Aparent, toate mișcările liderului Pro România se îndreaptă în direcția șubrezirii pozițiilor PSD. Astfel încât, în final, partidul să sângereze. Iar el să devină principalul beneficiar al hemoragiei. Pentru a se întoarce cândva pe cai mari la nava mamă. Și a prelua conducerea atunci când degringolada și vunerabilizarea vor fi maxime în PSD. Se mai prefigurează însă, din informațiile pe care le am, și un alt plan, ținut de Ponta la mare secret. De fapt acesta este planul A.
Victor Ponta a anunțat că mănâncă popcorn, privind impasibil la televizor între turul unu și turul doi la prezidențialele precedente, urmărindu-l pe Klaus Iohannis cum se zbate inutil să recupereze handicapul celor 10 procente care-l separau de liderul maxim. A fost literalmente zdrobit. Iohannis a câștigat cu un avans atât de mare, încât înfrângerea lui Ponta s-a transformat în umilință. După un timp, a fost împins afară de liderii propriului partid, pierzând și președinția PSD și poziția de premier. Și după ce a anunțat cu mare pompă crearea unei fundații a Mării Negre, din care s-a ales praful, s-a căznit și a făcut acest partid, Pro România. Care, cum-necum, s-a afirmat la europarlamentare. Acest cum-necum ne-ar putea interesa.
Toate cercetările de piață și toate estimările făcute de analiști plasau înaintea alegerilor europarlamentare Pro România într-o poziție derizorie. Rezultatele însă au fost relativ spectaculoase. Cum s-au terminat alegerile și s-au reluat analizele și cercetările de piață, Pro România a căzut din nou sub pragul de 5%. Pare un adevărat mister. Dar nu e.
Înainte de fulminanta sa ascensiune politică, cea petrecută sub președinția și guverarea lui Adrian Năstase, care l-a și prezentat de altfel opiniei publice drept „micuțul Titulescu”, Victor Ponta fusese recrutat de Serviciul de Informații Externe, pe care l-a slujit mai mulți ani cu abnegație. Descoprirea am făcut-o eu. Și am prezentat acest lucru cu câteva luni înainte ca Traian Băsescu, pe atunci președinte, să deschidă gura și să spună ceva. Băsescu a încercat să facă și pasul următor. Utilizându-și poziția de președinte CSAT, a încercat să forțeze mâna SIE pentru a obține de acolo o confirmare oficială. Numai că legile scrise și nescrise ale spionajului din lumea întreagă interzic cu desăvârșire asemenea desconspirări. Aceste detalii sunt importante, chiar esențiale, pentru a înțelege planul ultrasecret al lui Victor Ponta și tot ce ar putea să urmeze.
Se știe că Victor Ponta l-a luat consilier pentru strategii politice al său personal și al partidului Pro România pe Silviu Predoiu, general cu șapte mii de stele, tovarăș de nădejde al lui Florian Coldea și șef, până nu cu multă vreme în urmă, al spionajului românesc. Mișcările politice ale lui Victor Ponta nu sunt așadar străine de legăturile sale cu serviciul și cu un șef de serviciu, care știe multe despre amicii și inamicii politici ai lui Victor Ponta și care a putut să facă și face recrutări în beneficiul acestuia. Poate că la viteză și Ponta a fost un beneficiar al celor 1.300.000 de voturi ivite ca din senin și nemotivate de vreun referendum la alegerile europarlamentare. În definitiv, interesele statului subteran au fost multiple. Să-l umfle pe Iohannis. Să umfle PNL. Să umfle USR. Să împingă în față UDMR. Să crească peste pragul de 5% Pro România și PMP. Toate acestea în detrimentul PSD și ALDE.
O întrebare care valorează cât diferența dinte un scenariu fantezist și un scenariu realist: nu știa, când s-a aliat cu Ponta, Călin Popescu Tăriceanu detaliile de mai sus? Este exclus. Informațiile au fost mereu pe masă. La vedere. Pentru toată lumea. Și nu aveau cu să-i scape unui analist de primă mărime cum este Călin Popescu Tăriceanu. Și, dacă știa, de ce s-a aliat cu Victor Ponta, zgândărind atât de grav PSD-ul, care i-a fost și îi este un aliat vital? Pentru că Tăriceanu îi este dator lui Victor Ponta. Și este un om de onoare. Înțelege să plătească pentru ce a primit. Iar acum plătește.
Dar ce a primit Călin Popescu Tăriceanu?
La capătul unei perioade destul de lungi și de stresante în care Tăriceanu a fost ostracizat de către conducerea PNL – din această perspectivă Crin Antonescu ar trebui să-și asume o mare răspundere – și-a luat lumea în cap și a plecat. Într-o dimineață. După ce în prealabil fusese prezent la primele ore la grupul senatorial PNL. S-a ridicat pur și simplu de lângă mine – ocupam scaune învecinate – și a dispărut fără să-i spună nimănui nicio vorbă. Câteva minute mai târziu, l-am văzut uluit pe monitorul televizorului, urcând treptele Palatului Victoria, unde premier în funcție era Victor Ponta. Acesta i-a acordat azil. Și nu l-a tratat ca pe un simplu autoexilat. I-a garantat președinția Senatului României. Și beneficiind de majoritatea pe care o avea, l-a instalat în funcție. Apoi l-a ajutat punându-i la dispoziție întreaga infrastructură necesară să-și facă un partid. Așa a apărut ALDE. Indiferent de ce a intenționat sau nu Călin Popescu Tăriceanu, ALDE a fost utlizat nu numai ca un aspirator de liberali nemulțumiți de echipa lui Antonescu și apoi a lui Iohannis, ci și ca un levier folosit împotriva adversarilor PSD. La fel cum astăzi levier este Pro România. Iar la alegeri, beneficiind de simpatia multor pesediști, Tăriceanu și-a dus partidul în Parlament. Este o istorie care trebuie avută în vedere, acum când ne pregătim să dezvăluim planul ultrasecret al lui Victor Ponta.
Dar înainte să facem precizarea că nu vorbim de un simpu act de caritate al lui Ponta. De un simplu gest generos. Acționând astfel, Ponta a lovit în PNL, a încercat – și într-o anumită măsură a reușit – să acrediteze ideea că Uniunea Social Liberală continuă să funcționeze, și-a îngroșat majoritatea în Parlament, pe măsură ce senatori și deputați liberali au venit la Tăriceanu, și-a consolidat poziția în teritoriu, direct proporțional cu procentul în care ALDE a reușit să rupă părți din organzațiile locale PNL.
Înfrângerea usturătoare suferită de Victor Ponta la prezidențialele trecute nu l-a făcut să se resemneze decât pentru foarte scurt timp. Deși am fost și atunci, cum sunt și acum, un critic dur al lui Victor Ponta, îmi amintesc că am afirmat de mai multe ori că acesta are un viitor politic. Era prea tânăr și prea dotat și prea bine relaționat pentru a ceda pur și simplu și pentru a continua să-și trăiască restul zilelor mestecând popcorn în fața micului ecran. Ponta a revenit, aș putea să spun în forță, și are de gând să-și ia revanșa. Despre planul B am vorbit și am scris destul de mult. Acum însă am să prezint planul A. Dacă nu îi iese, recurge oricum la planul B. Dar care este planul A? Este revanșa. Împotriva cui? Împotriva lui Klaus Iohannis. Ponta încearcă, asistat fiind de generalul Silviu Predoiu și cu concursul conștient sau nu, consimțit sau nu al lui Călin Popescu Tăriceanu, o mișcare spectaculoasă, aparent imposibilă. Să devină candidatul prezidențial al frontului unit PSD. Ce știm în acest sens, dincolo de informațiile confidențiale care ne-au parvenit?
1). PSD, în mod logic, așa cum a procedat mereu, dorește cu orice risc să susțină pentru prezidențiale un candidat din rândurile sale. Ponta este pesedist pur sânge, chiar dacă s-a autoexilat și și-a făcut un partid alcătuit și el tot din pesediști. Oricând se poate întoarce în partid. Printr-o fuziune sau ca urmare a unei alianțe puternice, sau pur și simplu printr-o înțelegere care ar putea garanta o autodizolvare viitoare a Pro România.
2). Ce a stabilit PSD ferm până în acest moment? Că va susține un candidat propriu. Deci teoretic ar putea să respecte această decizie susținându-l pe Victor Ponta. În felul acesta, Dăncilă ar scăpa de o mare problemă și ar avea garantată o majoritate puternică.
3). Ponta ar avea astfel șansa de a intra în turul doi și chiar de a-și lua revanșa față de Klaus Iohannis, având în vedere că peste 50% dintre cetățeni se declară nemulțumiți de prestația prezidențială a acestuia și asta chiar în cercetări de piață care îi sunt vădit favorabile.
4). Iar Călin Popescu Tăriceanu, în această ipoteză și în acest scenariu, plătindu-și până la capăt datoria, ar fi probabil și el dispus să se retragă din cursă.
Dacă acest plan nu-i reușește, Victor Ponta mai așteaptă. Are timp. Și va reveni în competiție peste cinci ani. Dar între timp are intenția să-și plătească toate polițele. (Sorin Roșca Stănescu)