CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Ponta: Diaconescu minte, nu a depus dovada ca are bani pentru Oltchim

3 comentarii / 4929 vizualizări / 28 septembrie 2012

Informaţia conform căreia Dan Diaconescu ar dispune de 46 milioane euro într-o bancă din Olanda, prezentată joi dintr-un document, este falsă, iar acesta nu a depus până în prezent vreo dovadă că are banii pentru Oltchim, susţine premierul Victor Ponta.

Întrebat la RTV cum comentează documentul prezentat joi conform căruia o firmă olandeză garantează că Dan Diaconescu dispune de 46 milioane euro într-o bancă din Olanda, premierul a afirmat că această informaţie este una falsă.
„Este o informaţie falsă. Nu a depus dovada că are banii. Nu este adevărat, nu există”, a spus Ponta, conform Mediafax.
Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) sau EximBank au transmis presei un document confidenţial care arată că o firmă olandeză garantează că Dan Diaconescu dispune de 46 milioane euro într-o bancă din Olanda, iar prin această acţiune cele două instituţii vor să îl discrediteze pe patronul OTV, susţine avocatul Daniel Fenechiu.
„Astăzi (joi – n.r.), OPSPI şi Eximbank au primit un document confidenţial, care până la urmă a ajuns în presă. Este un fapt grav şi este a doua oară când se întâmplă. În opinia lui Dan Diaconescu, transmiterea către presă a acestui document denotă tendinţa evidentă că statul vrea să blocheze tranzacţia privind Oltchim şi să arunce în derizoriu acţiunile lui Dan Diaconescu”, a declarat joi avocatul Daniel Fenechiu, unul dintre reprezentanţii legali ai patronului OTV.
Presă a relatat joi, citând un document oficial, că firma Gliding din Amsterdam garantează că Dan Diaconescu dispune de 46 milioane de euro într-un cont din Olanda al băncii HSBC.
„Dezvăluirea către presă a documentelor confidenţiale denotă clar că se doreşte politizarea acestor negocieri”, a mai spus Fenechiu.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

3 Comentarii

  1. 02 septembrie 2011 la 09:46 – Eu am bagat ca migul Corina are trei cgeoli in concediu si baga ca un F16 suntem rupti ne mai intalnim prin pat seara!..iar faptu ca e vineri pe mine ma ingrijoreaza ca incepe munca celalata!

  2. pe la minutu 22 si 40 este unu de ii zice lu base ca daca il mai tine minte ca el si in 2004 ia spus ca l-a votat lol si base ii face : da da ))) deci neaaprat trebe test de IQ pentru cei care vor sa voteze ca asemenea retarzi care nu i-a calcat autobuzu din greseala sa nu mai voteze )))) doamne fereste

Scrie un răspuns la Elric Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998