Scandalul eratei, care, din câte se pare, se transformă în dosarul și, apoi, în procesul „Eratei”, ar trebui să ne dea la toți de gândit. Și, firește, în primul rând, principalului responsabil pentru respectarea Constituției și a regulilor democratice. O simplă erată, un simplu truc folosit de câțiva oameni a dat peste cap opțiunea a peste opt milioane de cetăţeni ai României. Dacă s-a întâmplat așa, atunci cum am mai putea vorbi despre democrație, în România?

Ce s-a întâmplat? Se întrunise Curtea Constituțională, iar judecătorii stabiliseră o regulă după care funcționa cvorumul la referendumul pentru demiterea președintelui de atunci al României, Traian Băsescu. Dacă această decizie, luată în condiții perfect legale, ar fi rămas în picioare, masivul vot popular ar fi avut prevalență și Traian Băsescu ar fi fost debarcat în 2012. Istoria României s-ar fi schimbat, poate, într-un mod radical. Prin voința poporului. Dar această voință a fost înjosita. Umilită. Anulată. Răspunzând apelurilor disperate ale lui Traian Băsescu, câțiva  judecători de la Curtea Constituțională – oameni, nu-i așa, deasupra tuturor bănuielilor – s-au întâlnit în ceas de noapte și fără știință celorlalți şi au redactat o așa-zisă erată, prin care era corectată, în mod artificial și ilegal, decizia instituției din care făceau parte. Erata a fost publicată în Monitorul Oficial. Acest act, care astăzi este cercetat de Parchet, a dat, practic, peste cap, nu numai alegerile din 2012, ci și, practic, istoria recentă a României.

Democrația poate fi imaginată sub formă unei piramide. În care vârful se sprijină pe bază. Iar construcția începe de la bază spre vârf. Baza decide. Prin alegeri libere. Ei bine, întreg procesul electoral din 2012 a fost fraudat la o dimensiune înfricoșătoare. Au fost aruncate la ladă de gunoi, deci pervertite, peste opt milioane de voturi valide. Să punem față în față această realitate pe care, acum, justiția urmează să o sancționeze – presupun că așa se va întâmpla – cu condamnarea de zilele trecute a echipei lui Liviu Dragnea. O mulțime de oameni au fost condamnați la închisoare, este drept, cu suspendare – discutăm doar de prima instanţă – pentru că s-a constatat fraudarea a câteva mii de voturi. Această reprezintă 0,017 la sută din cifra avansată în plenul Parlamentului Uniunii Europene de Monica Macovei, susținută de Traian Băsescu, cifră care s-a bucurat o vreme de credibilitate și în ochii partenerilor noștri euroatlantici. Iar aceste fraude, constatate de instanţă, este evident pentru toată lumea că nu au putut schimbă scorul general. Dacă păstrăm proporțiile, vom constată că pentru uriașa fraudare a referendumului de către câteva persoane, printr-un simplu, dar extrem de ticălos truc democratic, nici măcar nu există prevederi în legea penală care să prevadă sancțiuni atât de mari.

Așa cum am mai concluzionat și în alte analize, Klaus Iohannis, relativ recent instalat la Palatul Cotroceni, se află în fruntea unei piramide răsturnate. În mod oficial, domnia să nu poate, nici să pretindă acest lucru, și nici să recunoască această realitate, pentru că o atare recunoaștere ar discredita România cu desăvârșire. Dar, totuși, aceasta este realitatea. Și ea este mai perversă decât pare. Pentru că piramida nu este nici măcar răsturnată în favoarea și în beneficiul persoanei instalate în funcția de șef al statului. Undeva, la vârful piramidei, s-a insinuat un strat destul de subțire, dar extrem de tenace, care, de fapt, conduce. Subordonând întreaga bază a piramidei. Și menţinându-l în stare se suspensie pe președinte.

Până la urmă cred că tot domnia să ar putea, cum spune, „pas cu pas”, să rezolve, cumva, această dramă a României. Operațiune în care, nu mă îndoiesc, va beneficia și de susținerea multor persoane care înțeleg și iubesc democrația. (Sorin Rosca Stanescu)