CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9467 RON DOWN | 1 USD = 4.2501 RON DOWN | 1 GBP = 5.8655 RON UP

Povestea nestiuta a ”verisoarei” lui Basescu

0 comentarii / 2066 vizualizări / 17 decembrie 2010

Cine este misterioasa ”verișoară” a lui Băsescu, cea care a luat premiul decernat la gala ”Zece pentru România”? Și, mai ales, cum a ajuns ea în acea postură spectaculoasă, atît timp cît președinția dezminte nervos că ar avea vreo legătură cu personajul, dar la fel o fac și realizatorii galei, cu Mihai Tatulici în frunte? În fine, cum a reușit ea să ajungă în interiorul Ateneului Român, la un eveniment unde s-a permis accesul doar pe baza unor invitații, și acelea distribuite extrem de selectiv unor personalități de frunte? Cîteva întrebări la care vom încerca să oferim răspunsuri.

Cum se știe deja, Traian Băsescu a fost premiat miercuri seară în cadrul Galei „Zece pentru România”, primind un trofeu „pentru curajul de a propune cele mai nepopulare măsuri de reformare a statului român”, ridicat de o femeie care s-a recomandat drept verişoara acestuia.
„Sunt onorată să ridic acest premiu decernat verişorului meu, Traian Băsescu, preşedintele României. În numele lui, vă mulţumesc enorm. Mă numesc Daniela Alexandra Zamfirescu şi cred că multă lume din această sală mă cunoaşte”, a spus femeia. Ulterior, consilierul Sebastian Lăzăroiu a intervenit în direct la TV, negînd categoric că președinția ar fi trimis pe cineva să ridice acest trofeu.

Cine este, totuși, Daniela Alexandra Zamfirescu? Inpolitics vă prezintă, în premieră, cîteva elemente neștiute din biografia femeii. Mai cunoscută de puținii apropiați sub numele de fată Dana Galiș, ea este sora reputatului muzician Vlad Galiș, colaborator al mai mult trupe de renume din ultimii 20 de ani, compozitor, interpret șamd. Absolventă, înainte de revoluție, a liceului de artă ”George Enescu” din Capitală, Dana Galiș, azi în vîrstă de 46-47 de ani, și-a încercat, ani de-a rîndul, norocul la Conservatorul din București, dar concurența acerbă și lipsa unor calități muzicale reale au împiedicat-o să își împlinească visul. Spera să devină o soprană celebră și, la unele petreceri colegiale, încerca, în hohotele tuturor, să arate cum se interpretează corect aria ”Vissi d’Arte”, din opera Tosca, de Puccini: pe podea, întinsă pe burtă. Îi lipsea doar vocea pentru ca aspirația să devină realitate.

Dincolo de asta, încă din liceu tînăra era cunoscut ca avînd probleme psihice, dar era considerată, în egală măsură, amuzantă și inofensivă. Din nefericire, în viața tinerei exista o dramă: rămasă prea devreme orfană de ambii părinți, ea a fost nevoită să copilărească, totodată, într-un mediu familial plin de lipsuri, mai pe scurt în sărăcie lucie. După revoluție, șansa i-a zîmbit, oarecum, odată cu deschiderea, în cadrul Conservatorului din București (în prezent Universitatea Națională de Muzică București) a specializării în muzică religioasă, în cadrul facultății de Compoziție, Muzicologie și Pedagogie Muzicală. Cum nimeni nu s-a înghesuit în primul an la această specializare neobișnuită, pe atunci, admiterea s-a făcut după principiul primul venit, primul servit. Nu e limpede dacă Galiș a terminat, în cele din urmă, Conservatorul, unele informații avansînd ideea unui abandon în anul trei.

Cam în aceeași perioadă, apropiații femeii au fost stupefiați să audă că Dana, departe de imaginea unui top-model, s-a căsătorit cu unul dintre sex-simbolurile liceului ”George Enescu”, un tînăr de familie bună, frumos ca un actor și care înnebunea toate fetele cu aerul său misterios și cu privirea hipnotică. Cei doi s-au căsătorit, împotriva voinței familiei tînărului, și au devenit, curînd părinții unui copil. Din păcate, misterul motivului pentru care junele sex-simbol a ales o partidă considerată inferioară s-a lămurit curînd: el suferea de afecțiuni psihice severe, iar aerul enigmatic-însingurat și privirea hipnotică erau, în realitate, o consecință directă a bolii sale. El a sfîrșit prin a fi internat într-un institut medical, cel mai probabil pe durată nedeterminată.

Rămasă singură, cu un copil de crescut, Dana Galiș s-a văzut curînd depășită de situație, astfel că au intervenit în schemă frații săi, care au preluat sarcina îngrijirii micuțului, mai ales că femeia se zbătea, cum o face și azi, într-o sărăcie cruntă. ”Verișoara” președintelui nu s-a împăcat cu pierderea copilului, pe care îl considera răpit, ea bătînd cu pasul mai multe redacții, acum un deceniu, pentru a convinge jurnaliștii să scrie despre cazul ei. Galiș-Zanfirescu a fost semnalată, în paralel, pe la mai toate televiziunile autohtone, încercînd, ca figurant în diverse emisiuni sau în orice altă postură, să apară la TV.

Uneori, tenacitatea ieșită din comun îi era răsplătită. A reușit să participe chiar și la o emisiune-maraton a reputatului poet Adrian Păunescu. Nu se știe cum a ajuns să îmbrățișeze cariera didactică, mai ales că însăși conducerea școlii unde prestează nu pare prea deschisă cînd vine vorba de acest subiect. Cine știe, poate a fost vorba de mila cuiva care îi cunoștea viața tristă.

E un mister, ce-i drept, cum a reușit să își procure, pentru spectacolul de miercuri seara, haine cît de cît rezonabile, care să nu bată la ochi, prin modestie, în raport cu smokingurile și rochiile de lux aflate în sală. În ce privește accesul în Ateneu, însă, aceasta nu putea fi o problemă pentru Dana Galiș, care participase la nenumărate spectacole corale de muzică religioasă în cadrul forului muzical amintit, și era, oareacum, de a casei. Probabil, cînd a spus ”multă lume din această sală mă cunoaşte” nu mințea, ci doar exagera un pic.

Pe de altă parte, perindarea ei frecventă pe la porțile televiziunilor nu exclude nici ipoteza racolării ei pentru o farsă pusă la cale de organizatori, așa cum a sugerat, deja, președinția.

E posibil ca femeia, pentru care celebritatea a fost visul înflăcărat al întregii vieți, să fi făcut o fixație pentru persoana lui Traian Băsescu, existînd deja un precedent numit Faur Isaia, cel care a prins gustul ”faimei” după ce l-a stropit cu cerneală pe Emil Constantinescu și a devenit, ulterior, un subiect predilect pentru presă.
Miercuri seara, o viață necăjită și cenușie a fost ”încununată” cu măruntul ei moment de glorie: milioane de români au văzut-o, în sfîrșit, pe scenă, în obiectivul televiziunilor, sub lumina reflectoarelor și studiată, cu interes, de lumea bună a orașului. În Occident, asemenea ”glorii” se obțin alergînd, dezbrăcat, pe terenul de fotbal, în timpul unui meci cît mai fierbinte. Cum România nici fotbal nu prea mai are, a fost nevoie de ”ajutorul” președintelui Băsescu și al trofeului său. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *