinte, adîncind misterul.

Dosarul referendumului fraudat are ingrediente explozive, care au ținut afișul mult timp. E greu să uiți spectacolul țăranilor puși de procurorii descinși la țară să jure pe Biblie că nu au fraudat votul, ori cărați cu autocarele, în plină campanie prezidențială, spre a fi interogați la București.
Liviu Dragnea este acuzat că ar fi pus la punct un sistem naţional de influenţă prin care ar fi fraudat votul cu scopul de a obţine o prezenţă la vot de minimum 60%, care ar fi însemnat validarea scrutinului şi demiterea lui Traian Băsescu. El s-ar fi folosit de 10 metode diferite, printre care falsificarea de semnături, turismul electoral şi votul multiplu și care ar fi implicat peste 14.000 de persoane, ca executante ale ordinelor acestuia. Demiterea frauduloasă a președintelui este, categoric, o lovitură de stat.

Acuzații grave, extrem de grave!

Dacă justiția le face praf, peste trei săptămîni, și arată că nu există probe care să le susțină, iar Dragnea e achitat, cineva, undeva, la vîrful parchetelor, va trebui să dea socoteală. (Bogdan Tiberiu Iacob)