O știre oarecum comică apărută ieri la noi ar putea duce spre un mare semn de întrebare privind locul și rolul armatei române în ecuația euroatlantică. Un rol care să amintească de celebra glumă despre coproducțiile cinematografice comunisto-capitaliste: actorii lor și caii noștri.

A avut loc azi, astfel, plecarea în SUA a unei echipe formate din 15 specialiști din MApN, pentru a oferi sprijin autorităților statului Alabama, în contextul măsurilor de combatere a epidemiei de COVID-19. La plecare, românii au fost petrecuți de însuși premierul Ludovic Orban, iar ambasadorul american la București, Adrian Zuckerman, singurul fără mască, a ținut un speech entuziast despre viitorul minunat al relației strategice româno-americane, dar asta numai dacă reușim să ținem rușii și chinezii deoparte.

Informațiile, inclusiv din discursurile rostite la ușa avionului, sunt ușor confuze: ba românii merg în Alabama să ajute la combaterea Covid, ba să fie instruiți de americani despre cum trebuie procedat.
Scena amintește de poantele lui Doru Octavian Dumitru, care spunea în 1990 că poporul român îl ajută pe cel american greu încercat schimbînd un dolar de al lor cu 300 de lei de ai noștri.

Partea și mai nostimă e că ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, și alți oficiali, vorbesc despre o relație militară extrem de strînsă între România și statul Alabama, veche de vreun sfert de secol.
Iar cireașa de pe tort e că la o verificare sumară, lucrurile se confirmă spectaculos.
Mai precis, de un sfert de secol încoace, armata română a derulat sute – subliniem sute! – de operațiuni militare cu statul Alabama.

Numai că există un mic amănunt care pune toată povestea într-o lumină aparte: toate aceste sute de operațiuni au fost între activii noștri și rezerviștii plus civilii lor, mai exact Garda Națională a Alabamei. Garda Națională a SUA, o instituție foarte veche, este formată, menționăm, din rezerviști ai armatei și civili, precum medici, ingineri, agricultor și alte categorii de specialiști. În general, Garda Națională e folosită în situații civile, revolte de stradă, catastrofe naturale ori de altă natură etc, dar poate participa și la misiuni militare, dacă e cazul. Rolul militar al Gărzii Naționale a crescut după septembrie 2001, dar apogeul activității sale a fost după uraganul Katrina, cînd gardiștii s-au remarcat prin curățarea drumurilor, misiuni de salvare ori distribuirea de hrană.

Cea mai mare parte dintre aceste exerciții comune ale GN cu armata română au vizat, de altfel, protecția civilă, măsuri în caz de catastrofe, asistență medicală în situații specifice etc.

”România va organiza, la Braşov, în perioada 29 septembrie – 3 octombrie, un exerciţiu internaţional de protecţie civilă Cooperative Rescue ’97, cu tema „Proceduri de intervenţie de urgenţă în cazul unui accident aviatic major, în teren muntos împădurit, în cooperare cu Garda Naţională a statului Alabama din SUA” suna, spre exemplu, un comunicat al Biroului de presă al Armatei, în septembrie 1997.

Și pentru că lucrurile meregau atît de bine, guvernatorul statului american Alabama, Bob Riley, îi decora în 2003 pe ministrul Apărării Ioan Mircea Paşcu, secretarul de stat George Maior, şeful SMG, generalul Mihail Popescu, generalul Mircea Mureşan, locţiitorul şefului SMG şi gen. lt. Tiberiu Costache, directorul SMG, cu “Medalia de merit”. Doar pînă la acel moment, armata României și Garda Națională a Alabamei derulaseră 110 acțiuni comune. (!!)

Cu același prilej, locotenent-colonel Ira Queen, şeful Biroului de cooperare militară între România şi Statele Unite, declara că programul începuse în urmă cu nouă ani, în special în domeniul militar, pentru a sprijini reforma din armata României, dar continuase în domeniul relaţiilor militari-civili şi chiar civili-civili. Un exemplu al acestei colaborări era ajutorul acordat de români soldaţilor americani care s-au aflat la Constanţa, la începutul anului 2003. De asemenea, mai aflam că MApN a sprijinit (cu transport, cazare, masă) echipa americană care a oferit echipamente medicale pentru patru judeţe din România, a mai spus Queen.

Dezvăluirea cu adevărat interesantă venea tot atunci de la Ioan Mircea Paşcu, care relata că toate ţările foste comuniste şi viitoare membre NATO au beneficiat de susţinerea unui “stat sponsor” din SUA.

Așa se face că, prin parteneriatul strategic încheiat cu SUA, România s-a ales cu ”sponsorizarea” rezerviștilor și a civililor din Alabama, care, foarte probabil, au găsit la noi un teren excelent de antrenament – ca să nu își iasă din formă – ieftin și ospitalier, demers din care mai au și militarii noștri cîte ceva de învățat.
În contrapartidă, statul Alabama – unul dintre cele mai sărace (locul 44 din 50) state americane, cu o populație cam cît a Bucureștiului cu tot cu flotanți -, ne lasă, din cînd în cînd, să îi dăm o mînă de ajutor, în momente mai dificile, cum se întîmplă acum, la vreme de Covid. (Bogdan Tiberiu Iacob)